RO EN
Coșul este gol

EUROCONSTRUCT: Crestere a volumului lucrarilor pe plan european

Volumul lucrarilor de constructii, in cele 19 tari europene analizate de Euroconstruct, se va majora in medie cu +3,5% in 2017, cel mai puternic stimul fiind dat de segmentul proiectelor rezidentiale. Totodata, tendintele anului in curs sunt remarcabile din doua motive: in primul rand, dinamica masurilor ce vizeaza cresterea industriei de constructii se afla la cel mai inalt nivel din 2006 pana in prezent (aflandu-se din nou la un prag asemanator celui de dinaintea declansarii crizei financiare internationale), iar in al doilea rand, cererea pentru lucrari de constructii sporeste in toate cele 19 tari membre ale Euroconstruct in 2017. Astfel, este pentru prima data (de la reunificarea Germaniei) ca industria europeana de constructii se afla pe un trend ascendent in totalitatea sa, estimandu-se ca tendinta respectiva se va remarca si in 2018.
Acestea sunt doar cateva din concluziile celei mai recente analize a Euroconstruct, data publicitatii la 24 noiembrie a.c., dupa finalizarea, in cursul zilei respective, a lucrarilor celei de-a 84-a conferinte a organizatiei, care a avut loc in München - Germania.
Astfel, in cadrul studiului, se mai arata ca industria de constructii din Europa se afla in ascensiune incepand din 2014, astfel incat, timp de patru ani consecutiv, productia din acest domeniu de activitate s-a majorat cu un indice compozit de +9%. „Pentru cele 12 state ce formeaza Euroconstruct, se estimeaza o crestere suplimentara de +6% pana in anul 2020, insa, pe termen mediu, va avea loc o ponderare a ritmului de majorare pe segmentele cladirilor rezidentiale si nerezidentiale, in timp ce «motorul» pietei vor deveni constructiile ingineresti. Pentru acest ultim sector se anticipeaza o sporire fara precedent, de peste +4%, in intervalul 2018-2019. In acelasi timp, segmentul constructiilor noi va avea mai putina importanta in anii care urmeaza si, pana in 2020, o rata superioara de crestere se va remarca in ceea ce priveste lucrarile de renovare, ceea ce reprezinta, de fapt, inca o premiera, incepand cu 2014”, sustin analistii Euroconstruct.
Cresterea economica robusta sustine piata de constructii
Dintre premisele ce asigura o dezvoltare mai mult decat favorabila a cererii pe piata de constructii din Europa, expertii organizatiei au nominalizat mai ales cresterea economica robusta si implicatiile sale pozitive din punct de vedere al venitului gospodariilor, profitul corporatist si starea finantelor publice. „Mai mult, ratele scazute ale dobanzilor la credite, fluxurile migratorii (externe si interne), la fel ca si portofoliul de investitii amanate temporar, acumulat in zone precum cea a infrastructurii, de la inceputul crizei financiare pana in prezent, sustin ascensiunea ramurii de constructii. Totusi, exista si anumite constrangeri clare din partea sectorului public - aspect ce se reflecta prin abordarea prudenta a impozitarii (adica a sistemului de taxe si impozite) si/sau a politicilor de acordare a unor subventii in mai multe tari europene. In unele cazuri, ratele inca mari de neocupare a imobilelor de birouri/comerciale existente, destinate inchirierii sau preturile excesiv de mari ale cladirilor reprezinta tot atatea piedici care pondereaza cresterea activitatii din constructii”, avertizeaza expertii Euroconstruct.
Potrivit studiului, in 2017 cea mai puternica rata de crestere a cererii din constructii se estimeaza pentru Ungaria (+25%), desi aceasta este a doua cea mai mica piata din zona acoperita de Euroconstruct. In clasamentul celor mai semnificative cresteri urmeaza Irlanda (+15%), Suedia (+10%) si Polonia (+9%). Tot in Ungaria se vor remarca si cele mai mari rate de crestere din urmatorii ani, pana in 2020 (respectiv, +33%) si aceasta pentru ca, in completarea subsidiilor acordate de stat pentru cei ce se implica in constructiile rezidentiale, folosirea consistenta a fondurilor UE, in special in sectorul de inginerie civila, va avea un rol extrem de important in aceasta tara. Si din punct de vedere al previziunilor pentru urmatorii trei ani, Ungaria este urmata in topul cresterii de Irlanda (+28%), Polonia (+25%), Cehia si Portugalia (cu +15% fiecare).
„In Germania (cea mai mare piata de constructii din UE), activitatea din domeniu se va majora in 2017 mai puternic decat in anterioarele 12 luni, fiind stimulata de sporirea cererii de pe segmentul rezidential, de dorinta mai puternica de a investi, din partea companiilor si de masurile luate de guvernul federal in domeniul infrastructurii, care vizeaza direct sectorul ingineriei civile (constructiilor ingineresti). Desi majorarea se va pondera vizibil si semnificativ pe termen mediu, investitiile in locuinte si in lucrari de infrastructura vor fi relativ consistente pe termen lung”, concluzioneaza expertii Euroconstruct.
***
Organizatia Euroconstruct monitorizeaza date despre sectoarele de constructii din 19 tari ale Europei - si anume: Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Irlanda, Italia, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania, Suedia, Elvetia, Marea Britanie, Cehia, Ungaria, Polonia si Slovacia. Informatii suplimentare, la www.euroconstruct.org

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter