RO EN
Coșul este gol

COLAS mizeaza pe o crestere a cifrei de afaceri, dar estimeaza diminuarea marjei

La jumatatea lunii noiembrie a.c., antreprenorul francez Colas - parte a concernului Bouygues - a anuntat datele financiare aferente primelor trei trimestre din acest an. Conform datelor oficiale, in perioada mentionata anterior, incasarile consolidate au insumat 9,6 miliarde euro, in crestere cu 11% fata de intervalul de referinta din 2017. In Franta, avansul a fost de 5%, pana la 4,69 miliarde euro, in vreme ce veniturile din operatiunile derulate in celelalte state de pe mapamond au sporit cu 18% ajungand la 4,91 miliarde euro. In ceea ce priveste profitul operational, acesta s-a ajustat negativ cu 19% si a cumulat 155 milioane de euro. Inclusiv din punct de vedere structural situatia a fost destul de eterogena, divizia de constructie de drumuri inregistrand un avans de 16%, in vreme ce sectia de activitati speciale a consemnat o contractie de 9%. Din punct de vedere geografic, cifra de afaceri din Europa a sporit cu 16%, activitatea fiind sustinuta de operatiunile desfasurate in zona centrala a continentului - in special in Ungaria, Cehia si Slovacia. La nivelul Americii de Nord avansul a fost de 31% (incluzand aici efectele achizitiei Miller McAsphalt, din Canada, care a fost finalizata in luna martie a.c.). In ceea ce priveste activitatile speciale, declinul a fost dictat de scaderea de 16% consemnata atat in sectorul feroviar, cat si in cel de retele. Din pacate, sporul profitabilitatii pe segmentul de drumuri nu a fost suficient pentru a compensa complet aceasta scadere. Prognozele in ceea ce priveste intregul an fiscal sunt optimiste, bazandu-se pe efectele exercitate de achizitia din Canada, insa marja de profit este de asteptat sa inregistreze o oarecare diminuare fata de valoarea inregistrata in exercitiul financiar precedent.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter