Previziunile pentru piata constructiilor, in general si domeniul arhitecturii/proiectarii, in particular – ale managerilor firmei ArchiBau, din Bucuresti - nu sunt dintre cele mai optimiste. Arh. David Tiberiu Tall, directorul general al biroului de proiectare, considera ca, in perioada urmatoare (2012 - 2013), activitatea specialistilor din breasla de profil va avea de suferit, ca urmare a diminuarii accentuate a volumului investitiilor publice si private destinate lucrarilor de constructii. „Nu anticipez o evolutie optima pentru sectorul arhitecturii/proiectarii in intervalul 2012 – 2013, ci dimpotriva ne asteptam la o deteriorare a acestuia”, sustine David Tiberiu Tall. Totusi, ArchiBau nu resimte in prezent efectele negative ale recesiunii, un aport considerabil pentru situatia financiara solida a companiei fiind constituit de numeroasele proiecte dezvoltate in afara tarii, in special in Israel. Astfel, biroul a elaborat planurile pentru executia unor gradinite, centre multifunctionale, imobile de locuinte si birouri in orase precum Oranit, Rosh Haain, Neve Afek, Kiriat Sefer si Ramat Gan, din Israel. ArchiBau a realizat si proiectarea anumitor obiective mai ample din tara noastra, dintre acestea evidentiindu-se patru ansambluri rezidentiale in Voluntari si Branesti (judetul Ilfov) aflate in faza de aprobare si autorizare, PUZ pentru un hotel in Otopeni (judetul Ilfov) aflat in vecinatatea aeroportului si o cladire de birouri si locuinte (S+P+4E) in Bucuresti, pe strada Bacovia, care se afla in curs de executie. Trasaturile distincte ale proiectelor elaborate de ArchiBau sunt caracterizate prin elemente ca bunul gust, eleganta si compozitia arhitectonica deosebita. Referitor la dezvoltarea, din punct de vedere arhitectural, a mediului urban, David Tiberiu Tall este de parere ca deocamdata situatia nu se prezinta foarte bine. „Lipseste educatia si, din aceasta cauza, am senzatia ca orasele se distrug”, subliniaza reprezentantul companiei. Informatii suplimentare, la www.archibau.ro.
Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.