Dezvoltatorul austriac Immofinanz a finalizat achizitia unui pachet de 26% din titlurile CA Immo de la fondul de investitii Terim Limited (din Cipru) si a patru actiuni nominative ale CA Immo de la O1 Group Limited (Cipru). Tranzactia a fost incheiata la inceputul lunii august 2016, avand o valoare totala de circa 604 milioane de euro. "Am indeplinit toate conditiile premergatoare in cel mai scurt timp posibil si am obtinut aprobarile necesare de la autoritatile din domeniul concurentei din sase tari. Aceasta achizitie creeaza baza pentru fuziunea celor doua companii intr-unul dintre cele mai importante grupuri imobiliare din Europa. Portofoliile acestora se completeaza reciproc foarte bine si ne asteptam la sinergii substantiale si la o crestere a atractivitatii noului grup pe piata de capital - ceea ce va aduce beneficii pentru actionarii ambelor companii", a declarat Oliver Schumy, CEO al grupului Immofinanz.
Ambii dezvoltatori sunt activi in Romania, avand, cumulate, circa 15% din spatiile de birouri de pe piata locala, estimata la 2,1 milioane de metri patrati.
Portofoliul detinut in Romania de Immofinanz include 76 de proprietati finalizate sau aflate in diverse etape de dezvoltare, cu o valoare cumulata de 852,5 milioane de euro, in timp ce CA Immo are, in tara noastra, spatii pentru birouri in valoare de circa 300 milioane de euro si ansamblul Orhideea Towers, investitie de 75 milioane de euro aflata in dezvoltare. Daca procesul de fuziune se va incheia cu succes, cei doi dezvoltatori vor forma cea mai mare companie imobiliara din Romania, cu un portofoliu total de circa 1,3 miliarde euro.