Tesatoriile Reunite SA, parte a grupului SIF Moldova, va incepe in aceasta luna lucrarile la cea de-a doua faza a proiectului rezidential Baba Novac Residence, pe care il dezvolta in cartierul Titan, aproape de intersectia Baba Novac. Aceasta faza presupune constructia unui bloc (S+P+8E) cu un numar total de 121 de apartamente, avand termenul de finalizare stabilit in prima parte a anului 2019.
In prezent, pe santier se lucreaza la construirea primei etape a proiectului, care cuprinde 121 de apartamente amplasate intr-un bloc turn si o lama. Peste 90% dintre apartamente au fost deja vandute, termenul de finalizare a acestei faze fiind prevazut la finele anului viitor.
Baba Novac Residence este amplasat pe strada Eufrosina Popescu, si va fi compus din sase blocuri (S+P+8E) - trei blocuri-turn si trei tip lama, cu un numar total de 363 de apartamente si 436 locuri de parcare subterane si la nivelul solului.
Conform datelor dezvoltatorului, apartamentele au o suprafata medie utila de circa 60 mp, cu terase generoase si finisaje de calitate superioara.
Valoarea investitiei este de circa 28 milioane de euro. Antreprenorul general al proiectului este compania Octagon Constructing & Engineering, managementul proiectului este asigurat de Vitalis Consulting, iar agentul exclusiv de vanzare a proiectului este Coldwell Banker Romania.