Presedintele Romaniei Klaus Iohannis a semnat luni, 31 octombrie a.c., decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 22/2014 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii. Noua legislatie este menita sa simplifice autorizarea si certificarea unor lucrari de constructii, precum si sa reduca durata de obtinere a avizelor.
Una din modificarile principale consta in faptul ca procedura notariala/cadastrala de comasari/imparteli pentru cel mult trei parcele nu mai necesita certificat de urbanism asa cum era pana la acest moment. Aceasta era o procedura ce incarca birocratic sistemul, dar care nu producea consecinte din punct de vedere calitativ, dovedindu-se a fi doar un formalism birocratic. Se reduc astfel timpii si actele necesare realizarii procedurilor mai sus mentionate (se scurteaza procedura notariala la jumatate ca si durata).
"In cazuri justificate, la solicitarea beneficiarului, termenul de eliberare a autorizatiei de construire se reduce de la 31 de zile la 15 zile. Acest fapt are in vedere cel mai probabil situatiile de interventie imediata, cum ar fi consolidarea cladirilor. Problema este ca, in prezent, primariile oraselor mari nu respecta nici termenul de 31 de zile, de cele mai multe ori utilizand practica curenta de a oferi un raspuns evaziv pentru a-si justifica intarzierea. Ramane de vazut, in acest caz, daca exista vointa necesara de a lucra in interesul cetateanului, deoarece nici la acest moment nu exista interdictia de a se elibera autorizatii de construire mai devreme de termenul legal maxim impus. Realizarea cadrului legal este insa salutara", a declarat Cezar Petre, presedintele Colegiului Tehnic al Dirigintilor de Santier (CTDS).
"In cazuri justificate, la solicitarea beneficiarului, termenul de eliberare a autorizatiei de construire se reduce de la 31 de zile la 15 zile. Acest fapt are in vedere cel mai probabil situatiile de interventie imediata, cum ar fi consolidarea cladirilor. Problema este ca, in prezent, primariile oraselor mari nu respecta nici termenul de 31 de zile, de cele mai multe ori utilizand practica curenta de a oferi un raspuns evaziv pentru a-si justifica intarzierea. Ramane de vazut, in acest caz, daca exista vointa necesara de a lucra in interesul cetateanului, deoarece nici la acest moment nu exista interdictia de a se elibera autorizatii de construire mai devreme de termenul legal maxim impus. Realizarea cadrului legal este insa salutara", a declarat Cezar Petre, presedintele Colegiului Tehnic al Dirigintilor de Santier (CTDS).
Potrivit specialistului, o masura simplificatorie vine din eliminarea autorizatiei de construire atunci cand au loc schimbarile de destinatie. Totodata, noua procedura introduce posibilitatea receptionarii lucrarilor pe stadii de executie, atunci cand acestea sunt inscrise in aceeasi autorizatie de construire, dar sunt executate pe baza unor contracte diferite. Acest fapt ajuta atat proprietarii ce nu mai dispun de bani de finalizare a lucrarilor, dar si investitorii publici sau privati. "Se corecteaza o alta deficienta juridica majora: exista lucrari de constructie care nu au fost finalizate si care, pentru ca nu se admitea receptia partiala, nu se puteau inscrie in cartea funciara. Practic, ele in realitate existau dar juridic nu. Astfel, se permite posibilitatea inscrierii in cartea funciara a unei cladiri existente cu mentionarea starii juridice a acesteia (autoritatea locala va emite un certificat de stadiu)", a explicat Cezar Petre.
Modificarile fac parte dintr-un pachet legislativ mai amplu lansat in acest ultim an si ce vizeaza schimbari majore in sistemul calitatii in domeniul constructiilor. Astfel, pe de o parte se cresc exigentele de verificare efectiva pe amplasament, dar se scade procedura birocratica de autorizare.
Se pregatesc noi proiecte pentru simplificarea proceselor de autorizare
Conform unui nou proiect de lege transmis, recent, in Parlament, printre masurile ce se pregatesc pentru debirocratizarea sistemului de autorizare se afla exceptarea de la autorizare a tuturor lucrarilor care nu modifica structura de rezistenta, caracteristicile initiale ale constructiilor sau aspectul arhitectural al acestora. Mai mult, nu va mai fi necesara eliberarea, avizarea si aprobarea documentatiilor de urbanism pentru lucrarile de amenajari/ reabilitari interioare care nu aduc modificari asupra fatadelor cladirilor la toate categoriile de monumente istorice prevazute de Legea nr. 422/2001, privind protejarea monumentelor istorice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Noul proiect de act normativ stabileste ca este interzisa elaborarea si semnarea proiectelor tehnice (P.T.) pentru executia lucrarilor, precum si a documentatiilor tehnice (D.T.) de catre persoane care nu au absolvit institutii de invatamant superior de specialitate in domeniul arhitecturii sau constructiilor /instalatiilor, sau a celor care nu au drept de semnatura in conditiile legii, sub sanctiunea legii penale. Astfel, arhitectii sau coordonatorii de proiecte cu drept de semnatura, cu diploma recunoscuta de statul roman, vor fi obligati sa aplice parafa cu numarul de ordine inscris in Tabloul National al Arhitectilor, inclusiv pe documentatiile tehnice. De asemenea, acestia pot elabora si semna, in cadrul colectivelor tehnice, documentatii pentru cladiri de importanta redusa si aflate in afara zonelor protejate. Mai mult, pe piesele scrise si desenate trebuie aplicata parafa emisa de Ordinul Arhitectilor din Romania (OAR), care confirma dreptul arhitectului/ conductorului-arhitect/ urbanistului diplomat cu drept de semnatura similar conductorului-arhitect/ arhitectului de interior cu drept de semnatura.
Se propune introducerea posibilitatii de avizare online
Conform noului proiect, se propune introducerea, la articolul 37 si dupa aliniatul (1), a unui nou aliniat, ce aduce posibilitatea de avizare online a constructiilor. "In functie de resursele tehnice necesare disponibile, autoritatea administratiei publice emitenta va putea gestiona registrul de evidenta a certificatelor de urbanism si in format electronic si va putea asigura accesul online la acesta, pe site-ul propriu de internet", se arata in proiectul de lege. Tot online, administratiile publice vor putea derula si online procedura de prelungire a certificatului de urbanism, precum si cea de depunere a documentatiei in vederea obtinerii autorizatiei de construire/ desfiintare.
Totodata, certificatul de urbanism se va elibera direct solicitantului, prin posta (prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire) sau prin punctul unic de contact electronic, in termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la data inregistrarii cererii, indiferent de scopul pentru care a fost solicitat.
In ceea ce priveste prelungirea valabilitatii autorizatiei de construire/ desfiintare, aceasta se poate solicita cu minimum 15 zile inaintea datei expirarii termenului de valabilitate si se poate acorda, potrivit Legii, o singura data pentru cel mult 12 luni. In functie de resursele tehnice necesare disponibile ale autoritatii administratiei publice emitente si operatiunile de prelungire a valabilitatii autorizatiei de construire/ desfiintare se poate solicita si acorda online.