RO EN
Coșul este gol

AC 161: Estimari de stabilizare a preturilor materialelor de constructii, in 2022

Editia Septembrie 2021 a revistei Agenda Constructiilor cuprinde date si informatii referitoare la situatia actuala si perspectivele pietei nationale de constructii si instalatii, in noul context al pietei, caracterizat de iminenta valului 4 al pandemiei de Covid-19 si cresterile de preturi la materii prime si materiale de constructii, conform datelor care erau disponibile in momentul redactarii articolelor.
Tema centrala a editiei o reprezinta analiza pietelor de hale si panouri termoizolante, sisteme de invelitoare pentru acoperisuri si instalatii electrice. Analizele sunt realizate pe baza rapoartelor existente pentru piete pentru anii anteriori, din declaratiile principalilor operatori din domeniile respective si prognozele ce reies din declaratiile acestora, in contextul perspectivelor curente de piata si al prognozelor institutiilor specializate.
 
Primul material al revistei este reprezentat de Analiza pietei locale de hale metalice si panouri termoizolante. Materialul porneste de la posibilitatile de dezvoltare a pietei de spatii industriale si logistice, cele circa 5 milioane de metri patrati de hale estimate a fi dezvoltate pana in 2030 urmand a mentine un trend ascendent in acest domeniu. Materialul include previziuni privind dezvoltarea sectorului in 2021 si in perspectiva, avand in vedere noul context economic conturat in aceasta perioada de criza epidemiologica si tinand cont de evolutiile preturilor materialelor de constructii. Datele sunt intarite de opinii ale reprezentantilor pietelor de panouri termoizolante si alte sisteme pentru hale, precum Nicu Mocanu (Country Manager, Kingspan Romania), Andrei Sulyok (director general, Lindab Romania), Domitian Covalciuc (director de vanzari si marketing la Avinci) si Aida Nechifor (directorul general al Liberty Galati).
Cea de-a doua analiza a editiei trateaza tematica specifica pietei locale de sisteme de invelitoare pentru acoperisuri, care a ajuns la o valoare de piata de 250 milioane euro si un volum de 47 milioane mp la finalul anului 2020. Materialul porneste cu o analiza a cererii potentiale din domeniu si include principalele repere ale evolutiei acestui sector de activitate, precum si estimari privind activitatea pentru 2021-2022 in noul context generat de majorarile semnificative ale preturilor din domeniu. Datele din deschiderea articolului sunt completate cu opinii ale principalilor reprezentanti a pietei de invelitoare pentru acoperisuri, precum Jaroslaw Turczynski (CEO, Blachotrapez), Andrei Sulyok (director general, Lindab Romania), Cristian Matasel (director general, Metigla) si Dan Mircescu (director general, Novatik), Marian Pirvu (CEO al Wetterbest) si Tomasz Kurcin (administrator la Raiko Transilvania SA).
In continuare, tot la rubrica de Analiza este publicat si un material referitor la perspectivele pietei locale de instalatii electrice si automatizari, in contextul noilor exigente privind eficienta energetica si accelerarea proceselor de digitalizare. Articolul include o scurta prezentare a pietei, ca valoare, segmentare si volum, precum si perspectivele de dezvoltare date de noile exigente impuse de constructiile nZEB si ale utilizarii de energie verde. Analiza este completata cu opinii ale operatorilor din diverse sectoare ale acestei piete complexe, precum Ionut Popa (directorul general al Consolight Com), Dan Vatajelu (directorul general al Flash Lighting Services SA, Razvan Copoiu (CEO Signify Romania si Europa de Sud-Est), George Zapan (Business Unit Head - Building Products din cadrul Siemens SRL) si Dan Tudose (manager E-acumulatori.ro).
 
Materialul Cover Story al editiei prezinta activitatea grupului Masterplast in Romania, in fata bornei ce marcheaza 20 de ani de prezenta neintrerupta a companiei maghiare, la nivel national. In cele doua decenii de activitate pe piata constructiilor din Romania, compania a incheiat parteneriate cu 640 de companii si a introdus pe piata peste 2.000 de produse. Materialul include principalele repere ale dezvoltarii grupului Masterplast, axat pe investitii, prezentarea plaselor din fibra de sticla Masternet Classic si Premium SE, precum si un interviu cu István Adorjáni, directorul general al Masterplast Romania, referitor la activitatea locala si planurile de dezvoltare.
La sectiunea Info-Santiere sunt prezentate date despre cele mai noi proiecte lansate de dezvoltatori, dar si stadiul unor mari proiecte publice si private.
Rubrica dedicata Digitalizarii are ca punct central accelerarea proceselor de transformare digitala, inclusiv in sectorul de constructii, ca urmare a pandemiei. Despre perspectivele si modul in care poate fi realizata digitalizarea, dar si despre perspectivele companiilor de tehnologie, vorbesc Adela Smeu (CEO Brico Dépôt Romania), Irina Dimitriu (Partener la Reff & Asociatii | Deloitte Legal si coordonatorul practicii specializate in domeniul imobiliar, Marius Dascalu (General Manager Headlight Solutions), George Barbu (CEO al ABN Systems International) si Victor Gansac (CEO al Safetech Innovations).
 
Rubrica de Opinii a editiei din Septembrie include o serie de interviuri cu reprezentanti ai unor institutii publice, organizatii si companii, mari antreprenori romani si internationali, dezvoltatori si producatori de materiale si echipamente pentru constructii.
Interviurile editiei:
  • Rákosi-Seiwarth Ildikó, director general ANCPI: Lucrari de inregistrare sistematica in peste 1.000 UAT, in derulare
  • Arh. Stefan Dumitrascu, Primaria Sectorului 3: Suspendarea PUZ este un sabotaj la adresa orasului
  • Despina Ponomarenco, presedinte BREC: Piata imobiliara moderna a intrat in a treia etapa de dezvoltare
  • Giorgiana Gramma, Comm. Managing Director, STRABAG: Portofoliu de contracte de 330 milioane euro, la nivel national
  • Arh. Claudiu Salanta, Arhitect-Sef Consiliul Judetean Cluj: 2021 a venit cu avant investitional in zona rurala
  • Mario Proell, COO Divizia Infrastructura, si Vladimir Spirescu, COO Divizia Constructii Civile: PORR Construct continua sa investeasca in echipamente si digitalizare
  • Arh. Dragomir Dragan, presedinte OAR Timis: Suntem intr-o bula care sta sa explodeze
  • Rodica Lupu, director: CLUSTER TEC promoveaza tehnologiile moderne intr-un domeniu clasic
  • Dragos Tigau, director general: QUALIS are in derulare proiecte de 68 milioane euro pe piata din Brasov
  • Irinel George Tofan, director general: CONEST SA mizeaza pe un portofoliu de contracte de 100 milioane euro
  • Gheorghe Ciubotaru, Presedinte al Consiliului de Administratie: ELECTROALFA investeste in tehnologii si digitalizare
  • Andrei Stanciu, director general: SOMET se extinde pe piata de infrastructura rutiera si a retelelor edilitare
  • Gabriel Maracineanu, director general: EPB are capacitatea de a identifica solutii de eficientizare a costurilor
  • Roberto Patrascoiu, CEO: HFHR a ajutat 90.000 de romani sa aiba locuinte mai bune, in 25 de ani
  • Anca Cazacu, director de marketing BITSoftware: Sectorul constructiilor, in fata provocarilor digitalizarii
  • Andrei Cantaragiu, CEO: CITY GARDEN pregateste a doua etapa de constructie a Bonton Luxury Villas
  • Florin Bodoga, General Manager BRIDGE BLUE: „Viitorul apartine celor care inteleg realitatea pietei actuale”
 
Sectiunea Produse de Top include tehnologii inovatoare specifice sectorului de constructii si domenii complementare, promovate de companii precum Saint-Gobain Rigips (Glasroc X - placi de gips-carton pentru exterior), Elpex (sisteme de sprijin pentru prevenirea surparii excavatiilor), Elmas (macarale portal pentru cresterea productivitatii), Hilti (noua surublenita SF 4-A22), precum si descrierea BAUER Cube System, o premiera mondiala in domeniul forajelor, de la grupul german Bauer.
La rubrica de Consultanta sunt publicate doua materiale distincte, avand ca tematici evaluarea post-ocupare a cladirilor, precum si abordarea noii realitati privind problemele legate de mediu si schimbarile climatice, care pot denatura usor, in lipsa de date si analize complexe, la fenomene de tip „greenwashing” si „carbon washing”.
In incheiere este publicata o varianta actualizata a TOP 500 Antreprenori si Firme de Constructii din Romania (2021), precum si un index cu datele de contact si trimiteri catre companiile despre care s-a scris in revista.
Pentru a descarca gratuit editia Septembrie 2021 a revistei Agenda Constructiilor, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter