RO EN
Coșul este gol

EH: Constructiile, intre sectoarele cele mai afectate de cresterea costurilor energetice

In Romania, printre sectoarele cele mai afectate de cresterea costurilor energetice pe termen scurt se afla transporturile, constructiile, dar si agricultura, potrivit lui Mihai Chipirliu, CFA, Risk Director la Euler Hermes Romania. El a precizat ca, in cazul metalelor, cresterile de costuri cu energia au fost usor transferate pana acum in costurile finale datorita unui aport sustinut pe partea de cerere din constructii (in principal din segmetul rezidential), dar si datorita unor costuri majorate pe partea de logistica. "Din aceleasi motive, dar cu o intensitate mai redusa si sectoarele bunurilor de larg consum, echipamente IT, electronice au transferat costurile in crestere in preturile finale, fiind sustinute de un consum stabil. Felul cum va evolua cel din urma sub presiunea unor dobanzi la credite mai mari va determina gradul de impact al inflatiei asupra profitabilitatii majoritatii sectoarelor", a declarat Mihai Chipirliu.
Potrivit unei analize realizate recent de Euler Hermes, in timp ce preturile crescute vor persista pana in a doua jumatate a anului 2022, rezervele de numerar ale companiilor, care inregistreaza valori consistente, atat in zona Euro acolo unde, inainte de criza Covid insumau aproximativ 690 miliarde euro, cat si in SUA, cu o valoare de aproximativ 765 miliarde de dolari, devin cheia amortizarii problemelor. Ca reactie a problemelor pe lantul de aprovizionare, din 2021, companiile si-au crescut cheltuielile de capital pentru a evita pierderea oportunitatilor de vanzare, lucru ce se poate observa in cresterea masiva a stocurilor. De asemenea, cresterea cererii din anul precedent a ajutat companiile sa isi mareasca marja de profit. Astfel, analistii Euler Hermes se asteapta ca atat companiile din SUA, cat si cele din zona Euro, sa aiba de castigat la capitolul profitabilitate in 2022.
Cresterea vanzarilor estimate ar trebui sa permita firmelor sa compenseze salariile mai mari (+4,7% in SUA si +2,5% in zona Euro), cresterea ratelor dobanzii (+75bps SUA, +25bps zona Euro) si a pretului petrolului. Analistii Euler Hermes preconizeaza cresteri puternice de profitabilitate pentru sectoarele de constructii, masinarii si echipamente din SUA, respectiv pentru industria de echipamente casnice din zona Euro, in timp ce, pentru sectorul industrial al metalelor din zona Euro, care a avut performante foarte bune in 2021, acestia prognozeaza o pierdere din profitabilitatea castigata anul precedent.
Desi un studiu efectuat la finalul anului 2021 previziona ca o mare parte din companii intentionau sa mareasca preturile, realitatea arata ca doar cateva dintre acestea aveau capacitatea de a redirectiona costurile mai mari ale materiilor prime in pretul platit de cumparatorul final: cei din industria petrolului, transportului aerian sau industria textilelor, precum si cateva sub-sectoare de prelucrare a alimentelor. Cu toate acestea, sumele consistente care deja exista in conturi, profitabilitatea crescuta si cheltuielile de capital protejeaza, deocamdata, majoritatea companiilor din SUA si zona Euro de cresterea preturilor la materii prime. In 2021, cresterea acestora a depasit, procentual, preturile de retail din cele mai multe sectoare ca rezultat al problemelor din lanturile de aprovizionare, a cresterii cererii, a ofertei restranse de marfuri precum si a cresterii stocurilor de criza. Cu toate acestea, doar 40% dintre sectoarele economice de pe cele doua maluri ale Atlanticului au inregistrat cresteri mai rapide la preturile de retail decat la cele en-gros. Pe termen lung insa, 53% din sectoarele economice ale zonei Euro (inclusiv auto, echipamente sportive si farma) au avut cresteri mai rapide ale preturilor in retail decat en-gros, spre deosebire de doar 25% din industriile Statelor Unite.
 
Inflatia va ramane la peste 2% pana in 2023
Desi este de asteptat ca inflatia sa ramana la peste 2% pana in 2023, bancile centrale vor majora treptat ratele dobanzilor, generand cresteri ale costurilor de finantare pentru companii. Totusi, acestea vor putea rezista unui ciclu moderat de inasprire a politicii monetare. Cu toate acestea, impactul ratelor mai mari ale dobanzilor in economia reala poate fi mai lent, datorita volumelor mari de numerar ale companiilor (+27% fata de 2019). Astfel, analistii Euler Hermes, estimeaza ca o crestere de +100bp a ratelor dobanzilor cheie, care s-ar traduce intr-o scadere a marjelor corporatiilor nefinanciare de -1pp in Germania, -2,3pp in Franta, -1,5pp in Regatul Unit si -1,4pp in Statele Unite ale Americii. Cu toate acestea, daca ratele dobanzilor cresc mai repede decat se astepta, sectoarele cu efect de levier ridicat si riscante ar fi afectate.
Chiar si asa, exista 3 scenarii care pot ameninta companiile. Primul scenariu este generat de o crestere brusca a pretului la petrol si gaze ca o consecinta a escaladarii tensiunilor geopolitice dintre Rusia, Ucraina si NATO. Cresterea salariilor, care in ultimul an ajung sa depaseasca 10% precum si ratele dobanzilor crescute cu mai mult de 200bp reprezinta alte doua scenarii care ameninta companiile.
"Ultimele evenimente geo-politice legate de interventia armatei ruse in Ucraina confirma inscrierea in primul scenariu. Pretul barilului de petrol depaseste 100 de dolari pentru prima oara de la momentul anterioarei agresiuni din tara vecina, iar cresterea abrupta a pretului gazului, concomitent cu cea a barilului, indica mentinerea presiunii asupra preturilor energetice si, implicit asupra inflatiei", a explicat Mihai Chipirliu.
Cu siguranta, un soc al preturilor ar supune industria energetica si a prelucrarii metalelor unui risc imediat. Se estimeaza ca o crestere a pretului petrolului la 100 USD/baril ar reduce marja de profitabilitate a sectorului energiei cu mai mult de 2%. In plus, prelucrarea alimentelor, a metalelor si industria auto au costuri mari generate de cererea lor pentru produse din metal. Retailul este cel mai dependent de costurile logistice, in timp ce sectorul de petrol si gaze naturale cheltuie foarte mult pe zona de servicii (suport operatiuni, explorare, etc.). Astfel, simuland un soc al preturilor marfurilor in contabilitatea a mai mult de 1600 de firme din SUA si zona euro se observa ca atat sectorul energetic cat si cel de prelucrare a metalelor din ambele regiuni sunt cele mai predispuse la o scadere a profitabilitatii.
 
Ce se intampla in cazul in care presiunile inflationiste genereaza cresteri ale salariilor?
Sectorul transporturilor din SUA si zona Euro, precum si cele de software & IT din zona Euro si de electronice din SUA se afla in prima linie in cazul unui astfel de scenariu. Cresterea accelerata a salariilor va mari costurile companiilor in 2022. Astfel, analistii se asteapta la cresteri ale salariilor de 4,7% in SUA, 2,5% in Franta si 2,6% in Germania, care se vor aplana in a doua jumatate a anului, in timp ce, cresterile de productivitate vor ramane constante, in special in zona Euro.
Chiar daca este de asteptat ca inflatia sa scada pana in 2022, pe masura ce perturbarile legate de pandemie se amelioreaza, cresterea sustinuta a preturilor ar putea expune Marea Britanie si Franta cel mai mult riscului ca o bucla de crestere intre salarii si preturi sa se materializeze la sfarsitul anului 2022 si in 2023. Astfel, costurile salariale ale firmelor sunt usor mai mari in sectoarele industriale ale zonei Euro decat in SUA, sectoarele care cheltuie cel mai mult pe personal fiind produsele farmaceutice, computerele, textilele si echipamentele electrice. In cazul unei cresteri salariale cu 10%, profitabilitatea sectorului transporturilor, atat in SUA, cat si in zona euro, ar fi afectata sever. Serviciile software si IT din zona euro sunt, de asemenea, vulnerabile. In SUA, al doilea cel mai expus sector este cel al electronicelor, mai arata specialistii de la Euler Hermes in analiza.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter