Elis Pavaje a incheiat anul 2017 cu o usoara crestere a cifrei de afaceri si prognozeaza pentru 2018 o crestere cu 17%, mizand in special pe posibilitatea de a raspunde prompt cererilor din piata, in urma deschiderii noii capacitati de productie din nordul Moldovei. Pe o piata a constructiilor in scadere si plina de imprevizibil, producatorul roman a reusit sa depaseasca usor vanzarile anului 2016 si sa isi consolideze pozitia de lider al pietei de pavele, borduri si alte produse din beton vibropresat din Romania. Valoarea cifrei de afaceri Elis Pavaje pentru 2017 a fost de 36 milioane de euro.
„Anul 2017 a fost pentru noi un an de dezvoltare, prin deschiderea noii unitati de productie in Moldova si exinderea gamei pe produse premium. Anul trecut au fost lansate 16 produse cu destinatii diferite: pavele, borduri si mic mobilier pentru gradina realizat din pavele. Vanzarile companiei au fost sustinute de sectorul privat, pe fondul scaderii volumului constructiilor din sectorul public si al lucrarilor de infrastructura. In aceste conditii, ne bucuram ca deciziile de schimbare a strategiei de vanzari au dat roade”, a declarat Emil Gota, directorul general Elis Pavaje. „Pentru 2018 suntem optimisti ca vom creste si in zona lucrarilor de anvergura din sectorul public, date fiind declaratiile recente ale autoritatilor centrale privind continuarea lucrarilor de infrastructura.” a completat acesta.
Numarul mare de clienti din sectorul privat a venit si in contextul in care piata imobiliara a inregistrat o dezvoltare semnificativa in 2017: o crestere de 70 % pe segmentul constructiilor rezidentiale comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, conform datelor Institutului National de Statistica. Produsele premium, atat pavelele, cat si produsele pentru gradina, sunt preferate din ce in ce mai mult de consumatorii romani, inregistrand o crestere in vanzari cu aproape 60% fata de 2016. Aceasta evolutie este consecinta interesului crescut al clientilor finali, proprietari de case, vile, pensiuni, sedii de firma, care aleg pe criterii estetice si calitative, precum si a implementarii strategiilor de promovare a acestor produse.
Obiectivele managementului vizeaza pozitia de lider de piata pe termen lung, prin urmare excelenta in operatiuni reprezinta un deziderat. Aproape 13 milioane euro au fost investite in 2017 pentru construirea celei de-a treia unitati de productie la Secuienii Noi, jud. Neamt, dezvoltarea bazei logistice prin achizitionarea de noi masini si utilaje de transport marfa si pentru relansarea showroom-ului de la Stoenesti, jud. Prahova.
Fabrica din Moldova a fost pentru Elis Pavaje pasul necesar in dezvoltarea companiei, pentru a putea raspunde cu promptitudine solicitarilor clientilor. “Vindeam tot ce produceam, iar cererea era mai mare decat puteam livra. Prin deschiderea celei de-a treia unitati am crescut capacitatea de productie la 15.000 mp de pavele / zi, iar livrarea produselor se efectueaza acum la termene mult reduse. Venim astfel in intampinarea clientilor persoane fizice, cu lucrari de mici dimensiuni, cat si a dezvoltatorilor de ansambluri rezidentiale din zona Moldovei, cu preturi competitive pentru aceasta zona a tarii”, a explicat Vasile Gota, director executiv Elis Pavaje.
Un alt pas important in dezvoltarea strategica a campaniei il reprezinta extinderea serviciilor pe lucrari complexe de infrastructura, realizate de divizia de montaj. Pentru asigurarea in bune conditii a acestor servicii, in 2017 s-au achizitionat o statie de asfalt in Oarda, jud Alba, si un utilaj performant pentru turnarea mixturii asfaltice.
Pentru 2018, bugetul de investitii al companiei se ridica la aproximativ 6 milioane de euro si va fi alocat pentru retehnologizarea unor linii de productie, actiuni de marketing si investitii in formarea si dezvoltarea profesionala a personalului companiei.
Despre Elis Pavaje
Infiintata in 1991, in Petresti, judetul Alba, compania ofera in prezent un sistem complet de produse si servicii, acoperind toate etapele procesului de amenajare, de la productie, consultanta si proiectare, pana la transport, montaj si intretinere pavaj. Elis Pavaje are trei unitati de productie, in fiecare regiune a tarii, cea mai recenta fiind fabrica din Moldova de la Secuienii Noi, si asigura un volum total de cca 15.000mp/zi. Produsele Elis sunt disponibile in retelele de bricolaj, intr-o retea vasta de distribuitori, precum si in showroom-urile proprii, aflate in incintele fabricilor companiei.