Circa 3.600 de proiecte, ce vizeaza investitii in infrastructura de transport, apa si canalizare, infiintarea si extinderea retelelor de gaze sau constructia de scoli si gradinite, au fost depuse pentru finantare prin Fondul de Dezvoltare si Investitii (FDI), potrivit unei declaratii a prim-ministrului Viorica Dancila sustinuta la inceputul sedintei de Guvern din data de 2 octombrie 2019.
"Dupa ce, intr-o prima etapa, am aprobat 116 proiecte, acum am ajuns la 500 de investitii aprobate, a caror valoare depaseste 6 miliarde de lei. Urmeaza semnarea contractelor de finantare, astfel incat aceste investitii sa inceapa in perioada imediat urmatoare", a declarat Viorica Dancila.
Comisia Nationala de Strategie si Prognoza (CNSP) va continua analiza, urmand ca si alte proiecte depuse sa fie aprobate pana la nivelul plafonului de contractare de 10 miliarde de lei, disponibil in acest an.
De asemenea, la inceputul sedintei Executivului, Viorica Dancila a mai precizat ca Guvernul pe care il conduce continua sa aloce bani pentru realizarea marilor lucrari de infrastructura. "Vom aproba, in aceasta sedinta, o suma importanta - de peste 5,7 milioane de lei - pentru acordarea de despagubiri pentru imobilele aflate pe amplasamentul 2 a lucrarii majore: autostrada Bucuresti-Brasov si pasajul de pe Centura Bucuresti-Domnesti", a precizat prim-ministrul.