Producatorul german de sisteme de cofrare si esafodaj Peri GmbH, lider mondial in domeniu, a raportat o crestere de 5,4% a vanzarilor din 2018 comparativ cu anul anterior, pana la 1,56 miliarde euro. La finele anului trecut, grupul avea 70 de subsidiare la nivel global, 160 de centre logistice si 9.500 de angajati.
Printre proiectele de anvergura la care a participat compania in ultima perioada se afla constructia statiei de metrou Chinatown din San Francisco (SUA), podul autostrazii Kičevo Podvis, din nordul Macedoniei si turnul rezidential Aglaya, din zona Suurstoffi din Risch Rotkreuz, langa Lacul Zug (Elvetia).
Pentru proiectul de constructie a statiei de metrou Chinatown din San Francisco, lucrari ce se realizeaza la o adancime de 30 de metri, Peri a dezvoltat o solutie specifica bazata pe kitul de constructie Variokit Engineering pentru peretii interiori ai tunelului. "Solutia, cu panouri prefabricate de cherestea livrata pe santier, precum si proportia mare de componente de sistem de inchiriat, le-a oferit clientilor economii enorme in ceea ce priveste investitiile, logistica si cantitatea de munca implicata. Datorita adaptabilitatii ridicate a sistemului, pot fi eliminate numeroase solutii de tamplarie si consumatoare de timp. Suportul pentru santierul oferit de echipa care a realizat proiectul Peri a optimizat in mod continuu toate procesele de lucru", au precizat reprezentantii Peri.
In cazul proiectului autostrazii din nordul Macedoniei, in prima sectiune dintre Kičevo si Podvis, a fost necesara constructia unui viaduct lung de 381 de metri. Pentru acesta, inginerii Peri au dezvoltat o solutie specifica pe baza echipamentului consola echilibrat Variokit, care a permis echipei de constructie sa mentina programul foarte strans al proiectului - in pofida terenului dificil. Pentru constructia podului, au fost utilizate panourile Trio Panel si cofrajul de perete Vario GT 24 pe bratele SB Brace pozitionate pe orizontala, precum si o combinatie formata din SCS Climbing System si Platforms CB 240. PERI UP Stairs Towers au oferit acces la diferitele zone de lucru.
Pe santierul turnului rezidential din Elvetia, Peri a planificat si livrat o solutie de schela si cofraje pentru a face fata dificultatilor de cofrare din acest proiect pilot. Principalele dificultati intampinate constau in gasirea unui cofraj si a unei solutii de schela pentru consola in forma de palnie de la etajul 5 si pentru balcoanele cu caneluri dispuse diferit, proiectate in exterior pana la 4 metri. Consola a fost realizata cu elemente prefabricate din beton la o inaltime de circa 18 metri. Turnul de turnare Peri Up a fost folosit ca suport si ca platforma de lucru. O constructie care foloseste componentele preluate din kitul de constructie Variokit Engineering a fost montata pe turnurile de sustinere Peri Up, care au sustinut elemente prefabricate cu o greutate de pana la 5 tone.