RO EN
Coșul este gol

STORIA: Aproape 70% din vizitatorii platformei intentioneaza sa cumpere o locuinta

Storia.ro, platforma de imobiliare cu cele mai multe anunturi din piata, a lansat un studiu amplu ce si-a propus sa aduca in prim plan informatii despre interesele si asteptarile romanilor referitoare la renovarea si amenajarea locuintelor pe care acestia doresc sa le cumpere ori sa le inchirieze.
Analiza s-a concentrat pe cateva zone distincte - intentie, pret, gradul de vechime al cladirii, cererea din piata, care au fost analizate atat in cazul interesului pentru proprietatile date spre vanzare, cat si pentru cele oferite spre inchiriere. Datele analizate in Romania au fost agregate de pe platformele Storia.ro si OLX Imobiliare.
Pe un plan general, rezultatele studiului au aratat ca aproape 70% dintre respondenti sunt in cautarea unei locuinte de cumparat, iar 23% cauta doar sa inchirieze. Dintre acestia, o buna parte isi indreapta atentia catre o casa (peste 34%) sau un apartament cu 2 camere (32%), urmat de apartament cu 3 camere (16%), garsoniera sau studio (15%) si, in final, apartament cu 4 sau mai multe camere (3%). In ceea ce priveste gradul de finisare si mobilare, peste 70% dintre respondenti ar prefera locuintele complet finisate (la cheie), iar mai bine de 46% ar inclina spre o locuinta nemobilata.
In acelasi timp, peste 29% dintre respondenti sunt interesati sa achizitioneze o locuinta al carei pret variaza intre 60.001-100.000 euro. De cealalta parte, un procent semnificativ de chiriasi (aproape 85%) cauta sa inchirieze o locuinta sub pragul de 350 euro.
Cifrele arata, de asemenea, ca 53% dintre romani prefera sa se ocupe de amenajarea locuintei singuri ori cu ajutorul rudelor si prietenilor, 26% ar chema o echipa de mesteri particulari si doar 21% ar apela la o firma de constructii.
„Asa cum reiese din datele prezentate de Storia.ro si OLX Imobiliare, interesul romanilor de a avea o proprietate a lor ramane in continuare unul crescut la nivel national, in ciuda actualului context pandemic. Ne bucuram, astfel, sa venim in intampinarea celor care doresc sa achizitioneze ori sa inchirieze o locuinta cu informatii utile, de interes pentru mai multe segmente de consumatori. De asemenea, sustinem oamenii sa ia cele mai bune decizii atunci cand vine vorba de locuire, este prioritatea noastra sa ii ajutam sa gaseasca ceea ce isi doresc, iar celor care planuiesc sa vanda, sa le oferim suficiente date incat sa stie in ce imbunatatiri merita investit pentru a avea o proprietate atractiva.”, a declarat Monica Dudau, Marketing Manager Storia.ro & OLX Real Estate.
Intentii, cerere vs. oferta
Conform datelor colectate, la nivel national vechimea imobilului pare sa nu conteze, pentru aceasta varianta de raspuns optand 57% dintre cumparatori si 69% dintre chiriasi. Luand in calcul structura pe grupele de varsta a respondentilor, 1 din 3 tineri (18-34 ani) vrea o locuinta intr-o cladire noua (casa noua sau apartament in bloc nou), spre deosebire de 1 din 5 respondenti cu varste cuprinse intre 35 si 55 ani.
Dintre romanii cu buget de achizitie de peste 100.000 euro, doar 8% ar fi interesati sa cumpere o locuinta intr-o cladire veche, in contrast cu 34% care s-au pronuntat in favoarea achizitiei unei locuinte intr-o cladire noua; pentru cei 58% ramasi, nu are importanta daca imobilul este unul vechi sau nou.
Aproape jumatate din chiriasii care au participat la studiul initiat s-au aratat multumiti de ofertele existente pe piata imobiliara - 41% spun ca reusesc sa descopere locuinte pe masura asteptarilor. La polul opus, cumparatorii s-au aratat mai putin satisfacuti de ofertele disponibile, 45% afirmand ca nu prea gasesc ce le place si locuintele disponibile nu corespund asteptarilor legate de mobilier si design.
 
Top imbunatatiri si asteptari, la cumparare ori inchiriere
In topul imbunatatirilor existente pentru care romanii ar fi dispusi sa plateasca mai mult, la cumparare sau inchriere, se afla: centrala termica proprie (49%), obiecte sanitare moderne si de calitate (38%), instalatie electrica (35%) si instalatie sanitara (33%) schimbate recent, bucatarie utilata (31%). De asemenea, mai mult de 1 din 5 respondenti ar fi de acord sa plateasca in plus si pentru parchet, pereti nivelati si proaspat vopsiti, usa metalica si balcon inchis.
Principala imbunatatire pentru care atat cumparatorii (50%), cat si chiriasii (43%), ar fi dispusi sa plateaca mai mult este centrala termica. Urmatoarele pozitii in preferintele cumparatorilor sunt ocupate de: instalatia electrica schimbata recent, obiectele sanitare, instalatia sanitara noua. Chiriasii, in schimb, au mentionat ca ar scoate mai mult din buzunar pentru obiectele sanitare moderne si bucataria utilata.
Un procent insemnat dintre chiriasi (85%), dar si dintre cumparatori (67%) se indreapta catre locuintele complet finisate, in timp ce 22% dintre cumparatori si doar 11% dintre chiriasi sunt dispusi sa aleaga o locuinta partial finisata (la gri). Interesul romanilor pentru locuintele fara finisaje (la rosu) este unul destul de scazut, cifrele demonstrand ca doar 11% dintre cumparatori si 4% dintre chiriasi ar opta pentru acest tip de locuinta. 80% dintre cei care cauta locuinte in cladiri noi doresc ca acestea sa fie la cheie, fata de 50% dintre cei care cauta mai degraba in cladiri vechi.
Un alt aspect important evidentiat de acest studiu este acela ca spre deosebire de cumparatori, care cauta locuinte nemobilate (58%) si doar partial mobilate (25%), chiriasii se orienteaza intr-o proportie de peste 68% spre locuinte complet mobilate si 27% spre cele partial mobilate. Preferinta pentru achizitia in varianta nemobilata este evidenta indiferent de vechimea cladirii vizate ori de bugetul alocat respectivei locuinte.
In ceea ce priveste asteptarile cumparatorilor si chiriasilor referitoare la rezultatele pe care le pot obtine in urma amenajarii, pe primul loc se situeaza o mai buna folosire a spatiului disponibil, urmat de mai mult confort, personalizarea conform gusturilor proprii, mai multa lumina si noi functionalitati ale spatiului.
Atunci cand vine vorba de stilul viitoarei locuinte de cumparat sau inchiriat, raspunsul romanilor a fost preponderent Nu stiu (37%). Totusi, cei care au putut numi o preferinta au optat in primul rand pentru stilul clasic, valabil in cazul cumparatorilor (18%), dar si al chiriasilor (17%), indiferent de varsta. Urmatoarele locuri sunt ocupate de stilurile contemporan si minimalist. Diferente apar in cazul celor care cauta proprietati de peste 100.000 euro, acestia exprimandu-si predilectia pentru stilurile contemporan si minimalist, iar mai apoi pentru cel clasic.
 
Renovare/amenajari - buget, parteneri
Pe fondul pandemiei, bugetul de renovare/amenajare a scazut pentru 43% dintre chiriasi si 35% dintre cumparatori. Doar 1 din 5 romani a afirmat in cadrul acestui studiu ca bugetul disponibil pentru renovare si amenajari a crescut. In principal, tinerii cu varste cuprinse intre 18-34 ani au la dispozitie bugete mai mici, pe cand consumatorii de peste 55 ani dispun de bugete stabile.
Concret, peste 28% dintre cumparatori au spus ca pot investi intre 1.001-5.000 euro, pe cand 43% dintre chiriasi au mentionat ca nu sunt dispusi sa investeasca deloc in locuinta pe care o vor inchiria. Cei care vor, totusi, sa aduca imbunatatiri ar plati sub 500 euro, acest raspuns fiind ales de 38% dintre chiriasi. 27% dintre cei care cauta proprietati de peste 100.000 euro ar fi dispusi sa plateasca peste 20.000 euro pentru renovare/amenajare si mobilier.
Romanii recunosc ca prefera sa se ocupe singuri de amenajarea locuintei sau sa primeasca ajutor din partea rudelor si prietenilor - 73% dintre chiriasi si 48% dintre cumparatori. La o importanta distantare procentuala se afla optiunile pentru echipele de mesteri independenti (9%, respectiv 30%) si firmele de constructii (18%, respectiv 22%). Cei care prefera sa apeleze la ajutor din partea profesionistilor sunt mai degraba cei care cauta locuinte de peste 100.000 euro.
Mai mult, datele studiului confirma ca si atunci cand vine vorba de design, situatia este una similara - 82% dintre chiriasi si 79% dintre cumparatori aleg sa fie pe cont propriu sau sa primeasca ajutor de la cei apropiati. Un specialist in design interior ar putea fi cautat de 12% dintre cumparatori si 9% dintre chiriasi, cu atat mai putin o firma de design interior - 9% dintre cumparatori si tot 9% dintre chiriasi.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter