RO EN
Coșul este gol

CD: Noi amendamente in favoarea constructorilor, aduse la OUG 114 /2018

La data de 3 septembrie a.c., membrii Comisiei pentru industrii si servicii a Camerei Deputatilor (ce reprezinta forul decizional pentru adoptarea prevederilor OUG nr. 114/2018) au emis avizul inlocuitor (cu amendamente) asupra proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.114/2018 privind instituirea unor masuri in domeniul investitiilor publice si a unor masuri fiscal-bugetare, modificarea si completarea unor acte normative si prorogarea unor termene.
Potrivit amendamentelor aduse de deputati, in textul ordonantei, la articolul 60, dupa punctul 4 se introduce un nou punct, punctul 5, cu urmatorul cuprins: persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii si asimilate salariilor prevazute la art. 76 alin. (1)-(3), in perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2028 inclusiv, pentru care sunt indeplinite urmatoarele conditii:
a) angajatorii desfasoara activitati in sectorul constructii care cuprind:
(i) activitatea de constructii si intretinere a drumurilor definita la codul CAEN 41.42.43 - sectiunea F – Constructii;
(ii) domeniile de producere a materialelor de constructii, definite de urmatoarele coduri CAEN: (...)
0899 – Alte activitati extractive n c a.
Astfel, vor putea beneficia de facilitatile fiscale, pe langa activitatile deja aprobate, inclusiv angajatorii implicati preponderent (cel putin 80% din cifra de afaceri) in activitatea de constructii si intretinere a drumurilor (asa cum este definita la codul CAEN 41.42.43 – sectiunea F – Constructii). De asemenea, vor avea acelasi facilitati fiscale si agentii economici care presteaza in principal (tot 80% din cifra de afaceri) servicii ce se incadreaza in codul CAEN 0899 – Alte activitati extractive n.c.a.
Cealalta modificare adusa prin amendament, in favoarea constructorilor, este reprezentata de diminuarea cotei contributiei de asigurari sociale. Dupa cum au decis, prin vot, membrii comisiei de specialitate, contributia de asigurari sociale va fi redusa cu 3,75 puncte procentuale pentru persoanele fizice care realizeaza venituri din salarii si asimilate salariilor realizate in baza contractelor incheiate cu angajatori/platitori de venituri din salarii si asimilate salariilor care desfasoara activitati in sectorul constructii. Aceasta reducere era valabila, pana in prezent, doar pentru veniturile realizate in baza contractelor individuale de munca.
Dupa primirea tuturor avizelor, pasul urmator il constituie inscrierea pe ordinea de zi si votul in plen al PL-x nr. 93/2019 - proiect de Lege pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.114/2018 privind instituirea unor masuri in domeniul investitiilor publice si a unor masuri fiscal-bugetare, modificarea si completarea unor acte normative si prorogarea unor termene. Pentru a descarca avizul inlocuitor al Comisiei pentru industrii si servicii a Camerei Deputatilor, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter