Elaborarea de instructiuni in domeniul achizitiilor publice va contribui la cresterea numarului de participanti la licitatii, ceea ce va avea ca efect scaderea preturilor de achizitie si economii anuale in sectorul constructiilor estimate la aproximativ 418 milioane de euro anual, potrivit unui raport realizat de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), in parteneriat cu Consiliul Concurentei (CC). De asemenea, expertii OCDE recomanda eliminarea pretului maxim la nisip si pietris, ceea ce va duce la cresterea concurentei intre furnizori. "Acest proiect reprezinta o continuare a angajamentelor asumate de Romania, in calitate de tara asociata OCDE si sper ca acest exercitiu de succes sa continue si in alte domenii ale economiei nationale, avand in vedere ca ne dorim sa ajungem la un sistem legislativ orientat deopotriva spre eficienta economica si promovarea interesului public general", a declarat Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.
Raportul final al OCDE privind "Analiza impactului reglementarilor in vigoare in sectoare-cheie ale economiei romanesti" cuprinde 152 de recomandari in toate cele trei sectoare vizate. Proiectul a inceput in anul 2015, cele trei sectoare fiind selectate in urma consultarilor cu Fondul Monetar International (FMI), Comisia Europeana (CE) si Banca Mondiala (BM).
Prezent la evenimentul de incheiere a proiectului si lansare a raportului OCDE, ministrul Economiei, Costin Borc, a declarat: "In contextul de astazi, daca vrem ca Romania sa se dezvolte, trebuie sa trecem de la o economie bazata pe consum, la una fundamentata pe investitii. Numai printr-o debirocratizare solida vom putea sa atragem investitiile de care avem nevoie. Sper ca prin experienta castigata sa extindem analiza la cat mai multe sectoare specifice".
In total, implementarea recomandarilor din raport ar putea aduce pentru Romania beneficii de 434 milioane de euro pe an, din care 418 milioane de euro generate de sectorul constructiilor.
Performanta SEAP, mult sub media altor tari europene
Conform Tabloului de bord al Comisiei Europene privind Piata Unica, performanta totala a sistemului de achizitii publice din Romania este sub medie, cu un scor slab la doua din cele trei dimensiuni (participarea ofertantilor, accesul la proceduri si eficienta acestora). Conform OCDE, in Romania, achizitiile publice cad, in prezent, in sarcina a mii de autoritati contractante descentralizate, avand in vedere faptul ca, potrivit Strategiei Nationale privind Achizitiile Publice (SNAP), in perioada 2007-2013 au derulat proceduri de licitatii circa 7.300 de autoritati, prin utilizarea SEAP sau prin incredintare directa cu valori sub sau deasupra pragurilor stabilite prin legislatia UE.
Recomandarile OCDE prinvind sectorul de constructii
1. Modificarea legislatiei, astfel incat conditia de a asigura locuri de parcare in vederea obtinerii autorizatiei de construire sa se aplice numai in cazul construirii de cladiri noi. Mai mult, pentru a se evita aplicarea discretionara a legislatiei de catre autoritatile publice, posibilitatea de a atribui locuri de parcare pe domeniul public ar trebui sa se limiteze numai la domenii cum ar fi centrele oraselor, zonele protejate sau cele in care cladirile nu au acces direct la drumuri. Fiecare primarie va stabili apoi zonele care intra sub incidenta exceptiei;
2. Implementarea unei "proceduri de sistem" care sa fie utilizata de catre Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC) atunci cand se evalueaza complexitatea lucrarilor si cand decide efectuarea unor controale aleatorii;
3. Definirea anexelor constructiilor care fac obiectul unei autorizatii de demolare, tinand cont de ceea ce afecteaza stabilitatea structurala a cladirilor;
4. Abrogarea art. 6 din Legea nr. 597/2001. Orice restrictie de constructie ar trebui stabilita doar atunci cand este necesar, la nivelul comunitatilor locale, mai degraba decat la nivel national. Fiecare autoritate publica are capacitatea de a stabili momentul in care o constructie ar putea afecta activitatile turistice si, prin urmare, poate reglementa perioadele de timp in care pot fi efectuate sau interzise constructiile;
5. Impunerea obligativitatii privind eliberarea autorizatiei privind securitatea la incendiu pentru toate cladirile, indiferent de dimensiunea acestora (in prezent, pentru cladirile de dimensiuni mai mici nu este obligatorie aceasta autorizatie);
6. Modificarea legislatiei nationale in vederea stabilirii unui set complet, clar si accesibil de reguli privind conflictele care trebuie urmate de asociatiile profesionale. Punerea in aplicare a unui cod de conduita etica ar trebui sa fie obligatorie pentru fiecare asociatie profesionala implicata in decizii publice. In plus, ar putea fi utila angajarea unor experti independenti pentru structurile interne ale autoritatilor publice, ceea ce ar diminua riscul aparitiei conflictelor de interese;
7. Modifdicarea legislatiei pentru asigurarea ca toate comisiile tehnice au acceasi structura organizatorica in toate localitatile;
8. Legislatia nationala ar trebui modificata, astfel incat sa defineasca in mod clar notiunea de produse, servicii si echipamente "fara riscuri" si "sigure" etc.
Acestea sunt numai cateva din recomandarile OCDE privind legislatia si aplicarea acesteia in sectorul constructiilor. Alte recomandari se refera, in ansamblu, la abrogarea legislatiei depasite (avand in vedere faptul ca exista in legislatie prevederi care au ramas din perioada comunista), la interdictia exportului de lemn si al produselor conexe, la legislatia nepublicata sau la cea dubla, la licentele de exploatare miniera, precum si la legislatia privind mediu si multe altele.
***
OCDE este o organizatie recunoscuta pe plan international pentru asistenta oferita guvernelor in elaborarea politicilor economice, realizarea de rapoarte periodice de inalta calitate acompaniate de recomandari ce au influenta considerabila asupra responsabililor politicilor economice nationale. Romania participa, in prezent, in calitate de asociat, participant sau invitat in cadrul a peste 20 structuri de lucru ale OCDE, avand oportunitatea asimilarii expertizei recunoscute la nivel mondial si a bunelor practici OCDE in diferite domenii de interes. Aderarea la OCDE este un obiectiv major de politica externa a Romaniei si proiecte precum “Analiza impactului reglementarilor in vigoare asupra mediului concurential in sectoare cheie ale economiei romanesti”, dar si alte proiecte Peer-Review-uri (exercitii de evaluare) la nivel sectorial in care Romania s-ar putea angaja vor deschide perspectiva unei apropieri mai rapide a Romaniei de OCDE ca membru cu drepturi depline.