RO EN
Coșul este gol

CONCORDIA: Proiectul Legii Dialogului Social ignora pozitia mediului de afaceri

Propunerea de rescriere a Legii Dialogului Social, asa cum a fost aceasta depusa in Parlament in anul 2017, reprezenta rezultatul a sapte luni de dezbateri intre sindicate si patronate, la initiativa ministrului delegat pentru Dialog Social din guvernarea social-democrata din acea perioada. Reprezentantii sindicatelor si cei ai patronatelor ajunsesera in 2017, dupa luni de negocieri, la un compromis rezonabil, stabilind unele premise ale imbunatatirii dialogului social. in 2017 parea ca exercitiul dialogului da roade si cadrul legal care reglementeaza dialogul social poate fi imbunatatit substantial si intr-un mod echitabil.
Rezultatul acelui dialog a fost transformat in initiativa legislativa de catre ministrul de atunci Gabriel Petrea si de catre presedintele Comisiei pentru munca si protectie sociala al Camerei Deputatilor, Adrian Solomon. Desi toate aspectele legii fusesera deja dezbatute in cadrul organizat de catre Guvern, reprezentantii sindicatelor au propus in Parlament un numar mare de amendamente, care, odata adoptate, vor dezechilibra in mod vadit raportul de forte dintre partenerii sociali. Partea patronala si-a mentinut argumentele, asa cum fusesera ele dezbatute, considerand ca forma convenita in 2017 conducea la imbunatatirea cadrului legal. Din pacate, sindicatele au presat pentru acceptarea noilor amendamente, netinand cont de pozitia partii patronale si fiind incurajati in mod tacit in acest sens de catre unii membri ai Comisiei pentru Munca. Mai mult decat atat, pozitia acelor membri ai comisiei , inclusiv unuia dintre initiatorii proiectului a fost mai mult decat surprinzatoare. Acestia au preluat amendamentele depuse de catre organizatiile sindicale, ignorand aproape cu desavarsire observatiile si pozitia partii patronale in aceste dezbateri, ajungandu-se astfel, la la un set de amendamente care reflecta dorintele unei singure parti din dialogul social.
Tinand cont de aceasta istorie si de dinamica transformarii acestui proiect legislativ, nu putem sa nu ne manifestam surprinderea fata de maniera in care a fost tratat un subiect atat de important, cu atat mai mult in contextul pandemiei COVID-19, care se suprapune in mod nefericit peste contextul electoral.
Confederatia Patronala Concordia face apel la membrii Parlamentului sa inteleaga importanta dialogului social constructiv in catalizarea unei piete a muncii care sa permita o crestere adevarata a bunastarii cetatenilor Romaniei. O asemenea lege ar trebui sa aiba ca scop dezvoltarea unor mecanisme care sa incurajeze si sa dea incredere partenerilor in identificarea unor solutii comune la problemele pe care oricare dintre ele le intampina. Proiectul, asa cum a fost dezvoltat, doar cu amendamentele partii sindicale, este un proiect care nu instituie mecanisme ale dialogului, ci ale conflictului si va stimula pozitionarea antagonica a partenerilor sociali. Avem convingerea ca adoptarea unui asemenea proiect, in aceasta forma, va reduce interesul pentru participarea in dialogul social si il va impovara cu interese marunte si conflicte inutile.
Concordia nu intelege cum o lege care urmareste faramitarea organizatiilor sindicale precum si oferirea unor instrumente de reprezentare a salariatilor unor organizatii fara legitimitate si fara reprezentativitate reala poate servi promovarii intereselor adevarate ale angajatilor din Romania. Intr-o perioada in care criza sanitara pune mari presiuni pe mediul economic, cat si pe bugetul statului, Comisia pentru munca si protectie sociala gaseste ca fiind important sa promoveze o lege cu un asemenea impact si importanta, fara a tine cont de pozitia reprezentantilor mediului de afaceri.
Ne intrebam care este, totusi, obiectivul real al celor care sprijina aceasta forma dezechilibrata a legii si cerem respingerea proiectului, in aceasta forma. O noua lege a dialogului social este binevenita, insa aceasta trebuie sa reflecte cu adevarat realitatile si dorinta de colaborare intre partenerii sociali, nu doar opiniiile unei singure parti. De aceea, Concordia cere respingerea acestui proiect. In acelasi timp, consideram binevenita reluarea discutiilor, pe baza unor rapoarte sau studii independente, care sa tina cont de specificul si problemele reale ale economiei romanesti si sa identifice nu doar problemele, ci si cauzele si credem ca o abordare responsabila este esentiala pentru gasirea unor solutii legislative care sa reprezinte in mod corect interesele tuturor celor implicati.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter