Saptamana trecuta a fost termenul limita pentru depunerea ofertelor in cadrul procedurii de achizitie pentru proiectarea si executia obiectivului de investitii "Spital clinic de pneumoftiziologie si boli infectioase - Brasov". Patru asocieri de firme si un ofertant unic, din Romania, dar si din alte tari, au depus oferte pentru construirea acestui spital, peste 60 de firme fiind parte a acestor asocieri, ca ofertanti, terti sau subcontractanti.
Spitalul face parte din proiectul municipalitatii de crestere a calitatii serviciilor in domeniul sanatatii prin construirea unui "oras medical" (Medical city), care include si proiectul spitalului Regional. Valoarea estimata a acestei achizitii este de aproximativ 400 milioane de lei (fara TVA).
Fondurile trebuiau asigurate prin Planul National de Redresare si Rezilienta, proiectul Brasovului clasandu-se, datorita maturitatii proiectului, pe locul 7 din 49 pentru proiectele din domeniul sanatatii depuse pentru construirea de spitale sau sectii noi, lucru anuntat si de Ministerul Sanatatii, la inceputul acestui an. In luna septembrie, Ministerul Sanatatii a scos de pe lista de proiecte finantate prin PNRR spitalul de la Brasov, ministrul Alexandru Rafila anuntand ca spitalul pneumo va fi finantat printr-un imprumut de la Banca Europeana de Investitii, contract pe care Ministerul Sanatatii urma sa il semneze pana la sfarsitul acestui an.
Cei cinci ofertanti sunt:
• MTE Yapi Ticaret, impreuna cu 9 subcontractanti: Vest Instal, M Infra Design & Management, Kronlift, Eckon CEI, Hospital Technical Solutions, MHT Experience, GHS Danismanlik, Dome Dogal Mekan si Zoom Mimari Tasarim Proje Uygulama;
• Asocierea Ubitech Constructii (lider) - Conim Partners - Mithras Build - Leviatan Design - Copraag Entrepreneur, alaturi de 4 subcontractanti: Lagan Aviation & Infrastructure Limited, Focus Security Systems, Emgaz Construct si Hospital Technical Solutions;
• Asocierea Ness Proiect Europe (lider) - Cubicon Invest - Mansart Corporate, plus alte 11 firme ca terti sau subcontractanti: IFMA, Instaldi, Real Automatic, Secunet Project, Hospital Technical Solutions, Seiv Instal, ATD BRO Proiect, CSP Proiect Line, Acer Proje Insaat AS, Elektra Invest Si Eckon CEI;
• Asocierea Bog’Art (lider) - Igna Instal - Eren Cons si alte 13 firme ca subcontractanti: Coneco Romania, Igna Instal, Dacorum Grup, Movi Construct, Eckon CEI, K-Box Construction Design, Studio Altieri SpA, Concept Structure, D&D Eurocom, Epser Ltd, Elektra Invest, Invest Servicii Comerciale, DZ Medicale si Schindler Romania;
• AsociereaSSAB-AG (lider) - UNITH2B - Metag Insaat Ticaret Anonim Sirketi - Iproplan® Planungsgesellschaft mbH si 11 firme ca subcotractanti: Medicare Engineering, Caloria, Draeger Romania, Algamed Service, KONE Ascensorul, SSAB International Electric, Zoork, Quattro Engineering Solutions, Vangaz Instal, Drager Austria GmbH si Rotherm Grup.
Spitalul de pneumoftiziologie si infectioase urmeaza sa fie dezvoltat in zona Bartolomeu (CATTIA), in vecinatatea centurii ocolitoare a municipiului si a strazii Institutului, langa viitorul spital regional. Conform studiului de fezabilitate aprobat de Consiliul Local in 2022, spitalul se va construi pe un teren cu o suprafata totala de 76.781 mp si va fi compus din patru corpuri, cu o suprafata totala desfasurata de 40.695,5 mp.
Spitalul va avea un numar 279 de paturi, din care 242 in regim spitalizare continua, 15 la terapie intensiva si 22 pentru structura de spitalizare de zi, putand fi suplimentate pana la 324 in cazuri de necesitate. Regimul maxim de inaltime va fi S+P+4E, in cazul corpului A, care adaposteste sectorul de spitalizare continua pentru sectiile de boli infectioase, recuperare respiratorie si ingrijiri paliative (etajele 1 si 2), respectiv pneumologie (etajele 3 si 4). Corpul B are regim de inaltime S+P+2+etaj tehnic si cuprinde, la etajele superioare (1 si 2), sectiile de boli infectioase digestive, boli infectioase copii si un etaj 3 partial, cu spatii tehnice. Corpurile A si B cuprind, la nivelul parterului, zonele de spitalizare de zi, un centru de diagnostic si tratament, birouri administrative. Corpurile C si D, cu regim de inaltime S+P+1+etaj tehnic partial, adapostesc compartimentul ATI si blocul operator la etajul 1, o terasa verde flancata de corpurile de spitalizare si un etaj tehnic partial. La nivelul parterului se regasesc zonele ambulatorii, publice si de invatamant.
Spitalul va fi impartit pe urmatoarele specialitati medicale: doua sectii de pneumologie pentru adulti; o sectie pneumologie pentru copii; o sectie clinica de boli infectioase pentru adulti; o sectie de boli infectioase pentru copii; un compartiment HIV/SIDA adulti; un compartiment ingrijiri paliative; un compartiment de recuperare medicala respiratorie; un compartiment de cardiologie; un compartiment de chirurgie toracica; o sectie de anestezie si terapie intensiva.
Proiectul include si amenajarea a 276 locuri de parcare (79 la nivelul parcajului subteran si 197 la sol) si a 12.313,5 mp de zone verzi.