Schimbul de actiuni prin care se realizeaza preluarea grupului finlandez Rautaruukki de catre producatorul de otel suedez SSAB a fost finalizat in trimestrul al treilea din 2014, la finele lunii iulie SSAB detinand deja o participatie de 95,1% in cadrul Rautaruukki. Achizitia integrala va fi realizata, potrivit datelor celor doua companii, pana la finele lunii octombrie a.c. Avand in vedere faptul ca tranzactia nu a fost inca finalizata, Consiliul de Administratie al Rautaruukki a decis ca in raportul financiar aferent trimestrului al treilea al acestui an sa includa activitatea Rautaruukki Corporation fara diviziile Ruukki Metals, Ruukki Building Products si Ruukki Building Systems. De la 1 septembrie 2014, in urma preluarii de catre SSAB, activitatea producatorului finlandez a fost reorganizata in cinci segmente, iar grupul preluat nu va mai publica prognoze privind activitatea pe termen scurt, directiile de actiune ale noii companii restructurate urmand a fi stabilite in totalitate de holdingul suedez. De asemenea, compania va fi delistata de la bursa din Helsinki. Avand in vedere toti acesti factori, Rautaruukki a anuntat, pentru perioada ianuarie-septembrie 2014, o scadere cu aproximativ 2% a vanzarilor fata de aceeasi perioada din 2013, pana la 1,78 miliarde euro si o contractie la nivelul comenzilor primite de 2,8%, la 1,75 miliarde euro, in timp ce profitul net al companiei s-a redus cu aproape 25%, la 97 milioane de euro. La o baza de raportare trimestriala, in intervalul iulie-septembrie 2014 grupul finlandez a inregistrat o usoara reducere (-1,8%) comparativ cu aceeasi perioada din 2013, la 581 milioane de euro. Portofoliul de comenzi primite in aceasta perioada s-a stabilizat (-0,3%) la 566 milioane de euro, iar profitul net s-a contractat cu 33,3%, la 28 milioane de euro.
***
In urma procesului de restructurare ca urmare a fuziunii celor doi producatori, Ruukki Romania a anuntat ca va opri productia de panouri termoizolante, profile si structuri metalice de la Bolintin Deal (judetul Giurgiu) din aceasta iarna, urmand a-si concentra activitatea la nivel national pe segmentul de tigla metalica. Compania va continua sa produca tigla metalica sub brandul Ruukki Construction, insa liniile tehnologice vor fi mutate la Tunari, in cadrul Plannja, marca a SSAB in Romania. Plannja detine pe plan local o fabrica de tigla metalica la Racaciuni (judetul Bacau) si un centru administrativ si logistic la Tunari (Ilfov). Dupa fuziunea cu Ruukki, cele doua companii vor avea o capacitate anuala de productie de circa 4 milioane de metri patrati de tigla metalica si un rulaj mediu de 10 milioane de euro pe an.