RO EN
Coșul este gol

MMPS: 50 de oameni au murit anul trecut in accidente de munca pe santiere

In 2019, pe santierele din Romania au fost inregistrate accidente de munca soldate cu un numar total de 493 de accidentari, din care 50 mortale, potrivit unui raport al Ministerului Muncii si Protectiei Sociale (MMPS). Numarul accidentatilor de pe santierele de constructii de cladiri a fost cel mai ridicat, cu 297 de incidente, din care 28 mortale, urmate de cele de lucrari speciale de constructii, cu 116 incidente, din care 10 mortale si de cele de lucrari de geniu civil (inclusiv infrastructura), cu 80 de accidentari, dintre care 12 mortale.
In total, in 2019 a fost inregistrat un numar de 5.145 persoane accidentate, cu 10,4% mai putin decat in 2019, cand au fost inregistrate 5.741 de persoane accidentate. Indicele de frecventa (numarul de accidentati care revine la 1.000 de lucratori) a fost 0,95‰ pentru totalul persoanelor accidentate, in scadere cu 10,4% fata de nivelul din 2018, cand a fost 1,06‰, la nivel national.
Numarul deceselor inregistrate la locul de munca anul trecut s-a situat, la nivel national, la 182 de cazuri, in scadere cu 32,1% fata de nivelul din 2018, cand au fost inregistrate 268 de persoane accidentate mortal. Indicele de frecventa (numarul de accidentati mortal care revine la 1.000 de lucratori) a fost 0,03‰ pentru totalul persoanelor accidentate mortal, in scadere cu 40% fata de 2018, cand a fost 0,05‰, se mai arata in raportul MMPS.
Cu cei 28 de accidentati mortal, sectorul constructiilor de cladiri este responsabil de 15,4% din numarul total al deceselor la locul de munca din Romania, reprezentand sectorul cel mai riscant din acest punct de vedere.
Din punct de vedere regional, cele mai multe accidente de munca din 2019 s-au inregistrat in Bucuresti (1.310 accidentati, cu o pondere de 25,5% din total), Capitala fiind urmata de judetele Brasov (306 accidentati), Timis (227), Constanta (188), Maramures (129) si Prahova (155).
In Bucuresti s-au inregistrat si cele mai multe cazuri de accidente mortale (12), urmat de judetele Arad, Alba si Suceava (cate 9 cazuri).
Cele mai multe accidente au fost suferite de persoane cu varsta cuprinsa intre 40 si 60 de ani (54,9% din total), in timp ce 70,8% din persoanele accidentate (3.644 de lucratori) au avut o vechime de pana in cinci ani la locul de munca.
Printre cauzele cele mai frecvente ale accidentarilor s-au aflat efectuarea necorespunzatoare a operatiilor de munca (38,5% din totalul accidentelor), caderile de la acelasi nivel/ de la inaltime (13,8%) si diverse omisiuni - neutilizarea mijloacelor de protectie din dotare; neefectuarea in timp util a unor operatii indispensabile securitatii muncii etc. (12,5%).
 
Amenzi de 22,5 milioane de euro aplicate de Inspectia Muncii
In 2019, Inspectia Muncii a efectuat, in total, 71.748 de controale si a sanctionat 15.361 de angajatori. In urma acestora au fost aplicate 23.893 de sanctiuni contraventionale, valoarea totala a amenzilor fiind de 108,54 milioane de lei (circa 22,5 milioane de euro).
"Depistarea cazurilor de munca nedeclarata reprezinta unul dintre obiectivele principale ale Inspectiei Muncii, avand in vedere ca masurile dispuse de catre inspectorii de munca si sanctiunile contraventionale aplicate, conduc la descurajarea practicarii muncii nedeclarate. (...) Din totalul actiunilor de control intreprinse in anul 2019 in domeniul relatiilor de munca, 95% au avut ca obiectiv depistarea si combaterea cazurilor de munca nedeclarata", se precizeaza in raportul MMPS.
Astfel, Inspectia Muncii a derulat, anul trecut, 67.632 de controale pentru depistarea muncii nedeclarate, in urma carora a sanctionat 3.736 de companii cu 3.871 de amenzi. Cele mai multe sanctiuni au fost aplicate pentru primirea la lucru a persoanelor fara incheierea contractului individual de munca in forma scrisa, in ziua anterioara inceperii activitatii (2.714), dar si fara transmiterea raportului de munca in registrul general de evidenta a salariatilor cel tarziu in ziua anterioara inceperii activitatii.
Totodata, in urma controalelor, inspectorii au identificat 8.551 de persoane care lucrau ilegal, din care majoritatea (5.943) nu aveau forme legale de angajare.
Valoarea totala a amenzilor aplicate pentru munca nedeclarata a fost de 94,1 milioane de lei.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter