RO EN
Coșul este gol

HELIOS PHOENIX: Investitii de 50 de milioane de euro, aflate in derulare

Dezvoltatorul elen de centre logistice Helios Phoenix continua sa se extinda pe piata din Romania, in perioada urmatoare avand in plan sa demareze un nou proiect in zona de sud a Capitalei, cu suprafata de 15.000 mp. Compania mai are in executie o unitate de 7.000 mp in Brasov, precum si o serie de alte proiecte in autorizare sau aflate in proces de due dilligence pentru achizitie. In total, investitiile planificate de grup in Romania ajung la 50 de milioane de euro, tinta companiei pentru urmatorii trei ani fiind atingerea pragului de 200 de milioane de euro al investitiilor.
Helios Phoenix este activ in Romania din anul 1997, in prezent portofoliul la nivel national incluzand trei parcuri industriale, in Bucuresti, Timisoara si Brasov, si alte trei terenuri pentru dezvoltare.
Interviu cu Loredana Oprisa (33 de ani), Leasing & Development Manager la Helios Phoenix, si manager cu o experienta profesionala de 6 ani pe piata de dezvoltare si leasing imobiliar.
 
- Ce evolutie a avut activitatea companiei in 2020? Ce masuri ati luat in pandemie?
- Au fost luate toate masurile necesare pentru ca atat angajatii parcurilor Olympian, cat si chiriasii acestora, sa isi poata desfasura activitatea in siguranta. Desigur, ritmul de lucru a fost redus, incat nu am vrut sa punem in pericol sanatatea echipelor din santier si nici a chiriasilor nostri. Spre norocul nostru, nu a fost necesar sa oprim niciunul din proiectele ce erau in constructie la inceputul pandemiei. Prima si cea mai importanta lectie in aceasta perioada este aceea ca suntem impreuna in acest “joc” si doar impreuna vom reusi sa inaintam.
 
- Ce schimbari de strategie aveti in vedere pentru adaptarea la noul context al pietei?
- Planul de dezvoltare a avut destul de mult de suferit, desigur nu mai vorbim despre planurile ambitioase dinaintea pandemiei, insa ramura din care facem parte a avut cel mai putin de suferit, poate pe alocuri chiar a fost in avantaj astfel ca, desi mai tarziu, ne bucuram sa reluam proiecte ce au fost initial amanate sau chiar anulate, atat pe parte de inchiriere, cat si de achizitii pentru proiectele existente.
 
- Ce proiecte aveti in derulare, in acest moment?
- Vom demara un nou proiect in zona de sud a Bucurestiului, cu suprafata de 15.000 mp, iar in Brasov construim o noua unitate de 7.000 mp. De asemenea, avem si alte proiecte ce sunt in proces de autorizare, dar si in due dilligence pentru achizitie; toate acestea ajung la o investitie de peste 50 de milioane de euro.
 
- Care sunt obiectivele stabilite pe termen mediu si lung pe piata din Romania?
- Avem incredere in piata de real estate din Romania, ceea ce ne ajuta sa continuam dezvoltarea business-ului intr-un mod cat mai sustenabil cu putinta. Planul este ca in urmatorii trei ani sa ajungem la pragul de investitii de 200 de milioane de euro.
 
- Care sunt principalele dificultati si provocari pe care le intampinati in activitatea curenta?
- Lipsa infrastructurii continua sa fie principala problema, dar si comunicarea dintre institutiile de stat si privat poate fi imbunatatita. Unele proiecte se desfasoara altfel decat in conditii normale, datorita aspectelor mentionate anterior si nu numai. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter