RO EN
Coșul este gol

Ambulanta pentru monumente - mana de ajutor intinsa patrimoniului national

Infiintata in 2016 ca o reactie la abandonul monumentelor istorice, "Ambulanta pentru monumente" reprezinta un program national de punere in siguranta a patrimoniului imobil implementat, pana in momentul de fata, de o retea de 9 ONG-uri regionale, un numar in continua crestere. In prezent, organizatia acopera 60% din suprafata Romaniei, planurile acesteia fiind sa se extinda in toate zonele tarii, pana in 2030 si, ulterior, sa-si extinda activitatea pe plan international, ca un prim produs romanesc din domeniul patrimoniului.
Conform datelor organizatiei, peste 800 de monumente istorice din Romania aflate in proprietate privata sau publica asteapta salvarea de urgenta si numarul acestora creste ingrijorator. Proiectul "Ambulanta pentru monumente" reprezinta un raspuns la lipsa de reactie a comunitatilor, a ministerului de resort si a autoritatilor in fata amenintarilor de distrugere accelerata a patrimoniului. Acolo unde proprietarul ofera materialele de constructie necesare, "Ambulanta pentru monumente", a carei principal sustinator este Majestatea Regala, Regele Charles al III-lea, actioneaza pentru punerea in siguranta a monumentului cu ajutorul unei autoutilitare echipate cu uneltele necesare.
Interviu cu arh. Eugen Vaida (41 de ani), fondatorul Ambulantei pentru monumente si specialist cu o experienta profesionala de 15 ani de arhitectura si 25 de ani in domeniul salvarii monumentelor.
 
- Cum functioneaza, mai exact, "Ambulanta pentru monumente"?
- Modul de operare este inovator si ii implica pe toti cei patru actori care ar trebui sa conlucreze pentru salvgardarea patrimoniului: comunitatile locale ofera masa si cazarea voluntarilor, proprietarii si administratiile locale sau regionale asigura materialele de constructie necesare, iar specialistii Ambulantei elaboreaza documentatia si coordoneaza executia lucrarilor cu ajutorul voluntarilor si al mesterilor. Alaturi de salvgardarea acestor obiective de patrimoniu, care reprezinta marca identitara a fiecarui cetatean, Ambulanta si-a propus cresterea capacitatii de proiectare si executie din domeniul patrimoniului prin formarea profesionala anuala a peste 500 de studenti si tineri specialisti din domeniul arhitecturii si al constructiilor in general, implicarea si constientizarea comunitatilor locale pentru intretinerea si reutilizarea ulterioara a cladirilor salvate, recuperarea mestesugurilor traditionale din domeniul constructiilor si cresterea filantropiei si a voluntariatului in Romania.
 
 
Ambulanta pentru monumente priveste cu responsabilitate construirea cladirilor noi si propune ca alternativa la productia industrializata generalizata mestesugurile traditionale din domeniul constructiilor ca resursa inepuizabila pentru generarea unor expresii de arhitectura contemporane si un stil de viata sanatos. Pe de alta parte fiecare cladire istorica salvata si reutilizata inseamna pana la urma evitarea construirii uneia noi si usureaza presiunea amprentei de carbon asupra planetei. 
 
- Care sunt principalele realizari pe care le-ati avut in 2022 si in primele luni din 2023? 
- In ultimii ani, am mers constant cu un numar de 20 de monumente istorice salvate anual, iar 2022 nu a facut exceptie. Am operat in anii trecuti asupra unor obiective importante din lista patrimoniului mondial UNESCO, cum sunt cetatile dacice de la Costesti, zidul de fortificatie al cetatii Sighisoara, bisericile din Gurasada, Strei sau Streisangeorgiu, dar si obiective de importanta nationala, cum a fost interventia din 2022 asupra podului lui Stefan cel Mare de la Zlodica sau biserica fortificata din Roades. Anul acesta am inceput cu trei interventii simultane, una dintre ele fiind o banca privata construita in stil american de un localnic in satul Fofeldea la 1897 si care a fost infiintata cu ajutorul Raiffeisen, foarte activa in secolul 19 in Transilvania.
 
 
Totodata, in acest an vom realiza, cu ajutorul Romanian American Foundation, un studiu de impact social asupra comunitatilor in care intervenim, incercand sa masuram, printr-o metodologie pe care o vom realiza, indicatorii de succes care duc intr-un final la o asumare sustenabila a acestor constructii (poduri, mori, conace, biserici etc,) de catre oamenii din sat, dupa ce plecam de acolo. Nu vrem sa constatam ca aceste cladiri se vor prabusi din nou peste 10-20 de ani.
 
- Care sunt principalele probleme pe care le intampinati in desfasurarea activitatii?
- In general, exista o emulatie fantastica in jurul Ambulantei acolo unde intervenim si reusim sa rezolvam, cu ajutorul actorilor locali, mai multe probleme decat ne propunem initial. Ramane, insa, dificultatea formarii coordonatorilor tehnici de care avem mare nevoie acolo unde ne extindem anual, procesul fiind unul de super-specializare si, deci, de durata.
 
 
- Cate monumente considerati ca au nevoie de interventii urgente?
- La nivelul anului 2016 existau peste 600 de monumente istorice aflate in nevoie de interventie, iar in 2022 ne situam la 820 de monumente, fara sa luam in considerare cele aproape 100 de obiective salvate de noi in ultimii ani. Putem spune ca am salvat peste 30% din ceea ce se degradeaza anual din lista monumentelor istorice, insa nu suntem inca in punctul in care sa echilibram ceea ce se pierde cu ceea ce se salveaza. 
 
- De unde va asigurati finantarea si cum pot contribui companiile de constructii in sprijinul organizatiei?
- Aproape 50% din fonduri vin din partea companiilor private in spatele carora se afla oameni de afaceri romani care doresc sa puna umarul la reconstructia identitatii noastre locale si nationale. O alta parte importanta vine din partea Prince’s Foundation din Marea Britanie, fundatie prezidata de Majestatea Sa Regele Charles al III-lea si care ne-a vizitat des pe santiere in ultimii ani. La acest sprijin se adauga contributia unor ONG-uri romanesti si a donatorilor care ne sprijina in campaniile de crowd-funding. Contributia comunitatilor locale si a autoritatilor locale sau judetene se ridica undeva la 15%.
 
 
Din pacate, anul acesta fondurile de CSR ale companiilor au scazut si inca avem nevoie de ajutor in salvarea culei Crasnaru din Groserea - simbol al Olteniei, aflata pe lista tentativa UNESCO, pentru care am lansat o campanie mediatica puternica. Daca exista oameni de bine printre cititorii nostri si care doresc sa sprijine aceasta actiune pentru care mai avem nevoie de inca 30.000 de euro, ii rugam sa nu ne ocoleasca si le multumim din inima.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter