RO EN
Coșul este gol

ANALIZA: Scadere de peste 10% pe piata cimentului, in primul trimestru din 2021

In primele trei luni din 2021, atat productia de ciment, cat si livrarile pe piata interna au scazut cu aproximativ 10,5% fata de perioada corespunzatoare din 2020, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS), citate de CIROM, patronatul din industria cimentului. Scaderea vine dupa un an deosebit de favorabil pentru aceasta piata, in 2020 consumul inregistrand o evolutie de 9%, la circa 630 de milioane de euro. Cifrele oficiale arata o majorare de 6% a productiei interne, diferenta fiind reprezentata de importuri, care s-au majorat cu circa 77% fata de nivelul din 2019. In industria cimentului, lucreaza ca angajati directi aproximativ 2.600 de persoane, dar daca se ia in considerare intregul lant valoric, precum si activitatile pentru care se lucreaza cu firme terte, probabil ca cifra depaseste 10.000 de angajati. Evolutii bune au fost raportate si de reprezentantii pietelor prefabricate din beton si aditivi utilizati la fabricatia cimentului, in contextul in care sectorul local de constructii a avut o evolutie foarte buna anul trecut. 
Pentru 2021, estimarile reprezentantilor pietelor de ciment, betoane, elemente prefabricate din beton si aditivi speciali sunt eterogene, majoritatea mizand pe stabilizare. Incertitudinea este generata preponderent de problema cresterii preturilor la materialele de constructii, dar si de scaderea volumului de proiecte noi demarate in prima jumatate a anului 2020, dar si in trimestrul intai al acestui an. Perspective pozitive sunt indicate pentru a doua jumatate a anului, intrucat Romania are nevoie, in continuare, de infrastructuri durabile in toate domeniile (rutier/ feroviar, educational, sanitar). In plus, in contextul aprobarii Planului National de Redresare si Rezilienta, creste presiunea asupra necesitatii de dezvoltare de capacitati de generare si stocare a energiei regenerabile, extinderea retelelor de utilitati si constructia de centre de management al deseurilor si, nu in ultimul rand, asupra renovarii cladirilor si realizarii de constructii nZEB. Pentru 2021, cele mai recente proiectii ale Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza (CNSP) indica o crestere bruta de 6,7% a volumului lucrarilor de constructii in 2021. Chiar daca estimarea nu este confirmata, inca, de rezultatele din primele luni (potrivit INS, in primele patru luni evolutia pietei de constructii este de +2,1%), reprezentantii pietei mizeaza pe o crestere mai accentuata in a doua jumatate a anului.
De asemenea, premise favorabile rezulta si din numarul autorizatiilor de construire emise pentru cladiri rezidentiale in primele cinci luni ale acestui an, care au crescut cu aproape 40% fata de nivelul din perioada corespunzatoare din 2020.
Analiza pietei de ciment, betoane si elemente prefabricate din beton va fi disponibila in editia Iunie-Iulie a revistei Agenda Constructiilor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter