Arh. Alexandru Florea, administratorul firmei Decorom, a declarat ca principala problema pe care o intampina firmele de arhitectura din Romania, o reprezinta lipsa de capital, care conduce la intarzierea termenelor de plata. "Lipsa unui nivel constant al lichiditatilor pe piata, care sa asigure un rulaj optim al banilor de la investitor spre arhitect si constructor, genereaza automat un blocaj in domeniul proiectarii si al sectorului de constructii". Managerul considera ca exista, totusi, posibilitatea unei dezvoltari urbanistice in urmatorii ani, cu conditia ca autoritatile sa fie "deschise". "Unde se doreste dezvoltare pe plan local, se poate realiza. Singura conditie este ca administratia sa dea dovada de «deschidere», altfel riscam sa ramanem la nivelul sfarsitului secolului al XIX-lea din punct de vedere arhitectural. Trebuie sa existe un plan bine gandit si receptivitate pentru a fi pus in aplicare". Una dintre trasaturile specifice ale proiectelor elaborate de firma Decorom este reprezentata de atentia la delatii si integrarea armonioasa a acestora in schema de perspectiva. "De la inceputul crizei financiare, majoritatea proiectelor noastre sunt constituite de case unifamiliale, cu regimuri medii de inaltime P+1E, P+2E, insa avem in derulare si cateva proiecte de anvergura, ale caror contracte sunt semnate sub regim de confidentialitate", a precizat Alexandru Florea.
Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.