Directia Generala pentru Piata Interna, Industrie, Antreprenoriat si IMM-uri a Comisiei Europene - Directorate-General for Internal Market, Industry, Entrepreneurship and SMEs (European Commission) a comandat recent un studiu, elaborat de experti ai ECORYS, pe care si l-a asumat ca autor, in domeniul politicilor industriale si, mai precis, despre nevoia de informatii a utilizatorilor in domeniul produselor pentru constructii.
Conform oficialilor europeni, cercetarea (de 154 de pagini), definitivata in aprilie 2018, se focalizeaza asupra cerintelor de informare specifice beneficiarilor de materiale de constructii. „Intr-adevar, costurile si problemele administrative (dar nu numai) legate de marcajul CE au fost identificate ca fiind principalele impedimente din regulamentul CPR, invocate de operatorii economici care au fost analizati intr-un raport intermediar despre adaptarea sectorului european de constructii la noile directive specifice. Actualul raport, implementat de ECORYS pentru si in numele Comisiei Europene, reflecta, astfel, consecintele acestui aspect asupra consumatorilor, ale caror cerinte de informare le depasesc pe cele prevazute intr-o eticheta standardizata cu marcajul CE”, au precizat oficialii directiei aflate in subordinea Comisiei Europene.
Acest studiu include o analiza exhaustiva a cerintelor de informare pentru utilizatorii profesionisti ai produselor de constructii, respectiv din trei sectoare de activitate: constructii si renovari (sectorul 1) - companii si lucratori independenti implicati in constructia si renovarea cladirilor si in alte activitati specializate de constructii; servicii de montaj/instalare (sectorul 2) - agenti economici si instalatori ce asigura servicii specifice; arhitecti si ingineri (sectorul 3) - profesionisti care asigura servicii arhitecturale si ingineresti in conexiune cu domeniul constructiilor.
Comportament previzibil al companiilor din Romania
Ca anvergura geografica, studiul este relevant pentru UE, deoarece au fost selectate zece tari: Belgia, Danemarca, Franta, Germania, Irlanda, Italia, Polonia, Romania, Spania si Marea Britanie care, impreuna, conteaza cu mai mult de 80% din cifra de afaceri a industriei europene de constructii, in ansamblu. De asemenea, pentru cresterea gradului de acuratete, au mai fost adaugate alte state (Austria si Olanda). Au fost consultate, in general, companii utilizatoare de materiale de constructii din urmatoarele categorii: microintreprinderi/lucratori independenti (cu pana la 10 salariati), intreprinderi mici (intre 10 si 49 de angajati), intreprinderi medii (50-249 salariati) si intreprinderi mari (cu 250 de angajati si peste). Din Romania au fost selectati numerosi agenti economici (din toate categoriile), dar s-au primit raspunsuri de la numai 48 din acestia (38 de microintreprinderi/lucratori independenti si 10 intreprinderi mici), astfel incat firmele de talie medie si cele mari nu au fost interesate de subiect. De asemenea, doar microintreprinderile romanesti din domeniile „servicii de instalare” si „servicii arhitecturale/ingineresti” au trimis cele mai multe raspunsuri. ECORYS a obtinut rate mari de raspuns, din tara noastra, atunci cand s-a utilizat comunicarea prin e-mail sau prin intermediul asociatiilor de profil, aceeasi fiind si situatia Poloniei, ceea ce a permis stabilirea unui model pentru sud-estul continentului. In consecinta, doar 2% din numarul total de respondenti sunt din Romania (tot 2% provin si din Austria, insa tara respectiva a fost inclusa mai tarziu in studiu).
Pentru a exemplifica faptul ca utilizatorii profesionisti din Romania obtin cu multa greutate informatii despre caracteristicile reale, tehnice, ale produselor de constructii, ar trebui mentionat ca, de pilda, la proprietatea de „rezistenta mecanica”, 11% din respondentii romani au indicat ca nu reusesc deloc sa obtina o asemenea informatie (cote asemanatoare se regasesc si in Austria - 14%, si in Marea Britanie - 10%), dar nu deturneaza, evident, media celorlalte tari. Nici „reciclabilitatea” sau „reutilizarea sau posibilitatea de distrugere ca deseu” nu reprezinta informatii usor de obtinut in Romania, Danemarca sau Polonia (raspunsuri fara echivoc, la un grad de incredere de 95%). In fine, dar nu in ultimul rand, pentru „comportamentul la foc”, 34% din agentii economici din tara noastra (mult peste media UE) a fost cota celor care sustin ca informatiile furnizate sunt insuficiente. Pentru a descarca studiul complet, click aici!