Compania de Drumuri a acumulat in ultimele saptamani facturi neplatite de peste 1 miliard de lei pentru marile proiecte de autostrazi si drumuri expres si gaura se tot adanceste: 320 de milioane de lei pe Autostrada A1 Sibiu - Pitesti 250 de milioane de lei pe Autostrada Moldovei A7 110 milioane de lei pe Autostrada A0 de Centura Bucuresti 190 de milioane de lei pe drumul expres Craiova - Pitesti 180 de milioane de lei pe Autostrada A3 Transilvania 85 de milioane de lei la podul peste Dunare de la Braila 27 de milioane de lei la drumul expres Braila - Galati Dar cum s-a ajuns aici? Dupa doi ani de "petrecere” bugetara, cu pensii speciale ajunse la paroxism, angajari fara limita in institutii publice si un dezmat pe banii romanilor, Guvernul a ajuns la fundul sacului. Si, in loc sa stranga cureaua propriilor cheltuieli, impinge nota de plata mediului privat. A inceput prin a elimina facilitatile fiscale pentru constructori, cu implementare imediata, de la 1 noiembrie. A lovit firmele cu circa 15 procente in plus la masa salariala dintr-un foc, pentru cei care au decis sa pastreze salariile nete ale angajatilor la acelasi nivel. A mai crescut Guvernul si taxele platite de firme, cu acel infam procent din cifra de afaceri. Dar, cel mai grav, de vreo doua luni plateste cu taraita facturi catre constructori. Urmaresc de ani de zile situatia platilor pentru marile proiecte de infrastructura la Ministerul Transporturilor si pot spune ca este foarte grav. In 2021, cand eram la minister impreuna cu Catalin Drula, plateam facturi la 7-10 zile de la emitere. Au fost zile in care am semnat plati de 100 de milioane de lei. Ei bine, astazi, doar la Compania de Drumuri sunt facturi neachitate de peste 1 miliard de lei. Imens. Si aceeasi situatie se repeta in toata tara, unde facturile pentru lucrari executate la gradinite, scoli sau modernizarea drumurilor locale zac neplatite de luni de zile. In actualul ritm de strangulare a companiilor de constructie de catre Guvern, urmarile sunt mai mult decat previzibile: rand pe rand, aceste firme vor ajunge in blocaj financiar. Fara venituri, nu vor mai fi capabile sa plateasca salarii, sa isi onoreze obligatiile catre parteneri si, in final, vor abandona santierele. O astfel de unda de soc, dar la un nivel mai redus, s-a produs in perioada 2012-2015, cand Victor Ponta a taiat banii de la marile proiecte de autostrazi si cai ferate. Au urmat falimente, reduceri abrupte de personal, mii de muncitori care au emigrat pe santierele din vest. A durat cativa ani pana piata de constructii si-a revenit. In actualul context, Romania nu isi mai permite o astfel de aterizare fortata pe marile proiecte de infrastructura. Nu are la dispozitie o noua fereastra de 3-4 ani de resetare a industriei. Pana in 2026, trebuie sa obtinem toate cele 30 de miliarde de euro din PNRR. Si pentru asta, Guvernul Ciolacu trebuie sa se trezeasca urgent. Pana nu este prea tarziu.
***
Horatiu Cosma este consilier parlamentar la grupul parlamentar USR, responsabil de domeniul transporturilor. In anul 2021 a ocupat pozitia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor in mandatul lui Catalin Drula, unde a gestionat infrastructura de transport rutier si a facut parte din echipa care a negociat cu Comisia Europeana Programul National de Redresare si Rezilienta PNRR in domeniul transporturilor. Anterior, in 2016, a ocupat pozitia de consilier de stat la Cancelaria Prim-ministrului in guvernul tehnocrat, unde a monitorizat progresul marilor proiecte de infrastructura in domeniul transporturilor.