Fondul European de Investitii si Banca Comerciala Romana (BCR) au semnat actul aditional de majorare a acordului de garantare in cadrul Programului Initiativa pentru IMM-uri. BCR va acorda, astfel, finantari de peste 1,23 miliarde lei pentru investitii si activitatea curenta a IMM-urilor, in conditii de costuri avantajoase, cu o garantie de 60%, acordata de FEI.
Programul Initiativa pentru IMM-uri sustine cresterea accesului la finantare al companiilor, care beneficiaza astfel de garantii de la Fondul European de Investitii, dar si de o dobanda redusa. Incepand cu anul 2017, pana in prezent, in cadrul acestui program, BCR a finantat deja un numar de peste 300 de IMM-uri cu circa 500 milioane de lei.
"Exista provocari si oportunitati la tot pasul intr-o economie in schimbare. In acest context, alaturi de Fondul European de Investitii, BCR va actiona ca un adevarat accelerator de business pentru afacerile romanesti. Mai mult decat costuri de finantare foarte bune, aducem expertiza in structurarea finantarilor si managementul riscului. Vrem sa acceleram business-urile romanesti sanatos, in siguranta si pe termen lung", a declarat Sergiu Manea, presedintele BCR.
Parteneriatul dintre FEI si BCR, inceput inca din anul 2010, continua sa aduca beneficii pentru clientii bancii. In prezent, intre cele doua institutii mai sunt in vigoare un acord de finantare si garantare destinat acordarii de imprumuturi in lei pentru fermierii si antreprenorii din zonele rurale, in cadrul Programului FEI AGRI, si un acord de garantare destinat acordarii de imprumuturi pentru clienti micro, inclusiv start-up-uri, in cadrul Programului COSME.