RO EN
Coșul este gol

Orasul de 15 Minute: o reteta pentru o viata mai buna in marile orase

Orasele se nasc mici, si tot cresc cu fiecare an, cu fiecare deceniu. Aceasta crestere este naturala asemeni unui organism viu, care agrega diferite retele pentru a-i sustine cresterea. 
Retelele agregate pentru cresterea unui oras sunt fie infrastructura, electricitatea, furnizarea apei potabile, accesul la invatamant etc, si paradoxal un oras de dimensiunea Londrei poate fi mai verde, din anumite puncte de vedere, ca un sat mic, de la poalele muntelui. Cu toate acestea, cresterea oraselor a creat diverse probleme cu care se confrunta locuitorii lor.
 
Ganditi-va la tipicul zilei de lucru al unui locuitor intr-un oras mare. Probabil se trezeste dimineata si pleaca la munca in propria masina sau cu mijloacele de transport in comun. Navigheaza in mijlocul traficului aglomerat, cu stresul crescut si poluarea in crestere. Petrece mult timp la munca, departe de casa, iar apoi se intoarce acasa dupa o zi lunga. La toate acestea se adauga drumurile la cumparaturi, sala de fitness, diverse activitati ale copiilor… Suna familiar, nu-i asa?
Aceasta rutina obositoare este familiara pentru multi dintre noi si a generat numeroase probleme in marile orase. Poluarea din cauza traficului, supraincalzirea urbana si izolarea sociala sunt doar cateva dintre provocarile cu care ne confruntam. Dar ce putem face pentru a schimba aceasta situatie?
Solutia este modelul "Orasul de 15 Minute". Acest model de urbanism se ridica ca un raspuns la problemele generate de planificarea urbana specifice secolului XX, care separa cartierele rezidentiale de zonele comerciale, industriale si de afaceri. Astfel, oamenii erau nevoiti sa parcurga distante mari in fiecare zi, de multe ori cu propriile masini.
Suprafetele acoperite cu asfalt, beton si metal absorb caldura soarelui, contribuind la cresterea temperaturilor oraselor chiar cu peste 10 grade Celsius fata de zonele cu vegetatie bogata si umbre naturale. Aceasta problema nu afecteaza doar starea de sanatate a oamenilor, ci si mediul inconjurator. 
Cheltuielile financiare si de timp necesare pentru a accesa servicii esentiale devin o povara grea pentru locuitori, contribuind la problema saraciei. 
 
 
O abordare diferita
Orasul de 15 Minute propune o abordare diferita. Ideea este sa aducem totul mai aproape, sa cream cartiere in care cat mai multi oameni, pot gasi tot ce au nevoie la doar 15 minute distanta de mers pe jos sau cu bicicleta. Aceste zone centrale de cartier ar include spatii verzi, magazine alimentare, scoli, crese si gradinite. In plus, accesul facil la mijloace de transport in comun si piste de biciclete ar conecta aceste cartiere cu restul orasului si cu alte functiuni ce nu pot fi distribuite marunt in teritoriu.
Acest model are beneficii semnificative. Reducerea traficului auto conduce la o poluare mai mica, iar mai multe spatii verzi ajuta la combaterea supraincalzirii urbane. Copiii pot merge la scoala sau la gradinita pe jos sau cu bicicleta, iar adultii pot profita de autonomie si de timpul liber castigat. Pe masura ce cresc copiii, distantele pe care ei le pot parcurge si complexitatea pe care o pot gestiona cresc de asemenea. 
 
 
Ecologie, proximitate, solidaritate si participare
Orasul de 15 Minute se bazeaza pe patru principii-cheie: ecologie, proximitate, solidaritate si participare. Ecologia ne aminteste sa pastram natura in oras, proximitatea ne ofera o varietate de activitati care ne consolideaza increderea in fortele proprii, solidaritatea ne conecteaza cu comunitatea noastra, iar participarea ne face sa simtim ca avem un rol in modelarea orasului nostru.
Implementarea principiului "nimic despre noi, fara noi", adica implicarea comunitatilor in deciziile care le afecteaza direct. 
Desigur, exista si critici si riscuri asociate cu acest model, cum ar fi segregarea sociala. Cu toate acestea, printr-o planificare atenta, implicarea comunitatii si masuri suplimentare, putem evita aceste probleme.
Ca orice model care ofera o alternativa, "orasul de 15 minute" a fost creat ca reactie la problemele existente, aspirand catre un ideal. Niciun model nu este perfect, dar pentru asta nu trebuie nici absolutizat, nici demonizat, ci rafinat acolo unde este necesar si implementat cu precautie. De la inventarea acestui concept de catre Carlos Moreno, urbanist si profesor la Sorbona, municipalitati ale unor orase importante ale lumii l-au adoptat si implementat treptat. Printre aceste orase se numara Roma, Buenos Aires, Milano, Barcelona, Edinburgh sau Paris.
Pana la urma depinde de fiecare dintre noi, cei care avem o contributie in planificarea si/ sau gestionarea orasului, sa aplicam si completam aceasta abordare cat mai intelept, cat mai profesionist si, mai ales, cu drag de oameni si natura.
 
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter