Cu toate ca, pe fondul initierii unei motiuni de cenzura in Parlament, Guvernul Romaniei a avut la data de 4 februarie a.c. o sedinta prelungita la Palatul Victoria, cu numeroase propuneri de OUG pe ordinea de zi suplimentara, membrii Executivului au avizat favorabil si proiectul de hotarare pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii „Consolidare si modernizare pavilioane din cazarma 429 Bucuresti”. Acest obiectiv reprezinta, de fapt, Muzeul Aviatiei si, potrivit indicatorilor tehnico-economici prezentati in nota de fundamentare elaborata de MApN, principalul obiectiv de atins este asigurarea spatiilor administrative, de expunere, conservare si depozitare a bunurilor de patrimoniu. Valoarea totala a investitiei este de 98.273 miii lei, din care valoarea lucrarilor de constructii si montaj este de 69.375 mii lei, iar durata acestora este de 40 de luni. Prin proiect, se propune amenajarea spatiului exterior, astfel incat acesta sa aiba un vizibil rol muzeal, de expunere in aer liber si de relationare cu pietonalul soselei Fabrica de Glucoza, pentru a deveni un semnal muzeal, perceptibil intr-o zona dominata de cladiri inalte cu functiunea de birouri sau destinate comertului si serviciilor. Totodata, vor fi realizate parcari betonate pe o suprafata totala de 3.678 mp, una situata pe str. Fabrica de Glucoza, si cealalta pe str. Dimitrie Pompeiu. Este prevazuta inclusiv realizarea de drumuri, platouri, trotuare, alei si amenajari pentru vizitarea parcului expozitional cu tehnica fortelor aeriene si diverse alte amenajari, cu o arie totala de 17.122 mp. In plus, vor fi construite patru pavilioane cu spatii expozitionale, pe o suprafata de 2.762 mp, respectiv patru structuri metalice expozitionale.
„In urma realizarii proiectului de investitie imobiliara se preconizeaza asigurarea conditiilor optime de desfasurare a tuturor activitatilor muzeale specifice, atat pentru personalul unitatii, cat si pentru public, prelungirea duratei de viata si mentinerea, in permanenta, a unei bune stari tehnice de intretinere a exponatelor in cazarma 429 Bucuresti. De asemenea, prin realizarea obiectivului de investitie imobiliara propus, se urmareste optimizarea conditiilor de desfasurare a activitatilor muzeale, protejarea exponatelor si fluidizarea circulatiei in incinta cazarmii 429 Bucuresti. Prin modernizarea complexului si a cailor de acces aferente, vor fi asigurate conditiile optime necesare pentru buna desfasurare a activitatilor specifice, pentru dispunerea exponatelor in interior, dar si protejarea exponatelor din exterior de expunerea indelungata la conditii meteorologice defavorabile si, implicit, pentru prelungirea duratei de viata si diminuarea costurilor de mentenanta/intretinere ale acestora”, se mai arata in nota de fundamentare aferenta proiectului de HG. Pentru a descarca HG si nota de fundamentare, click aici!