RO EN
Coșul este gol

EUROSTAT: Scadere de 0,7% a lucrarilor de constructii in februarie 2011

Declinul relativ moderat al pietei constructiilor din Romania, in raport cu evolutia altor state membre ale Uniunii Europene, a fost evidentiat recent de specialistii biroului european de statistica Eurostat, in cadrul unui studiu ce analizeaza situatia lunara a volumului lucrarilor in 13 din cele 27 de tari ce formeaza spatiul comunitar. "Situatia economica generala indica o continuare a perioadei de recesiune in mai multe tari ale Uniunii Europene, iar in sectorul constructiilor din zona euro, la nivelul lunii februarie a.c., s-a raportat o scadere de 0,7% (respectiv o crestere de 0,7% in UE-27), fata de cele 31 de zile anterioare. La nivelul intregului spatiu comunitar, perioada analizata marcheaza, de altfel, cel de-al doilea moment de majorare a acestui indicator, din luna august pana in prezent. In schimb, daca se ia in considerare o baza de calcul anuala, sporirea de 2,9% a volumului lucrarilor de constructii din UE-27 in februarie 2011 sau de 3,5% in zona euro (in raport cu februarie 2010) indica faptul ca piata a inceput sa fie influentata de majorarea volumului de investitii, ca urmare a posibilei finalizari a crizei financiare", se arata in comunicatul Eurostat. Analistii europeni mai subliniaza ca, in ceea ce priveste Romania, firmele din bransa s-au confruntat cu un declin de numai 0,4% al activitatii in cazul dinamicii lunare, insa diminuarea de 8,7% din ianuarie a.c. a survenit dupa cea mai importanta crestere din UE in luna decembrie 2010 (+13,8%). Acest fapt demonstreaza fluctuatiile fara precedent ale pietei autohtone, cu toate ca poate fi observata o dinamica ceva mai accentuata din partea investitorilor. In cazul Germaniei se observa o situatie clara de redresare, prin continuarea tendintei ascendente a pietei in primele doua luni a.c. (+35,2% in ianuarie – date ajustate si +3,4% in februarie), dupa ce in decembrie 2010 s-a consemnat cel mai scazut nivel din UE-27 (-24,2%). Potrivit bazei anuale de raportare, in Romania a avut loc o scadere de 0,7%, fiind continuata – la un nivel mai ponderat – tendinta negativa din intervalul septembrie 2010-ianuarie 2011, cand declinurile au fost cuprinse intre 1,8% (in ultima luna a anului trecut) si 12,2% (in ianuarie a.c.). In documentul Eurostat se mai precizeaza ca "in cadrul bazei de comparare lunare, in randul statelor ce au raportat date aferente lunii februarie 2011, volumul lucrarilor de constructii a sporit in opt tari si s-a depreciat pentru cinci membri ai UE-27. Cele mai importante majorari au avut loc in Marea Britanie (+8,2%), Portugalia (+4,3%) si Germania (+3,4%), iar cele mai mari scaderi in Slovenia (-7,9%) si Slovacia (-3,8%). Totodata, in cazul comparatiei anuale, indicatorul respectiv s-a majorat in sase tari si a consemnat un declin in opt state, dintre care cele mai semnificative date au fost raportate de: Germania (+56,3%), Polonia (+21,3%) si Olanda (+15,4%), respectiv Spania (-31,3%), Slovenia (-20%) si Bulgaria (-13,6%). In ceea ce priveste constructia de cladiri, in UE-27 s-a produs o crestere relativ importanta, de 3,4% in raport cu perioada similara a anului precedent, iar in zona euro majorarea a fost de 3,6%". Lucrarile de inginerie civila sunt mai dinamice in zona euro (+0,4%), insa isi continua declinul la nivelul UE-27 (-1,1%). Pentru mai multe informatii, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter