Recent, oficialii Aliantei Europene a Companiilor pentru Eficienta Energetica a Imobilelor EuroACE, ce reuneste mai multe societati multinationale si organizatii din domeniu, au incercat sa identifice o solutie viabila la problema ridicata de numeroase guverne ale statelor comunitare, referitoare la finantarea noilor constructii sustenabile si a masurilor de crestere a performantei energetice a cladirilor. Astfel, a fost comandat un studiu, intitulat Renovate Europe si coordonat de expertii Forschungszentrum Jülich GmbH – Germania (Jülich Research Centre), reprezentand unul dintre cele mai mari centre de cercetare interdisciplinare din Europa. Membra a reputatei asociatii Helmholtz a centrelor germane de cercetare, organizatia independenta, a carei experienta si neutralitate constituie aspecte indiscutabile, a fost infiintata in anul 1956 prin ordin al guvernatorului statului federal Renania de Nord-Westfalia. In 1967, aceasta a devenit Centrul de Cercetare Nucleara din Jülich, iar denumirea actuala a fost atribuita, odata cu diversificarea obiectului de activitate, in anul 1990. In prezent, cei peste 4.600 de angajati, din care circa 1.500 de oameni de stiinta, 400 de doctoranzi si 130 de absolventi diplomati, efectueaza studii pluridisciplinare in fizica, chimie, biologie, medicina si inginerie, cu privire la principiile de baza si aplicatiile din sectoarele sanatatii, societatii informationale, stiintelor de mediu si energiei. „Problema de baza, care s-a pus in contextul acutizarii crizei datoriilor suverane a multor state din zona euro, a fost constituita de dificultatea – daca nu chiar imposibilitatea – asigurarii sumelor din bugetele statelor membre care sa fie destinate executiei de constructii sustenabile si/sau aplicarii masurilor de sporire a eficientei energetice. Studiind, totusi, efectele investitiilor efectuate pana in prezent pe piata germana si extrapolandu-le pe plan continental, expertii Jülich Research Centre au descoperit ca acestea constituie factorul primordial pentru a augmenta bugetele tarilor membre si a pune bazele cresterii economice durabile. Conform cercetarii Renovate Europe, la nivelul lui 2010, pentru fiecare euro alocat de guvernul federal din Germania in vederea subventionarii creditelor acordate pentru reabilitarea termica a cladirilor au fost returnati la bugetul de stat cate cinci euro sub forma de taxe combinate si economii in ceea ce priveste cheltuielile cu protectia sociala. Intrucat noua directiva pentru eficienta energetica este disputata in Parlamentul European si Consiliul Europei, raportul Renovate Europe pune sub semnul intrebarii argumentele factorilor de decizie care au anuntat in mod public ca guvernele nationale nu au capacitatea de a acoperi costul renovarii profunde a cladirilor din UE”, se arata intr-un comunicat al EuroACE.
Programul german – un model demn de urmat, care a creat 340.000 de locuri de munca
In documentul dat publicitatii de secretariatul Euro-ACE se mai precizeaza ca studiul aflat sub egida Jülich Research Centre a examinat efectele asupra finantelor publice din Germania exercitate de promovarea imprumuturilor si subventiilor acordate pentru principiul sustenabilitatii cladirilor, atins prin procedeele de crestere a performantei energetice de banca germana de dezvoltare KfW, la nivelul anului 2010. Astfel, in plina perioada de recesiune pe plan european, guvernul federal a decis sa aloce fonduri bugetare catre KfW pe baza legala a programului intitulat „CO2 – Reabilitarea Termica a Cladirilor”, prin intermediul Ministerului Federal al Transporturilor, Constructiilor si Dezvoltarii Urbane. Programul reprezinta o facilitate pentru investitori (sau proprietari de imobile) ce urmaresc sa obtina imprumuturi cu dobanda redusa si subventii in vederea edificarii de constructii sustenabile sau inscrierii cladirilor/apartamentelor proprii in aceasta categorie de imobile, dupa aplicarea masurilor de crestere a performantei energetice. „Potrivit studiului, statul german a investit 1,4 miliarde euro in 2010, ceea ce a creat o suma suplimentara de 5,4 miliarde euro din taxe combinate si economii aferente neachitarii primelor sau beneficiilor de somaj in valoare de 1,8 miliarde euro. Acest model este demn de urmat, deoarece a dus si la crearea/salvgardarea a peste 340.000 de locuri de munca. In concluzie, a fost initiata pe plan european o campanie Renovate Europe, aflata in prezent in dezbatere publica, prin intermediul careia se propune intensificarea lucrarilor de reabilitare termica la o rata de crestere de 3% pe an pana in 2020, astfel incat in 2050 sa se constate in UE o reducere de 80% a cererii de energie primara (din surse neregenerabile), comparativ cu nivelul de referinta din 2005. Toti cei interesati pot semna in mediul online o petitie pentru sustinerea campaniei, astfel incat factorii europeni de decizie sa puna in practica masurile propuse. Daca acest lucru se va concretiza, numai prin renovarea cladirilor in vederea sporirii performantei energetice, peste 1,1 milioane de noi locuri de munca vor fi create in spatiul economic al UE-27. De altfel, o serie de companii ce promoveaza sisteme performante pentru acest sector de activitate (Kingspan, Knauf Insulation, Philips, Pilkington, Rockwool, Saint-Gobain Isover, Solutia, United Technologies si Velux), alaturi de organizatii reputate ca Eurima, PU Europe si, evident, asociatia ce a lansat actuala campanie (EuroACE), au hotarat sa formeze o coalitie in vederea sprijinirii totale a initiativei Renovate Europe”, sustine Adrian Joyce, director de campanie Renovate Europe in cadrul EuroACE.
***
Programul guvernamental german „CO2 – Reabilitarea Termica a Cladirilor” a fost initiat in anul 2001 si a fost modificat pe parcurs, pentru a indeplini cerintele de finantare ale celor ce urmaresc realizarea de constructii sustenabile si aplicarea procedeelor de eficientizare energetica a cladirilor. Ca urmare a succesului acestui program, in luna octombrie 2011, dr. Norbert Irsch, economist-sef al KfW Bankengruppe, a precizat ca, pentru 2012, fondurile federale bugetare alocate pentru programul respectiv ar putea creste pana la 1,5 miliarde euro, dupa ce in 2011 se planificase acordarea a 936 milioane de euro. „Suma de 1,5 miliarde euro a fost inscrisa in proiectul multianual de buget pentru intervalul 2012-2014, oferindu-le proprietarilor de active imobiliare o certitudine cu privire la implementarea proiectelor proprii. Marjele sunt sigure si suficiente pentru a permite KfW imbunatatirea semnificativa a ratei dobanzilor, stabilite, de exemplu, la 1% pe an – si aceasta in combinatie cu stimulente nerambursabile de pana la 12,5% din valoarea investitiei”, a declarat dr. Norbert Irsch. Informatii suplimentare, la www.renovate-europe.eu