RO EN
Coșul este gol

BNR: Diminuare de 11,13% a investitiilor straine directe

La 12 februarie a.c., specialistii Bancii Nationale a Romaniei (BNR) au dat publicitatii raportul anual referitor la fluxul investitiilor straine directe ale nerezidentilor in tara noastra (ISD), precum si la datoria externa, respectiv balanta de plati in decembrie 2012 si pentru intregul an trecut. "Astfel, ISD in Romania au scazut cu 11,13% in intervalul 1 ianuarie – 31 decembrie 2012, ajungand la 1.613 milioane de euro (date estimate), de la cele aproape 1.815 milioane de euro in 2011. Acestea au acoperit in proportie de 32% deficitul contului curent, care s-a situat, in intervalul de referinta, la 5.039 milioane de euro. Din totalul ISD raportate in perioada analizata, creditele intra-grup (dintre investitorul strain si firma rezidenta) au inregistrat o valoare de 915 milioane de euro, iar participatiile la capital (consolidate cu pierderea neta estimata) s-au plasat la 698 milioane de euro", se arata in comunicatul BNR. Oficialii bancii centrale mai explica faptul ca "deficitul contului curent al balantei de plati a fost in scadere cu 15,1% fata de anul 2011, in principal datorita reducerii deficitului balantei veniturilor (cu 540 milioane de euro) si al balantei comerciale (cu 96 milioane de euro), respectiv pe fondul majorarii excedentului balantei serviciilor (238 milioane de euro) si al transferurilor curente (25 milioane de euro). In acelasi timp, datoria externa pe termen mediu si lung a fost, la 31 decembrie 2012, de 78.742 milioane de euro (79,4% din totalul datoriei externe), in crestere cu 3,7% fata de 31 decembrie 2011. Datoria externa pe termen scurt a inregistrat nivelul de 20.467 milioane de euro (20,6% din total), fiind mai redusa cu 10,2% fata de 31 decembrie 2011. Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu si lung (care se calculeaza ca raport intre serviciul datoriei externe pe termen mediu si lung si exportul de bunuri si servicii) a fost de 33% in anul 2012, comparativ cu 28,8% in 2011. Gradul de acoperire a rezervei in luni de importuri (evidentiat ca raport intre rezerva oficiala a BNR de valuta si aur la sfarsitul perioadei si importul mediu lunar de bunuri si servicii din intervalul respectiv) s-a situat la 7,2 luni de importuri de bunuri si servicii la data de 31 decembrie 2012, fata de 7,5 luni de importuri la 31 decembrie 2011". Datele anuntate de BNR cu privire la indicatorul ISD reflecta inca o scadere substantiala a fluxului de capital din strainatate, astfel incat nivelul valoric al acestuia se afla cu mult sub potentialul real al economiei nationale. Trebuie subliniat faptul ca nici in 2011 nivelul ISD in Romania nu a fost satisfacator, consemnandu-se un regres de 13,6% comparativ cu cele 2.219 milioane de euro din 2010. In conditiile intensificarii trendului descendent, se pare ca investitorii nu isi manifesta un interes preferential fata de tara noastra si – in mod similar situatiei in care se afla alte state din UE – economia nationala este perceputa actualmente ca avand un grad sporit de risc si de expunere la problemele structurale . Totusi, pentru prima parte din 2013, se estimeaza parcurgerea unei perioade de stabilitate, fara sa mai existe tensiuni politico-economice, astfel incat investitorii straini – si mai ales celor institutionali – ar putea sa-si recastige increderea in evolutia pietei din Romania. Dupa cum se cunoaste, nivelul ISD influenteaza in mod direct piata constructiilor (dependenta in mod direct de fluxul de capital din strainatate, disponibil pe plan national), datele anuntate de BNR avand un impact negativ asupra firmelor din bransa. De aceea, nu este surprinzator ca planurile de afaceri sunt caracterizate inca de prudenta, deoarece scaderea activitatii din sezonul rece, scumpirea materiilor prime si a pretului la utilitati (combustibili, energie etc.), continuarea blocajului financiar si numarul insuficient de proiecte importante constituie si in continuare principalele caracteristici ale sectorului de constructii si segmentelor conexe. Informatii suplimentare, la www.bnr.ro
 
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter