RO EN
Coșul este gol

WIENERBERGER: Caramida reprezinta aproximativ 5% din costul de constructie

Mai mult de jumatate (55%) dintre persoanele fizice care isi construiesc o casa in regie proprie cred ca decizia de achizitie a materialelor necesare trebuie sa le apartina indiferent de recomandarile specialistilor, potrivit unui studiu realizat de compania Wienerberger, unul dintre liderii pietei autohtone de caramida. Peste 50% ar prefera sa-si construiasca o locuinta individuala, decat sa cumpere una existenta sau executata la rosu. Mai mult, potrivit aceluiasi document, romanii din nordul tarii isi doresc o casa pentru a beneficia de gradina, in timp ce motivatia locuitorilor din regiunea sudica a tarii se refera la eliminarea problemelor cu vecinii. "In contextul realizarii acestui studiu am constatat ca peste o treime din populatie considera ca Porotherm este un tip de caramida, desi produsul reprezinta, de fapt, o marca fabricata de compania Wienerberger", a declarat Cristina Osiescu, director de comunicare si marketing al Wienerberger Romania. Potrivit aceleiasi surse, in Romania se construiesc, in medie, circa doua case noi pe an la mia de locuitori, in timp ce media europeana este de minimum 3,5 case noi/ an. "Aceasta piata are un potential foarte mare, in pofida faptului ca a tranzitat o perioada in care s-a construit foarte putin", a precizat Daniel Catanas, manager al departamentului de marketing al companiei. Ieftinirile inregistrate, recent, pe piata materialelor de constructii au redus semnificativ diferentele dintre preturile caselor realizate in regie proprie si cele ale apartamentelor din blocuri. "In urma unor calcule precise ale consumului de caramida, am constatat ca aceasta reprezinta maximum 5% din costul unei case realizate «la cheie», ceea ce reprezinta un procent foarte mic in comparatie cu valoarea totala a executiei unei locuinte individuale", a adaugat Cristina Osiescu. Studiul evidentiaza, de asemenea, faptul ca blocurile ceramice marca Porotherm sunt cele mai utilizate pentru casele aflate in constructie, 37,8% dintre persoanele care au ales acest sortiment formandu-si decizia de achizitie pe baza calitatii, iar 18% au tinut cont de sfaturile specialistilor sau alte recomandari. Caracteristicile cele mai importante in alegerea caramizii sunt durabilitatea pe care o confera unei constructii, aspect mentionat de 53,3% dintre respondenti si pretul corect comparativ cu calitatea produsului. Studiul a fost realizat pe un esantion de 800 de respondenti din toata tara, constituit pentru a reflecta profilul consumatorului roman din mediul urban. Informatii suplimentare, la www.wienerberger.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter