“Spitalele nu trebuie facute cost-eficiente ca fabricile” spunea un domn Secretar de stat. O afirmatie extrem de riscanta, pentru care cred ca nici macar pandemia nu poate oferi o scuza. Pentru ca, fara un mare efort, ne putem aminti numeroase exemple de risipa a banilor publici in spitale, incluzand echipamente de sute de mii de euro care au stat neutilizate cu anii, sectii noi scumpe care nu serveau scopului pentru care fusesera create sau contracte supraevaluate acordate pe criterii netransparente. Si lista ar putea continua.Riscul esta ca folosirea neinspirata a unui termen in romgleza (de la cost-efficient) sa induca un mesaj extrem de periculos, si anume ca managementul costurilor din spitale nu ar trebui sa fie un criteriu de performanta al managerilor
Eu cred ca, dimpotriva, pentru un buget asa mic precum cel al Romaniei, eficienta utilizarii banilor in spitalele publice este esentiala si efectele pe care aceste cheltuieli le produc ar trebui urmarite indeaproape. Solutia ne este adusa de experienta listarii firmelor de stat la bursa si ea arata astfel.
Ce ar fi daca Directorii celor mai mari 10 spitale din Romania ar fi obligati sa obtina din mediul privat 10% din finantarea bugetelor anuale? Un astfel de obiectiv ar trebui sa devina un criteriu esential in grila de evaluare a Directorului de spital de catre Consiliul de administratie. (Ne limitam pentru inceput la primele 10 spitale deoarece e de presupus ca ele activeaza in orase si zone cu un mediu de afaceri dezvoltat.) Haideti sa ne gandim ce ar insemna asta.
In primul rand, Directorul de spital ar trebui sa faca un “road show” in companiile private din Bucuresti sau judetul pe care il deservesc pentru a “vinde” spitalul potentialilor donatori. Sa organizeze evenimente, sa solicite intalniri unu la unu cu potential donatori.
Si da, ati ghicit, nimeni nu va dori sa doneze bani unui spital prost gospodarit, cu o reputatie foarte proasta sau care nu stie sa se prezinte intr-un mod credibil. Firmele care s-au listat stiu prea bine ca atragere banilor privati presupune o pregatire meticuloasa din multe punct de vedere, o tranparenta desavarsita si o comunicare de mare calitate cu cei de la care astepti finantare.
Toate aceste demersuri ar veni manusa pentru asteptarile pe care opinia publica le are are de la spitalele publice. Si lucrurile nu s-ar opri aici. Pentru ca, atentie, aici nu vorbim despre donatii facute ca pana acum pentru repararea unei sectii sau a unor saloane. Banii in astfel de situatii s-au luat , au fost folositi si apoi donatorul nu a mai avut nicio treaba cu ce s-a intamplat in acea sectie.
In propunerea pe care o fac, donatorii, dand bani pentru bugetul general al spitalului, ar trebui sa aiba dreptul de a avea un reprezentant in Consiliul de administratie caruia managementul spitalului raporteaza. In felul acesta, donatorii privati, prin reprezentantul lor, ar putea sa se asigure ca resursele financiare de care beneficiaza spitalul, nota bene si banii publici si banii privati, sunt administrate corect. Sunt deja de notorietate cazurile in care reprezentantii actionarilor privati minoritari in Consiliile de administratie ale companiilor de stat au avut contributii esentiale la calitatea multor decizii luate in companiile respective. De genul acesta de atitudine si competenta provenind din sectorul privat ar putea beneficia si marile spitalele publice din Romania.
Pentru ca toate acestea sa se intample e nevoie de un pas mic pentru Ministerul Sanatatii dar care ar putea produce o schimbare importanta pentru sistemul medical romanesc: obligatia ca cele mai mari 10 spitale din Romania sa isi acopere anual 10% din buget din donatii provenind din mediul privat. O analiza atenta ar trebui sa lamureasca daca nu am putea fi si mai ambitiosi de atat.
Un material de Radu Craciun, Presedinte si Director General al BCR Pensii
