Conform datelor unui nou studiu privind evolutia numarului de insolvente in Romania, realizat pe baza informatiilor cu privire la cazurile nou-inregistrate in Buletinul Procedurilor de Insolventa (pentru perioada ianuarie – martie 2013) elaborat de Oficiul National al Registrului Comertului, rezulta ca, din cele 6.381 de firme ce se aflau in diverse stadii ale procedurii judiciare, cele mai multe dosare aflate pe rolul instantelor judecatoresti apartin agentilor economici din ramura de constructii. Domeniul economic respectiv este urmat cel al serviciilor cu caracter turistic (hoteluri si restaurante), respectiv de industria metalurgica, unde se observa cel mai ridicat nivel al insolventelor deschise in primul trimestru din 2013, in raport cu numarul firmelor active. Aceleasi sectoare de activitate au fost incluse, de altfel, in clasamentul principalelor cinci domenii economice din 2012 unde incidenta situatiilor de insolventa este foarte sporita, ceea ce indica persistenta unor probleme structurale si de sistem, care nu pot fi remediate cu usurinta. Practic, in primele trei luni a.c., companiile de constructii ce au intrat in insolventa reprezinta peste 35% din totalul companiilor active ce formeaza mediul national de afaceri. Acestea sunt doar cateva dintre concluziile unui studiu realizat de Coface Romania si denota inclusiv gradul de risc pe care il presupune – pentru creditori – parcurgerea unor asemenea proceduri judiciare, incheiate de regula prin declararea falimentului, mai ales ca – dupa cum sustin oficialii Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania (UNPIR) – aproape 100.000 de firme au intrat in incapacitate de plata in ultimii cinci ani, iar ponderea celor ce s-au redresat sau au sanse de aplicare cu succes a planului de reorganizare nu depaseste 6%. „Companiile care intra in insolventa au o durata medie de functionare de sapte-opt ani, iar golul financiar si social lasat de acestea nu poate fi inlocuit de firmele nou-infiintate decat dupa trei-patru ani de activitate, astfel incat procesul de regenerare a economiei este aproape inexistent. In 2012, in premiera dupa 2008, s-a inregistrat o crestere totala a numarului de insolvente intr-un ritm mai rapid decat in cazul firmelor nou-inmatriculate. Chiar daca numarul inmatricularilor este de aproape trei ori mai mare decat al insolventelor, avand in vedere ca aceasta procedura judiciara nu este singurul mecanism de iesire de pe piata, raportul intrari-iesiri se afla la paritate. Procesul de redresare a firmelor este dificil si, in consecinta, economia nu se regenereaza. Totodata, premisa potrivit careia firmele aflate in insolventa sunt mai putin competitive, iar acestea vor fi inlocuite cu unele mai competitive este complet eronata”, a declarat Iancu Guda, analist macroeconomic, de afaceri si colectare a debitelor din partea Coface. Insolventa este criticata, in special, de unii operatori din mediul bancar, care nu se feresc sa afirme ca acest fenomen este „o moda, practicata de oportunistii ce mizeaza pe o reducere substantiala a datoriilor”. De cealalta parte, presedintele UNPIR, Arin Stanescu, sustine ca tocmai institutiile bancare, ce au amanat luarea unor masuri drastice la timp, pentru a nu-si „dezechilibra” bilanturile, au generat intrarea masiva in insolventa a multor societati comerciale, mai ales ca, in conditiile unei rate a creditelor neperformante de 17%, multe firme – chiar din categoria celor mijlocii si mari – vor intra in incapacitate de plata. Potrivit UNPIR, daca in 2005-2006 in toata tara se aflau pe rol cel mult 6.000 de dosare de insolventa, la nivelul anului trecut s-a ajuns la 28.000 de dosare, 55% dintre proceduri fiind deschise la cererea debitorilor. De fapt, pe rolul instantelor se afla 35.000 de dosare, iar numarul acestora este in crestere. In opinia expertilor Coface, nu atat numarul dosarelor nou-declarate este important (mai ales ca acest indicator s-a diminuat in primul trimestru din acest an), ci mai ales magnitudinea companiilor ce intra in insolventa. „Daca 2012 a fost anul insolventei microintreprinderilor, in 2013 se va inregistra un numar mai mare de insolvente in cazul firmelor medii si mari, iar in primul trimestru a.c. s-a semnalat un record negativ in acest sens. De exemplu, in ianuarie-martie au intrat in insolventa trei firme cu o cifra de afaceri de peste 100 milioane de euro, fata de una in perioada similara a anului trecut. Alte patru companii ce au intrat in incapacitate de plata in intervalul analizat au un rulaj cuprins intre 50 milioane de euro si 100 milioane de euro, iar inca 15 au declarat venituri de 10 milioane de euro - 50 milioane de euro. Spre comparatie, in primul trimestru din 2012 o singura firma din categoria celor ale caror cifre de afaceri se plaseaza in intervalul 50-100 de milioane de euro afaceri a intrat in insolventa, alte sase avand rulaje de 10 milioane de euro – 50 milioane de euro", a adaugat Iancu Guda.Autoritatile centrale recepteaza insolventa ca o procedura ce ajuta la functionarea economiei
Desi pentru mediul de afaceri procedura insolventei constituie un fenomen ce genereaza probleme in lant, autoritatile centrale, prin intermediul Ministerului Economiei, incurajeaza aceasta procedura de reorganizare, aplicata – de altfel – la companii foarte mari, cum ar fi Hidroelectrica sau Oltchim. Mai mult, in opinia ministrului de resort, „aproape toate companiile de stat din portofoliul AVAS si de la ANAF ar putea fi considerate insolvente la o analiza amanuntita, iar obligatia autoritatilor este aceea de a revigora aceste firme si de a le face privatizabile”. Pentru o companie ce are capital privat, situatia este diametral opusa, mai ales ca practicienii in insolventa avertizeaza asupra efectelor negative colaterale sau implicite induse de insasi declansarea unei asemenea proceduri. Astfel, pentru o societate aflata in dificultate financiara dezavantajul de imagine este semnificativ, deoarece, prin declararea insolventei, cei mai multi parteneri de afaceri (furnizori si clienti) asimileaza aceasta procedura cu falimentul sau inchiderea companiei. Astfel, cu siguranta, partenerii comerciali vor urmari sa se expuna cat mai putin in relatia de afaceri cu firma insolventa, prin diminuarea livrarilor sau prin onorarea acestora doar in cazul in care produsele/serviciile sunt achitate cu numerar, iar clientii finali vor refuza sa mai achizitioneze bunuri/servicii (a caror garantie este incerta, dat fiind spectrul falimentului ce planeaza asupra firmei), ceea ce va afecta cifra de afaceri a societatii respective. Deteriorarea relatiei de afaceri cu furnizorii se va datora si faptului ca acestia sunt nevoiti, fara niciun preaviz, sa amane incasarea creantelor (devenite incerte, deoarece se poate proceda la reducerea sau stergerea datoriilor debitorului, pe cale judiciara), nefiind siguri ca acestea se vor putea recupera vreodata. In plus, riscul ca administratorii societatii aflate in incapacitate de plata sa raspunda patrimonial (in nume personal) nu este de neglijat. De asemenea, durata procedurii este incerta, deoarece simpla declansare a procedurii de insolventa nu inseamna, totodata, aprobarea neconditionata a planului de reorganizare, care va include inevitabil masuri de reducere, restructurare, stergere sau reesalonare a creantelor firmei, mai ales a celor chirografare (negarantate). De asemenea, in practica se remarca si ca interesele financiare ale expertilor implicati in dosar (administratori judiciari, economisti, avocati, consultanti etc.) sunt primordiale, unii dintre acestia supunand adunarii creditorilor – spre aprobare – achitarea onorariilor sub forma unei cote procentuale din valoarea activelor firmei insolvente, ce urmeaza ca, in final, sa fie lichidate.
