RO EN
Coșul este gol

VANZARILE Wetterbest cresc cu 45% si ajung la 27% din veniturile TeraPlast

Wetterbest unul dintre liderii industriei locale de sisteme pentru acoperisuri, a inregistrat in primul trimestru al acestui an, o crestere de 45% a vanzarilor de tigla metalica. Daca in primul trimestru al anului trecut compania livra peste 507.000 de metri patrati de tigla, in primele trei luni ale acestui an vanzarile au trecut pragul de 738.000 de metri patrati.
„Oferim un raport optim calitate-pret, o gama larga de culori, dar si accesoriile necesare pentru un acoperis complet, la cele mai inalte standare. De-a lungul timpului, Wetterbest a castigat increderea clientilor prin calitatea produselor si serviciile profesioniste, fapt care ne mentine in topul producatorilor de tigla metalica de pe piata romaneasca” a declarat Marian Pirvu, Director General Depaco-Wetterbest.
Wetterbest ofera sisteme complete pentru acoperis, principalele atribute ale produselor sale fiind calitate, rezistenta, siguranta. Avand in vedere ca acoperisurile se schimba in Romania numai atunci cand se distrug, specialistii Wetterbest recomanda intotdeauna ca acestea sa fie complete, adica pe langa profile sa contina toate accesoriile metalice, de siguranta, de ventilatie si etansare.
Incepand cu 24 iunie, produsele Wetterbest sunt disponibile si in noul showroom Wetterbest din Brasov - cel de-al treilea din tara, dupa Cluj-Napoca si Timisoara. Pe langa gama de sisteme complete pentru acoperisuri, in locatia de pe bulevardul Grivitei, din Brasov, clientii vor beneficia de consultanta in alegerea solutiilor potrivite pentru acoperisuri, din partea unei echipe de specialisti.
„Deschiderea acestui showroom in Brasov face parte din strategia noastra de a fi mai aproape de clientul final si este in acord cu obiectivele noastre pe termen mediu, de crestere a cotei de piata si a notorietatii brandului. Dorim sa oferim clientilor posibilitatea de a vedea toata gama de sisteme de acoperisuri din portofoliu si sa ii ajutam sa ia cea mai buna decizie pentru casa lor”, a adaugat Marian Pirvu, directorul general Depaco-Wetterbest.
Productia Depaco se desfasoara pe mai mult de 40 de linii automate in trei locatii, Baicoi (Prahova), Podari (Dolj) si Saratel (Bistrita Nasaud), iar recent au fost incepute lucrarile la o noua unitatede productie in Prahova. La finalizare, noua unitate va avea o capacitate anuala de productie de peste 10 milioane de metri patrati de tigla metalica.
Compania are o experienta de 20 de ani pe piata de invelitori metalice. Astazi, fabricile din Romania produc: 4 tipuri de tigla metalica, tabla cutata de 5 tipodimensiuni, tabla faltuita, accesorii complete si sisteme de drenaj. Anul trecut au fost vanduti peste 5 milioane de metri patrati de tigla metalica Wetterbest. In cadrul Grupului TeraPlast, aceasta linie de business a reprezentat 27% din veniturile consolidate din 2018.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter