RO EN
Coșul este gol

EECFA: Inflatie, preturi si dobanzi mai mari, efectele razboiului asupra constructiilor

Sectorul de constructii din Romania nu este afectat in mod direct de conflictul din Ucraina, insa exista cateva probleme care ar fi indirect agravate de acesta: preturile, ratele dobanzilor si inflatia, noteaza intr-un articol dr. Sebastian Sipos-Gug, fondatorul Ebuild SRL si reprezentant al EECFA, asociatie est-europeana de evaluare si prognoza.
"Costurile de constructie au crescut deja intr-un ritm rapid in 2021 (+25% media anuala fata de 2020) si, cu atat mai mult la inceputul lui 2022, luna ianuarie venind cu o majorare de 41% a preturilor fata de ianuarie 2021. In aceste circumstante, cresterile costurilor la energie si materiale de baza - atat din cauza dificultatilor intampinate de importatori, cat si scumpirilor globale - vor duce la preturi si mai mari, ceea ce ar putea descuraja investitiile in constructii noi. Economia romaneasca nu este strans legata de cea a Rusiei, Ucrainei sau Belarusului, importurile din toate cele trei tari totalizand mai putin de 5% din toate importurile in Romania in 2019, iar exporturile catre acestea totalizeaza sub 2,5% din toate exporturile in 2019 (perioada neafectata de pandemie, potrivit INS). Cu toate acestea, exista unele segmente in care intensitatea comertului este mult mai mare: energie si minereuri. In 2019, 37% din toti combustibilii si uleiurile minerale si 40% din minereuri au provenit din una dintre cele trei tari. Astfel, dificultatile comerciale ar avea un impact negativ asupra disponibilitatii combustibilului si a materialelor si, prin urmare, asupra pretului de constructie", subliniaza analistul.
In timp ce costurile de constructie influenteaza oferta, celelalte doua aspecte (ratele dobanzilor si inflatia) au un impact negativ asupra cererii. La inceputul lunii aprilie 2022, Banca Nationala a Romaniei a majorat dobanda de referinta la 3%, fiind la a cincea majorare din septembrie 2021. "Acest lucru va avea un efect devastator asupra costurilor creditelor de consum si ale creditelor ipotecare noi, facandu-le mai scumpe, intr-un moment in care piata rezidentiala este la cel mai ridicat nivel din 2008, cu preturi cu 20% mai mari, in martie 2022, comparativ cu aceeasi luna din 2021 (conform imobiliare.ro). Tinand cont de nivelul record al inflatiei, in special legate de combustibili, incalzire si alimente, devine tot mai dificila finantarea achizitiilor de locuinte noi, efectul fiind scaderea preturilor", explica Sebastian Sipos-Gug.
Desi piata constructiilor nerezidentiale, datorita relaxarii restrictiilor, a fost pe calea redresarii, toti factorii mentionati anterior ar ingreuna redresarea si in aceste segmente (cu precadere retail si birouri). In plus, sub-sectorul ar avea, de asemenea, unele provocari specifice, cum ar fi intreruperile lantului global de aprovizionare din cauza sanctiunilor, cresterea costurilor legate de energie si transport intr-un moment in care exista o penurie moderata de lucratori si o presiune crescuta din partea angajatilor pentru mai multe optiuni de lucru la distanta.
Referitor la segmentul de inginerie civila, analistul estimeaza ca cererea se va mentine ridicata, insa capacitatea guvernului de a indeplini aceasta cerere va fi impiedicata de reducerea bugetului disponibil pentru investitii. "Cresterea costurilor de constructie ingreuneaza si investitiile publice. Cresterea deficitului de cont curent, nevoia de subventii pentru a contracara efectele inflatiei si costurilor energiei asupra cetatenilor cei mai vulnerabili si majorarea cheltuielilor pentru aparare (la 2,5% din PIB in 2023, de la 2% in 2022) erodeaza finantarea publica disponibila pentru construirea de proiecte de inginerie civila. Salvarea va fi disponibilitatea finantarii UE, insa chiar si aceasta va fi mai putin eficienta in contextul cresterii costurilor", a precizat Sebastian Sipos-Gug.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter