RO EN
Coșul este gol

ANALIZA: Rezultate sub asteptari pe piata germana a fitingurilor pentru cladiri

Pentru industria germana de accesorii (fitinguri) pentru cladiri, anul 2018 a fost deficitar, presupunand o crestere a vanzarilor de numai +1%, sub estimarile initiale, desi a presupus o repetare a situatiei din anul precedent. Principalele cauze ale acestei situatii au fost reprezentate de cererea precara pentru armaturi destinate sistemelor de incalzire si cresterea insuficienta a vanzarilor de armaturi sanitare, trend contracarat partial de dezvoltarea satisfacatoare a cererii pe segmentul de armaturi tehnice pentru constructii. Acestea sunt doar cateva din concluziile unei cercetari realizate de expertii organizatiei reprezentative de profil pentru industria germana a echipamentelor de constructii si din domeniul ingineriei mecanice (VDMA).
Potrivit lui Wolfgang Burchard, director general al Fachverband Armaturen din cadrul VDMA, „in prima jumatate a anului 2018, impulsurile pozitive din restul Europei, in special, au reprezentat o premisa favorabila unei dinamici superioare a cererii, dar acestea s-au estompat pe parcursul anului trecut, in conditiile in care afacerile in Germania si in strainatate au scazut in aceeasi masura. La sfarsitul anului 2018, vanzarile la export ale producatorilor germani de accesorii pentru cladiri au crescut cu +2%, in timp ce livrarile din Germania s-au majorat cu 1%”.
Cu toate acestea, potrivit studiului, vanzarile au evoluat diferit in cadrul grupelor de produse din categoria fitingurilor. Fabricantii de armaturi tehnice pentru constructii si-au continuat din anul precedent si au reusit sa consemneze o crestere de +6% a vanzarilor totale (din care +6% in Germania si +7% in restul Europei). In schimb, producatorii de armaturi pentru domeniul HVAC s-au regasit intr-o situatie diametral opusa, desi tendinta de scadere a fost asemanatoare celei din anul anterior. Astfel, acestia s-au confruntat si in continuare cu o scadere medie de -8% a vanzarilor (respectiv -9% pe piata interna si -8% la export, diminuarea fiind mult mai drastica in zona euro – si anume -12%). Industria germana de armaturi sanitare a fluctuat astfel incat, in cel mai bun caz, poate fi vorba de o stagnare, deoarece majorarea livrarilor din zona euro (+4%) a fost mult atenuata de scaderea acestora in Germania si pe pietele din afara Europei (-3%).
Franta, SUA si China raman cele mai importante piete de export
In 2018, dupa cum explica Wolfgang Burchard, exporturile germane de accesorii pentru constructii au crescut cu +5,7%, pana la un total de 3,22 miliarde euro. Ca si in anul precedent, Franta a condus lista celor mai importante zece tari destinatare, livrarile in tara vecina Germaniei ajungand la 300 milioane de euro. Autorizatiile de construire au scazut usor in a doua jumatate a anului 2018, dar noua lege franceza privind locuintele (asa-numita Loi ELAN -  Évolution du Logement, de l’Aménagement et du Numérique, ce reformeaza dreptul imobiliar) ar trebui sa confere sectorului rezidential un impuls reinnoit. SUA s-au clasat pe locul al doilea printre cele mai importante piete de export, iar pe relatia comerciala respectiva, afacerile industriei germane de accesorii pentru constructii au crescut cu aproape +15%, la 259,3 milioane de euro. Desi piata imobiliara americana a stagnat, faptul ca s-au initiat multe proiecte rezidentiale la cladiri multietajate a determinat inca o crestere a cererii in sectorul constructiilor de imobile. Ca destinatie de export, China a urmat SUA, plasandu-se pe locul al treilea, dar, cu toate acestea, exporturile au scazut cu putin peste -6%, pana la 254,3 milioane de euro. Piata de constructii din China si-a continuat dezvoltarea in 2018, dar preturile pentru locuintele din mediul urban s-au majorat exponential, astfel incat numarul de tranzactii de vanzare-cumparare a unitatilor locative a scazut in multe orase. „In timp ce livrarile catre alte piete importante de export s-au situat mai mult sau mai putin la nivelul anului precedent, afacerile germane pe relatia cu Marea Britanie s-au dovedit a fi extrem de dinamice, probabil pe fondul iminentei fenomenului Brexit. Astfel, cifra de afaceri a industriei germane de armaturi pentru cladiri, realizata ca urmare a livrarilor in Marea Britanie, a crescut in 2018 cu +30% fata de anul precedent, pana la 216,4 milioane de euro. Cel mai probabil, livrarile respective s-au efectuat pentru crearea unor stocuri solide, intrucat cererea reala a fost slaba si cu siguranta nu a depasit rata de crestere a segmentului britanic de constructii rezidentiale (+0,5%)”, a mai subliniat Wolfgang Burchard.
Potrivit cercetarii, prognozele pentru 2019 sunt deocamdata incerte sau cel mult moderat-pesimiste, deoarece ritmul de crestere economica in Germania si in zona euro se diminueaza ca intensitate. Climatul de afaceri in ceea ce priveste comertul exterior este afectat de anumite tensiuni, vizibile pe plan global, ceea ce nu este de natura sa stimuleze activitatea unei industrii axate in principal pe export, cum este si cazul celei germane de accesorii pentru constructii. Desi utilizarea inalta a capacitatilor de fabricatie, rata de crestere a volumului lucrarilor de constructii rezidentiale, profitabilitatea optima si conditiile favorabile de finantare stimuleaza disponibilitatea de a investi in domeniul edificarii locuintelor, incertitudinile economice si de natura geopolitica indeamna la prudenta. Disputa comerciala generata de masurile protectioniste adoptate de Statele Unite ale Americii, modalitatile neclare ce insotesc retragerea iminenta a Marii Britanii din UE si datoria nationala ridicata a Italiei sunt factori de risc deloc neglijabili pentru industria de profil – si nu numai. Mai mult, oficialii organizatiei Euroconstruct se asteapta ca piata constructiilor sa experimenteze un ritm de crestere ponderat in mod semnificativ pana in anul 2020. In Germania, constructia de apartamente in cladiri multifamiliale isi va atinge limitele, iar lipsa personalului calificat in constructii, gradul de ocupare a posturilor pentru care se solicita specializari deosebite si lipsa de terenuri pentru constructii in multe zone impiedica o crestere sustinuta pe piata. „Presupunem ca anul 2019 va fi unul de precaritate a cererii pentru producatorii de armaturi destinate constructiilor, care in cel mai bun caz vor consemna vanzari similare celor din precedentele 12 luni”, a mai explicat Wolfgang Burchard.
Situatie optima pe segmentul de armaturi pentru aplicatii industriale
Directorul general al Fachverband Armaturen din cadrul VDMA s-a referit, in continuare, la o componenta importanta a cercetarii, mai precis la segmentul german de armaturi pentru aplicatii industriale, subliniind astfel ca, spre deosebire de colegii lor ce se adreseaza domeniului de constructii civile (mai ales rezidentiale), producatorii germani de armaturi industriale si-au majorat vanzarile totale cu +7% in 2018 si, astfel, si-au continuat trendul ascendent caracteristic anului precedent. In special, cererea din zona euro a fost foarte dinamica si a adus o contributie semnificativa la rezultatul final din bransa, cu o crestere de +10%. In acelasi timp, cifrele de afaceri din afara zonei euro si din Germania s-au majorat cu +7%, respectiv, cu +6%.
„Analizand grupele de produse, nu au fost remarcate diferente semnificative pentru anul 2018, fata de exercitiile financiare anterioare Producatorii de armaturi din categoria robinetelor/supapelor de comanda au raportat o crestere de +5% a vanzarilor, livrarile de armaturi industriale de siguranta si monitorizare s-au majorat cu +7%, iar cele ce au vizat armaturile (robinete sau supape) de inchidere au consemnat un salt de +8%. Avand in vedere aceste rezultate pozitive, nu este surprinzator faptul ca rata de utilizare a capacitatii de productie s-a plasat la 95%. Dinamica dezvoltarii pietei constructiilor industriale, ratele ridicate de inlocuire a unor tehnologii ce includ armaturi industriale si cotatia relativ stabila a petrolului, de-a lungul anului, au reprezentat principalii factori ce au dat un impuls deosebit segmentului german de profil”, a mai aratat Wolfgang Burchard.
China continua sa fie cea mai importanta piata de export
In 2018, dupa cum se arata in studiu, producatorii germani de armaturi industriale au realizat operatiuni de export in valoare de 4,2 miliarde euro, ceea ce corespunde unei cresteri de +6,7% fata de anul precedent. Comertul exterior din acest segment al industriei de profil a fost stimulat, in primul rand, de cererea puternica din partea beneficiarilor chinezi, in al doilea rand, de redresarea economica din SUA si nu in ultimul rand de cererea puternica pe plan european, toti acesti factori fiind remarcati si in 2017. Anul trecut, China a fost cel mai mare cumparator de armaturi industriale fabricate in Germania, devansand astfel livrarile din SUA si Franta. Exporturile catre China au crescut cu +12,1% fata de anul precedent, pana la 507,1 milioane de euro. Au aparut anumite oportunitati de vanzare a armaturilor industriale pentru infrastructura de petrol si gaze, aflate in legatura directa cu o crestere brusca a cererii chineze de gaz natural si gaz petrolier lichefiat (GPL), respectiv cu proiectele majore din sfera petrochimiei, dezvoltate in partea de sud a Chinei. Exporturile catre SUA au crescut in aceeasi perioada cu +14,4%, pana la 410,3 milioane de euro. In 2018, relatiile comerciale germano-americane au fost relativ optime, cel putin in domeniul armaturilor industriale, in pofida tarifelor suplimentare impuse la otel si aluminiu. In acelasi timp, beneficiarii din Franta si-au mentinut cererea la nivelul anului precedent, dar cu o valoare a achizitiilor de 215,7 milioane de euro, au ocupat pozitia a treia in clasamentul celor mai importante piete de export pentru operatorii sectorului german de armaturi industriale. In schimb, situatia pozitiva anterioara a afacerilor cu partenerii comerciali di n Federatia Rusa s-a schimbat dramatic in 2018, iar vanzarile de armaturi industriale fabricate in Germania si exportate pe aceasta piata gigantica din punct de vedere al dimensiunii sale au regresat cu -1,5%, pana la 123 de milioane de euro. Acest lucru nu a fost surprinzator, avand in vedere inasprirea recenta a situatiei economice din Rusia, ceea ce a dus la o crestere a PIB de numai +1,7%. Cu toate acestea, impunerea unor cerinte mai restrictive la armaturile industriale realizate pe plan local, asa cum se cunoaste deja din experienta firmelor germane active pe alte piete in care acest lucru s-a intamplat deja, ii face pe oficialii directiei specializate din VDMA sa fie optimisti si sa prognozeze o crestere a volumului de vanzari efectuate la export in Federatia Rusa, in viitorul apropiat, deoarece produsele industriei germane de profil au o calitate pe masura si respecta noile cerinte impuse de autoritati.
In ceea ce priveste previziunile disponibile pentru acest segment, Wolfgang Burchard arata ca, in afara riscurilor mentionate in cazul pietei de armaturi pentru constructii civile (asa-numitul „razboi comercial”, fenomenul Brexit sau datoria structurala majora a Italiei), producatorii germani de armaturi industriale se asteapta la un impuls, dat in special in ceea ce priveste cererea aferenta sectoarelor tehnologiei petroliere, de exploatare si distributie a gazelor naturale, din domeniul petrochimiei si tehnologiilor criogenice, mai ales in cazul in care cele mai recente prognoze privind pretul petrolului se vor transpune in realitate. „Scaderea semnificativa a comenzilor primite in ultimul trimestru al anului 2018, in anumite segmente ale pietei de armaturi industriei, s-ar putea dovedi a fi o premisa nefavorabila, care va avea ca efect cel putin o intensificare a concurentei specifice mediului de afaceri, ce era oricum tensionat. In orice caz, presupunerea ca rata de crestere din anul precedent nu va fi obtinuta in actualele 12 luni pare a fi justificata, dar, cu toate acestea, o majorare de cel putin +2% a vanzarilor in 2019 ar putea fi luata in considerare”, a concluzionat directorul general al Fachverband Armaturen din cadrul VDMA.
***
Cercetarea sectiei specializate a VDMA este insotita de un document ce prezinta doua diagrame relevante, referitoare, pe de-o parte, la structura exportului efectuat de fabricantii de armaturi pentru constructii civile din Germania, iar pe de alta parte, la exportul de armaturi industriale comercializate de companiile germane. Informatii suplimentare, la www.vdma.org, iar pentru vizualizarea diagramelor click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter