Cresterea economica sustinuta din ultimii ani si cererea mare manifestata pe segmentul constructiilor duce la aparitia unor constrangeri reale in ceea ce priveste capacitatile actuale ale companiilor din Europa, inclusiv in ceea ce priveste personalul - domeniu in care se consemneaza deficite grave atat din punct de vedere calitativ, cat si cantitativ. Asteptarea fireasca in acest context special este ca firmele sa identifice solutii concrete pentru sporirea vitezei de punere in opera, dintre cele aflate la indemana in prezent remarcandu-se utilizarea sistemelor din lemn sau a celor prefabricate. Este foarte probabil ca alternativele traditionale, ce presupun turnarea de betoane sa fie tot mai putin populare in anii care vor urma. La momentul actual, variantele pe baza de lemn sunt apreciate in state precum Franta, Italia, Olanda si Belgia, cele mai bune perspective de crestere fiind inregistrate pe piata italiana. O posibila explicatie a trendului respectiv este data de aplicabilitatea sporita in domeniul constructiilor rezidentiale. Pe de alta parte, la nivel european exista si regiuni unde solutia respectiva este mai putin agreata, cum ar fi Polonia si Spania, in acest din urma caz cota constructiilor din lemn mentinandu-se la 4%. In ceea ce priveste prefabricatele din beton, cele mai favorabile prognoze de crestere se inregistreaza in Marea Britanie, Germania, Spania si Polonia. Argumentele in favoarea acestor sisteme sunt reprezentate de facilitatea instalarii si scaderea puternica a timpului alocat pentru o constructie. Din pacate, capacitatea de productie a unor astfel de materiale este limitata de deficitul de forta de munca, care se va accentua in perioada urmatoare. Parerile sunt divizate insa in planul constructiilor metalice, insa opinia generala este ca evolutia in acest sector va fi mai degraba liniara in viitorul apropiat, cu usoare scaderi si cresteri ce nu vor afecta insa trendul general european. O certitudine in viziunea arhitectilor este aceea ca sistemul dominant folosit in prezent, bazat pe structuri din beton armat realizate prin turnarea pe santier, va avea o pondere tot mai mica de la un an la altul in Europa.
Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.