RO EN
Coșul este gol

INDUSTRIAL TRADING estimeaza o crestere de 23% a cifrei de afaceri din 2016

Industrial Trading - Turda, companie activa in domeniul electrotehnic si in distributia produselor si echipamentelor pentru industria electrotehnica, a inregistrat o crestere de 23% a cifrei de afaceri din primele sase luni ale lui 2016, fata de aceeasi perioada din 2015. Pentru intregul an in curs, conducerea companiei estimeaza mentinerea acestui ritm de evolutie, afacerile companiei urmand a se majora cu 23% fata de nivelul de 4,2 milioane de lei raportat la finele lui 2015. In prezent, Industrial Trading livreaza accesorii pentru transformatoare de distributie si de putere produse de parteneri pentru proiecte dezvoltate de Transelectrica, Electrica, ENEL, CEZ si E.ON in Romania, precum si pentru lucrari realizate de colaboratori din Grecia sau Arabia Saudita. Incepand din luna iunie 2016, compania a lansat pe piata locala o noua solutie tehnica. "Aceasta este reprezentata de treceri izolante din portelan, acoperite cu cauciuc siliconic, ceea ce determina un comportament mult imbunatatit din punct de vedere electric, in special pentru aplicatiile din zone intens poluate. Testele au fost efectuate de firma noastra si avem deja primele transformatoare echipate de clientii nostri cu aceste produse", a declarat Dan Pop, directorul general al Industrial Trading. In ceea ce priveste segmentul de produse eficiente energetic, compania livreaza la nivel national "Hartia electrotehnica upgradata termic", ce determina cresterea duratei normate de utilizare a transformatoarelor.
Industrial Trading este activa pe o piata de accesorii pentru transformatoare de distributie/ putere estimata la circa 1,5-2 milioane de euro anual, doar pentru partea de medie tensiune. "In urmatorii trei ani preconizam o crestere anuala de pana la 10%, avand in vedere trendul ascendent din domeniul constructiilor, in special pe segmentul rezidential. Chiar daca in zona investitiilor companiilor de distributie si transport al energiei electrice situatia nu este cea mai buna, ne asteptam la un trend pozitiv in viitorul apropiat", a precizat Dan Pop.
***
Compania Industrial Trading este activa din anul 2003, fiind importator si distribuitor de produse omologate Enel si fabricate de grupurile AB SRL, Elettromaule Components SRL si ABB Comem SpA - Italia, Munksjo Paper AB - Suedia, Polyservis Nitra - Slovenia, Pfisterer Kontakt GmbH - Germania, Preis & Co - Austria, Cerasind si Electro Sistem - Romania, Pronal SA si Trench France SA - Franta. Societatea a incheiat anul 2015 cu o cifra de afaceri de 4,2 milioane de lei, in crestere cu 5% fata de nivelul de 4 milioane de lei consemnat la finele lui 2014.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter