RO EN
Coșul este gol

BNR: Majorare de 13,9% a investitiilor straine directe

In primele cinci luni ale anului in curs, fluxul investitiilor straine directe ale nerezidentilor in tara noastra (ISD) a continuat sa se situeze pe un trend ascendent relativ pronuntat, dupa ce anul trecut s-a inregistrat cea mai importanta crestere din perioada recesiunii, de circa 27%, informeaza specialistii Bancii Nationale a Romaniei (BNR). Totusi, sumele alocate de investitorii straini in tara noastra se situeaza sub cerintele de finantare specifice economiei autohtone, dar situatia pozitiva ar putea avea un impact deosebit si pentru firmele de constructii ce beneficiaza, in mod traditional, de cea mai mare parte a ISD. Astfel, analiza raportului lunar al bancii centrale, referitor la datoria externa si la balanta de plati in luna mai 2014 evidentiaza faptul ca „ISD in Romania au progresat cu 13,9% in intervalul 1 ianuarie – 31 mai a.c. fata de perioada similara de raportare a anului trecut, ajungand la 1,091 miliarde euro (date estimate). Din totalul ISD raportate in intervalul analizat, creditele intragrup (dintre investitorul strain si firma rezidenta) au inregistrat o valoare de 181 milioane de euro, iar participatiile la capital (consolidate cu pierderea neta estimata), care includ si profitul reinvestit, s-au plasat la 910 milioane de euro". 
Deficitul balantei de plati se adanceste treptat
Oficialii institutiei bancare anunta, in schimb, o accentuare a trendului remarcat dupa incheierea primului trimestru a.c. – si anume transformarea excedentului balantei de plati in deficit, ca urmare a problemelor consemnate in cadrul balantei veniturilor. In consecinta, specialistii BNR au indicat ca "la nivelul contului curent al balantei de plati, in ianuarie-mai 2014 s-a inregistrat un deficit de 351 milioane de euro, comparativ cu un excedent de 191 milioane de euro in aceeasi perioada din 2013, pe fondul majorarii deficitului inregistrat de balanta veniturilor (cu 1,002 miliarde euro). In acelasi timp, datoria externa pe termen mediu si lung a fost, la 31 mai 2014, de 76,115 miliarde euro (80,9% din totalul datoriei externe), in scadere cu 1% fata de 31 decembrie 2013. Datoria externa pe termen scurt a inregistrat, la aceeasi data, nivelul de 17,949 miliarde euro (19,1% din total), fiind mai redusa cu 6,3% fata de 31 decembrie 2013. Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu si lung (care se calculeaza ca raport intre serviciul datoriei externe pe termen mediu si lung si exportul de bunuri si servicii) a fost de 35,5% in ianuarie-mai 2014, comparativ cu 41,9% in anul 2013. Gradul de acoperire a rezervei in luni de importuri (evidentiat ca raport intre rezerva oficiala a BNR de valuta si aur la sfarsitul perioadei si importul mediu lunar de bunuri si servicii din intervalul respectiv) s-a situat la 6,6 luni de importuri de bunuri si servicii la 31 mai 2014, fata de 7 luni de importuri la 31 decembrie 2013". In consecinta, datele anuntate de BNR cu privire la indicatorul ISD confirma inca o crestere in ceea ce priveste fluxul de capital din strainatate, reprezentand in sine un factor benefic, deoarece majoritatea investitiilor efectuate in economia nationala vizeaza, de regula, executia lucrarilor de constructii noi. Informatii suplimentare, la www.bnr.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter