TeraPlast isi completeaza portofoliul cu un nou produs prin care marcheaza intrarea pe segmente de piata cu mare potential de crestere. Sub brandul TeraDuct, Grupul a dezvoltat o noua solutie tehnica, conceputa pentru infrastructura de telecomunicatii cu fibra optica. La proiectarea si fabricarea sa au fost folosite materiale si tehnologii de ultima generatie disponibile in industrie.
Cu TeraDuct, TeraPlast devine singurul producator roman care aduce pe piata acest tip de solutie din oferta interna.
TeraDuct ONE by TeraPlast este un microtub fabricat din polietilena de inalta densitate, utilizat pentru a proteja microcablurile de fibra optica. Acesta este disponibil intr-o varietate de diametre si poate fi grupat in manunchiuri cu configuratii diferite: TeraDuct LINE, care reprezinta o impachetare plata, liniara a microtuburilor TeraDuct ONE, si TeraDuct MIX, care reprezinta o impachetare poligonala a microtuburilor TeraDuct ONE.
Toate configuratiile ofera posibilitatea de a manevra si instala mai usor mai multe microtuburi TeraDuct ONE.
„Asa cum ne-am obisnuit clientii in ultimii ani, aducem noi solutii flexibile pentru a veni in intampinarea nevoilor lor. Gama TeraDuct vine cu dimensiuni si specificatii tehnice care permit adaptarea utilizatorilor la proiecte individuale sau integrate” a afirmat Ovidiu Gurau, director comercial TeraPlast. Acesta a adaugat „Avem know-how-ul pentru a dezvolta produse de calitate la preturi competitive. Cu TeraDuct completam portofoliul existent de tevi pentru protectie cabluri. TeraDuct reprezinta o solutie completa pentru instalarea si protectia fibrei optice care ofera durabilitate si siguranta unei infrastructuri in continua extindere, devenita esentiala in societatea moderna, unde notiunea de Smart City devine din ce in ce mai utilizata.”
Stratul interior al TeraDuct One este fabricat din polietilena siliconata cu striatii la interiorul tevii si are rolul de reducere a frecarii atunci cand cablul de fibra optica este „suflat” prin microtub, in timp ce mantaua manunchiului de microtuburi confera rezistenta mecanica si optional rezistenta la razele ultraviolete, pentru o durabilitate prelungita atunci cand este expusa luminii soarelui, inainte de ingropare sau pentru retele aparente. Microtubul TeraDuct este fabricat din polietilena de inalta densitate (HDPE), iar la cerere poate avea tratament cu aditivi anti-rozator sau anti-static.
TeraDuct este solutia optima atat pentru mutarea liniilor de telecomunicatii din sistemul aerian montat pe stalpi in sistemul ingropat, cat si pentru extinderea infrastructurii de telecomunicatii necesara in procesul accelerat de digitalizare a societatii. Fibra optica este suportul care asigura viteze mari de transfer al datelor, necesara inclusiv pentru dezvoltarea oraselor smart, iar protectia acestei infrastructuri este critica pentru comunicatii fara sincope.
Beneficii ale TeraDuct
• Instalare usoara si rapida;
• Costuri reduse si viteza mai mare la instalare;
• Solutii tehnice modelate in functie de nevoi individuale;
• Acces facil in caz de interventii la retea.
Prin extinderea cu aceste noi solutii tehnice, TeraPlast isi continua directia strategica de a oferi produse romanesti de calitate prin intermediul carora contribuie la diversificarea ofertei locale si chiar la inlocuirea importurilor.