Pentru Consiliul Concurentei, 2021 a fost un alt an cu activitate foarte intensa si rezultate foarte bune, chiar in conditiile constrangerilor generate de pandemia de Sars-Cov-2.
„A fost un an bun din punct de vedere al indeplinirii obiectivelor pe care ni le-am propus. Ne-am concentrat atentia asupra finalizarii unor cazuri complexe, in domenii prioritare, iar valoarea totala a sanctiunilor aplicate, de peste 407 milioane lei, situeaza anul 2021 pe locul 3 in clasamentul amenzilor anuale aplicate de institutie de la infiintare. Am declansat mai multe investigatii privind atat incalcarea legislatiei in domeniu, cat si pentru cunoastere a modului in care functioneaza anumite sectoare, am analizat un numar record de fuziuni si achizitii si am finalizat o serie de masuri de sprijin care au ajutat economia sa functioneze in conditii dificile”, a declarat Bogdan Chiritou, presedintele Consiliului Concurentei.
Investigatii declansate
In 2021 au fost declansate 16 investigatii privind posibile incalcari ale Legii concurentei, in domenii precum energie, medicamente, servicii de reparare a autovehiculelor, furnizare de carte, produse electronice si IT&C, licitatii etc.
Din totalul investigatiilor declansate in 2021, 38% vizeaza un posibil abuz de pozitie dominanta.
Primul caz de no poach agreement (companiile se inteleg sa nu contacteze, recruteze si/sau angajeze persoane care lucreaza si/sau care au lucrat la vreuna dintre firmele implicate) declansat de Consiliul Concurentei: piata fortei de munca calificata/specializata, asociata activitatilor de productie autovehicule/componente pentru autovehicule din Romania.
Investigatii finalizate
Autoritatea de concurenta a finalizat 11 investigatii privind incalcarea Legii concurentei, cu doua mai putine fata de 2021. Din acestea, 55% au fost cazuri de intelegeri de tip cartel.
Au fost finalizate investigatii de impact in domenii esentiale, care stabilesc pozitia institutiei pentru cazuri viitoare:
- Imunoglobuline - limitare a comercializarii imunoglobulinelor pentru a forta autoritatile sa renunte la taxa claw back pentru aceste medicamente;
- Role si ghirlande de mina - demonstrarea faptului ca firmele ar fi putut participa la licitatii, in lipsa consortiului;
- Delgaz - abuz de pozitie dominanta prin refuzul de a oferi acces la o facilitate esentiala in ceea ce priveste inregistrarea fiselor de evidenta a lucrarilor de verificari/revizii in baza de date a Delgaz Grid SA → conditii discriminatorii aplicate companiilor prezente pe piata serviciilor de verificari/revizii, in raport cu societatea din grupul E.ON.;
- Hidroelectrica - abuz de pozitie dominanta - compania s-a angajat sa ofere la vanzare pe PZU o cantitate de energie electrica la un pret maxim determinat pe baza pretului prevazut in cadrul contractelor la termen;
- Aeroport Otopeni - durata mare a contractelor de inchiriere spatii in aeroport a condus la inchiderea pietei;
- Transport judetean si inter-judetean - prelungirea licentelor de transport inchide piata si consolideaza pozitia dominanta a operatorilor existenti: nivelul tarifului/pretul nu a fost prevazut printre criteriile de atribuire.
Amenzi
Anul trecut, Consiliul Concurentei a aplicat amenzi in valoare totala de 407 milioane lei (82,73 milioane euro), valoare care situeaza anul 2021 pe locul 3 in clasamentul amenzilor totale aplicate de autoritate.
Premiera: sanctionarea unor companii nerezidente in Romania, amenda aplicata la cifra de afaceri a intregului grup.
Cele mai importante amenzi:
- 353.393.694 lei (aprox. 71 milioane euro): cinci companii farmaceutice (Baxalta Gmbh, Elvetia, CSL Behring Gmbh, Germania, Biotest AG, Germania, Kedrion Spa, Italia, Octapharma AG, Elvetia) furnizoare de imunoglobuline si alte medicamente derivate din plasma umana, precum si asociatia reprezentativa a sectorului producatorilor de terapii cu proteine plasmatice - PPTA (Belgia) pentru limitarea si, chiar, intreruperea aprovizionarii pietei romanesti cu imunoglobuline;
- 30 milioane lei (aproximativ 6,1 milioane euro): Delgaz Grid SA pentru abuz de pozitie dominanta pe piata serviciilor conexe distributiei de gaze naturale;
- 13.471.039 lei (aprox. 2,78 milioane euro): cinci companii din domeniul productiei si/sau comercializarii oualor de consum din Romania (Toneli Holding SA, Avicola Lumina SA, Avicola Bucuresti SA, Albatros Gold SRL, Super Eggs SRL), precum si asociatia administrata de acestea pentru coordonarea politicilor comerciale referitoare la livrarile de produse pe piata, cu scopul de a creste artificial preturile produselor sau cel putin de stopare a scaderii preturilor.
➢6,9 milioane lei (aprox. 1,4 milioane euro): sase companii (Dnata Catering SRL, Food and Beverages Management SRL, Trotter Management SRL, City Cafe Express SRL, RBK Property Management SRL, Primero Business Consulting SRL - in prezent, Land of Util Tehnology SRL) care ofera servicii de alimentatie publica (food & beverage) in incinta Aeroportului International Henri Coanda Bucuresti pentru fixarea preturilor;
- 2.521.087 lei (aprox. 521.000 euro): sase companii (Upipsa SRL, Axa Company SRL, Uzina Rominex SRL, Uzitmet Industry SRL, Prelmet SA, Grupul Reparatii Industriale si Montaj Excavatoare X SRL) pentru trucarea unor licitatii organizate de Societatea Complexul Energetic Oltenia SA si Centrala Electrica de Termoficare Govora SA pentru achizitia de role si ghirlande de role de mina.
Investigatii in derulare
La sfarsitul anului 2021, Consiliul Concurentei avea in derulare 37 de investigatii privind posibila incalcare a Legii concurentei, din care peste jumatate vizeaza intelegeri de tip cartel.
Anchete sectoriale/studii/analize
La sfarsitul anului 2021, erau in derulare 18 anchete sectoriale/studii/analize, dintre care 11 au fost declansate in 2021. Anul trecut au fost finalizate 5 anchete sectoriale/studii/analize (deseuri medicale, servicii de inregistrare/inscriere a avizelor de ipoteca/alte garantii reale mobiliare, impactul tehnologiilor Big Data asupra concurentei, servicii medicale si expertiza contabila).
Inspectii inopinate
In 2021, s-au desfasurat 19 inspectii inopinate la 102 de sedii si puncte de lucru.
Concentrari economice
Pe parcursul anului 2021, Consiliul Concurentei a autorizat 81 de concentrari economice, cele mai multe din ultimii 15 ani. Din cele 81 de concentrari economice, una a fost autorizata cu conditii: preluarea Foodpanda de catre Glovoappro.
Platforma avertizorilor de concurenta
- In anul 2021 s-a inregistrat o crestere considerabila a numarului de sesizari primite prin intermediul platformei avertizorilor de concurenta, respectiv 160, fata de 124 mesaje primite in 2020;
Aspectele semnalate au vizat domenii, precum: piata serviciilor de telecomunicatii, piata financiara, piata serviciilor de publicitate, comertul online, piata serviciilor medicale, serviciile de asigurare auto, comercializarea de piese auto, combustibili, piata energiei electrice si a gazelor naturale in contextul liberalizarii pietei, serviciile de salubrizare si altele.
- Anumite sesizari primite prin intermediul platformei avertizorilor de concurenta au condus la dialog intre autoritate si avertizori, pastrandu-se, in acelasi timp, anonimatul acestora. Astfel, ca urmare a informatiilor furnizate de catre avertizori, Consiliul Concurentei a declansat in anul 2021 trei investigatii:
- Investigatia privind posibile intelegeri si/sau practici concertate de fixare a preturilor de vanzare in cadrul politicii comerciale implementate de un operator economic pe piata produselor electronice si IT&C din Romania;
- Investigatia privind un posibil comportament anticoncurential al unor companii care isi desfasoara activitatea pe piata furnizarii de carte din Romania;
- Investigatia ce vizeaza un posibil comportament anticoncurential al unor companii pe piata fortei de munca calificata/specializata din domeniul productiei autovehicule si/sau altor activitati conexe din Romania.
- Platforma avertizorilor, instrument folosit atat de Consiliul Concurentei, cat si de Comisia Europeana, protejeaza anonimatul persoanelor care denunta nereguli prin intermediul unui sistem de mesagerie criptat, special conceput, ce permite comunicarea in ambele sensuri.
Monitorul preturilor
- Platforma online prin intermediul careia consumatorii pot verifica atat preturile alimentelor, dar si ale carburantilor, fara a mai fi nevoiti sa se deplaseze la locatiile fizice ale magazinelor, respectiv ale benzinariilor;
- Monitorul Preturilor Carburantilor: aproximativ 19 milioane cautari
Relatia cu instantele de judecata
- Consiliul Concurentei a avut calitatea procesuala in 240 dosare privind concurenta;
- 90% - procentul hotararilor Curtii de Apel Bucuresti, favorabile autoritatii de concurenta;
- 92% - procentul hotararilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie favorabile Consiliului Concurentei;
- Anul trecut, Inalta Curte de Casatie si Justitie a mentinut 93% din valoarea totala a amenzilor contestate.
Ajutor de stat
- Consiliul Concurentei a transmis 380 opinii si puncte de vedere, avize si clarificari privind incidenta cu reglementarile din domeniul ajutorului de stat;
- au fost finalizate 20 de masuri de sprijin care au ajutat economia sa functioneze in conditii dificile in contextul pandemiei COVID-19, printre care sustinerea Complexului Energetic Oltenia, si a Companiei Nationale a Uraniului (in contextul prelurarii de catre SN Nuclearelectrica), schema de ajutor de stat pentru companiile din domeniul HoReCa, sustinerea activitatii operatorilor aerieni, modernizarea sistemului de termoficare a municipiului Bucuresti din cadrul Programului Operational Infrastructura Mare (POIM), sprijin pentru IMM-uri, schema cadru sub forma de credite cu dobanda subventionata si garantii la credite gestionata de catre Eximbank.
- De asemenea, a emis aviz din punct de vedere al conformitatii cu reglementarile europene in domeniu pentru de masuri de ajutor de stat si de minimis, ce implica fonduri europene si nationale in valoare totala de 58,43 miliarde lei.
Legislatie, avize si puncte de vedere
- In 2021, Consiliul Concurentei a elaborat 253 de avize, opinii si puncte de vedere, raspunsuri interpelari in ceea ce priveste ajutorul de stat si concurenta.
- Dintre proiectele legislative de anul trecut se numara implementarea Regulamentului european Platform to Business - P2B (2019/1150), care prevede crearea unui mediu online competitiv, echitabil si transparent prin impunerea unui set de obligatii specifice, monitorizarea activitatii platformelor online fiind facuta de autoritatea de concurenta, si promovarea legii energiei, care prevede, printre altele, obligatia companiilor de stat de a tranzactiona pe platforme transparente.
Proiecte
- La nivelul proiectelor majore derulate in cadrul institutiei, se remarca finalizarea implementarii proiectului Big Data, care va eficientiza activitatea investigativa a Consiliului Concurentei folosind instrumente specifice Big Data pentru identificarea de licitatii trucate, cartel screening, definirea legaturilor structurale si comerciale intre intreprinderi, derularea anchetelor sectoriale si analiza concentrarilor economice;
- A fost demarat proiectul privind Reforma in Domeniul Energetic, derulat in cooperare cu Banca Mondiala, parteneri fiind ANRE si Ministerul Energiei.
Prioritati 2022
„In contextul actual, in care exista provocari suplimentare, principala noastra prioritate este de a veghea cu mai multa atentie ca unele companii sa nu profite de aceasta situatie, sa recurga la practici anticoncurentiale si sa creasca nejustificat preturile, in special pe pietele energiei electrice, gazelor, carburantilor sau produselor alimentare. Ne vom concentra, in continuare, toate eforturile in directia protejarii unui mediu concurential si, in acelasi timp, vom fi flexibili atat timp cat climatul economic si cel de securitate sunt volatile”, a mai declarat presedintele Consiliului Concurentei.
- Vor fi finalizate investigatii in domenii importante, precum: materiale de constructii, produse medicale, asigurari, auto, etc.
- La nivel legislativ se va relua/continua procesul de avizare interministeriala si urmarirea stadiului proiectelor de acte normative in domeniul adoptarii, in legislatia nationala, a masurilor necesare aplicarii Regulamentului european de stabilire a unui cadru pentru examinarea investitiilor straine directe in Uniunea Europeana (FDI) si transpunerii Directivei ECN+, care intareste puterile de investigare ale autoritatii de concurenta. De asemenea, are in vedere finalizarea legislatiei privind asigurarile auto obligatorii, precum si a celei referitoare la simplificarea procedurilor de licentiere - inclusa in PNRR.
- La ora actuala, este in dezbatere la Camera Deputatilor si urmeaza sa fie adoptat de Parlament proiectul legislativ care prevede transpunerea Directivei privind practicile comerciale neloiale ale companiilor pe lantul de aprovizionare agricol si alimentar. Proiectul, elaborat sub coordonarea Ministerului Agriculturii, prevede intarirea puterii de negociere a fermierilor si a intreprinderilor mici si mijlocii pe lantul de aprovizionare cu alimente, prin interzicerea anumitor practici comerciale cu caracter neloial (de exemplu, platile intarziate pentru produsele alimentare perisabile, anularile comenzilor in ultimul moment, modificarea unilaterala a contractelor etc).
- Tot pentru a veni in sprijinul firmelor mai mici, vor fi continuate demersurile pentru a modifica Legea concurentei neloiale. Principala modificare prevede includerea in sfera practicilor de concurenta neloiala si exploatarea pozitiei superioare de negociere a unei companii in raport cu o alta cu care s-a aflat sau se afla intr-o relatie comerciala.
- In ceea ce priveste ajutorul de stat activitatea va fi intensa si in continuare, avand in vedere, pe de-o parte, masurile de sprijin pentru revenirea din criza generata de pandemie (PNRR, 8 Fonduri europene, Fondul pentru Modernizare in domeniul Energetic), iar pe de alta parte, cazurile aflate in analiza Comisiei Europene.
- Consiliul Concurentei este preocupat, in egala masura, procesul de restabilire a viabilitatii economice pe termen lung a unor operatori economici ce activeaza in sectoare strategice ale economiei nationale: CFR Marfa, TAROM, aeroporturi, Blue Air, transport feroviar de calatori. Demersul este complex si presupune implementarea unui plan coerent de actiune care poate viza elemente diverse, atat la nivel operational (restructurarea activitatii existente, retragerea din activitatile generatoare de pierderi, diversificarea in directia unor activitati noi si rentabile etc.), cat si la nivel financiar.