RO EN
Coșul este gol

HORVATH: Valorificarea datelor poate creste cu 12% veniturile companiilor

Valorificarea tuturor datelor la care au acces companiile in ziua de astazi ar putea duce la cresterea cu 12% a veniturilor, alaturi de reduceri cu 11% ale costurilor, considera peste 150 de executivi financiari de top (Chief Financial Officers - CFOs), chestionati intr-un studiu Horvath - companie de consultanta in management cu 40 de ani de experienta internationala, care activeaza si in Romania, din 2005.
Studiul "The CFOs Path to a Data-Driven Company", efectuat la finalul acestui an, arata ca o majoritate covarsitoare dintre CFOs (81%) sunt dedicati transformarii companiilor lor intr-unele bazate pe date (data-driven), obiectiv pe care il vad drept o prioritate de top (18%) sau prioritate in crestere (63%). Din bugetele de transformare ale business-urilor, o medie de 23% pe an este alocata obiectivului de a deveni „data-driven companies". Transformarea companiilor, pentru a deveni "data-driven", este un obiectiv pe care considera ca il pot atinge 76% dintre executivii financiari de top (CFOs). 
In topul beneficiilor pe care le-ar avea o astfel de transformare, CFOs considera ca se afla: (1) o calitate mai buna a procesului decizional (85%); (2) o sursa de sprijin pentru luarea rapida a deciziilor (71%); (3) o imbunatatire a planificarii si prognozei financiare; (4) o gestionare mai eficienta a riscurilor (45%); respectiv (5) o calitate mai ridicata a serviciilor sau o experienta personalizata oferita clientilor.
Totusi, pentru a ajunge la valorificarea eficienta a datelor, companiile mai au mult de lucrat, deoarece numai 2% dintre ele au dezvoltat deja, la nivel de excelenta, o „cultura a datelor" - un obiectiv care se traduce prin ansamblul comportamentelor si convingerilor membrilor unei organizatii care sunt calificati pentru utilizarea datelor, dispun de infrastructura necesara si folosesc constant datele in procesele decizionale. 
In cazul celorlalte companii care au facut obiectul studiului Horvath, o parte dintre executivii financiari (20%) cred ca au dezvoltat o cultura a datelor solida (20%), alta parte (35%) lucreaza activ la construirea unei asemenea culturi, iar altii (28%) considera ca au efectuat doar primii pasi in directia edificarii unei astfel de culturi.
Intre principalele obstacole in calea construirii unei culturii a datelor in cadrul unei companii se regasesc: (1) lipsa calitatii datelor - 57%; (2) lipsa infrastructurii de date - 49%; (3) asa-numita „mentalitate de siloz" (refuzul sau reticenta de a impartasi informatii intre angajati sau intre diferite departamente dintr-o firma, generand competitie si moral scazut in echipa, cu efecte negative si asupra experientei clientilor) - 35%; (4) rezistenta la schimbare - 35%; si (5) lipsa competentelor angajatilor in procesarea datelor - 34%.
"Majoritatea executivilor la nivel de CFO sunt constienti ca edificarea unei culturi a datelor in companiile lor va avea beneficii care se pot rezuma in decizii mai bune si mai rapide, cu efecte masurabile prin cresterea veniturilor si reducerea costurilor. Totusi, pe drumul catre statutul de 'data driven company', este nevoie de un angajament ferm, de investitii, precum si de depasirea unor piedici, mai ales a unora care tin de cultura organizationala. Daca, pana acum, executivii au apelat la tehnologiile aflate cel mai la indemana pentru eficientizarea unor procese, precum solutiile RPA, este de asteptat ca transformarile business-urilor din urmatorii ani sa cunoasca salturi semnificative, odata cu ascensiunea inteligentei artificiale generative", considera Anca Mois, Principal, Horvath Romania.
La realizarea studiului "The CFOs Path to a Data-Driven Company" au participat peste 150 de CFOs, reprezentand companii din America, Europa (inclusiv Romania) si Orientul Mijlociu. Dintre companiile chestionate, 46% inregistreaza venituri de peste 501 milioane de euro pe an, iar 56% au peste 1.000 de angajati.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter