RO EN
Coșul este gol

SAINT-GOBAIN reia productia de vata minerala din fibra de sticla la Ploiesti

Grupul Saint-Gobain in Romania anunta reluarea productiei la linia de vata minerala din fibra de sticla din cadrul fabricii Isover din Ploiesti, in urma unei investitii de 5 milioane de euro.
Dupa o ampla modernizare tehnologica, linia de productie de vata minerala din fibra de sticla a redevenit operationala in august dupa aproape doi ani de la intreruperea temporara a activitatii, fiind astfel create 50 de noi locuri de munca directe si multe alte locuri de munca indirecte in serviciile conexe. Saint-Gobain Isover va furniza de la fabrica din Ploiesti produse si solutii destinate atat pietei nationale, cat si altor piete din regiune, precum Moldova, Bulgaria, Ungaria, Serbia, Croatia, Bosnia, Macedonia, Kosovo si Albania.
“Fabrica Isover din Ploiesti reprezinta un activ strategic pentru Saint-Gobain, fiind una dintre putinele fabrici de vata minerala care produce atat vata de sticla, cat si vata minerala bazaltica. Decizia de a redeschide linia de vata minerala din fibra de sticla se inscrie intr-o strategie mai ampla a Grupului Saint-Gobain in Romania, fiind generata de tendinta pozitiva inregistrata de piata constructiilor din ultimul an si de dorinta de a ne consolida angajamentul fata de piata locala si regionala“, a precizat Ovidiu Pascutiu, Director General Saint-Gobain Construction Products Romania - Rigips si Isover.
Linia de productie de vata minerala din fibra de sticla va avea o capacitate de productie de peste 20.000 tone pe an, iar anul viitor Saint-Gobain Isover estimeaza ca va ajunge la un numar de 170 de angajati.
Despre Saint-Gobain
Cu o vasta experienta si capacitate de inovare, Saint-Gobain, lider mondial in domeniul habitatului si al materialelor de constructii, creeaza, produce si distribuie materiale si solutii care contribuie la bunastarea si viitorul fiecaruia dintre noi. Acestea pot fi gasite pretutindeni, in locurile in care traim si in viata de zi cu zi: in cladiri, transporturi, infrastructura si in multe aplicatii industriale. Ele ofera confort, performanta si siguranta, abordand provocarile legate de constructie durabila, de eficienta utilizarii resurselor si de schimbarile climatice. Cu vanzari de 40,8 miliarde de euro in 2017, Saint-Gobain opereaza in 67 de tari si are peste 179.000 de angajati.
Saint-Gobain detine noua activitati (Abrasives, Brodrene Dahl, Glass, Pietta Glass Working, Sekurit, Isover, PAM, Rigips si Weber), cu aproximativ 1700 de angajati si opereaza 13 unitati de productie in zece situri industriale situate in Baicoi, Branesti, Calarasi, Ploiesti, Satu-Mare, Tulcea, Turda, Suceava si Valenii de Munte.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter