RO EN
Coșul este gol

Transformarile din constructii sunt impuse de pandemie prin investitii si inovatie

În urma unei teleconferinţe care a avut loc recent în Marea Britanie pe tema impactului exercitat de pandemie asupra domeniului construcţiilor, principala concluzie care s-a desprins a fost aceea că, dacă guvernele lumii au avut capacitatea de a cheltui 25% din PIB pentru a salva un milion de vieţi, s-ar putea ca în viitor să aloce măcar 2% din PIB pentru protecţia mediului şi salvarea a peste 50 de milioane de vieţi. Această afirmatie a aparţinut reprezentanţilor McKinsey, care au moderat evenimentul respectiv, reunind o serie de experţi de la Aecom, Oracle şi alte companii şi instituţii importante de pe mapamond. Expertii prezenti la eveniment au opinat ca, desi pandemia actuala exercita un impact fara precedent asupra mediului construit nu doar in Marea Britanie, ci pe intregul mapamond, exista insa si o serie de efecte pozitive, date mai ales de faptul ca actuala criza impinge companiile spre inovatie si accelerarea proceselor de identificare a celor mai bune solutii. Ideea a fost asumata si de oficiali Aecom, specializati in domeniul BIM. La fel ca in orice alta industrie, sectorul constructiilor a avut si are de suferit de pe urma Covid-19, dar in acelasi timp are o oportunitate unica de a transforma ceva asa de negativ intr-un catalizator al schimbarii. Aspectul respectiv este de o importanta majora, dat fiind aportul semnificativ al domeniului la produsul intern brut in cele mai multe tari de pe mapamond. Este revigoranta observatia ca multe firme au adopta deja initiative inovatoare in lupta cu coronavirusul: unele au donat masti, altele si-au pus la dispozitie spatiile pentru personalul medical. Nu trebuie uitat nici faptul ca structurile construite reprezinta elemente centrale ale vietii cotidiene, daca ar fi amintite doar locuintele, scolile si spitalele. De aceea, sectorul constructiilor nu are voie sa piarda „trenul transformarii”, fiind deja timpul sa accelereze pe itinerarul digital care sa asigure capacitatea ca urmatoarele crize similare sa fie depasite cu usurinta. Altfel spus, viitoarea misiune pentru domeniul analizat este de a identifica acele forte motrice care sa-l impinga pe noua cale de munca si comunicare, intrucat actuala normalitate nu mai este dezirabila pentru industria de profil. Cu cat inovatia va fi mai accelerata, iar investitiile mai sunbstantiale, cu atat companiile vor avea mai mult de castigat. Ceea ce considera inclusiv specialistii de la McKinsey este ca actualele provocari vor accelera procesele de transformare si pe cele de tranzitie la noua normalitate. Practic, Covid-19 va reconfigura complet industria constructiilor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter