RO EN
Coșul este gol

SYMMETRICA: Circa 75 milioane de euro pe piata de pavele si borduri, in 2014

Producatorul de pavele si borduri vibropresate Symmetrica si-a propus sa incheie anul financiar in curs cu o cifra de afaceri de 68,1 milioane de lei (15,4 milioane de euro), vanzarile urmand a se stabiliza la nivelul din 2013. Potrivit datelor firmei, cota de piata a companiei se va mentine, in 2014, la 24%. Estimarile sunt realizate in contextul in care livrarile din domeniu au crescut usor, cu pana la 3%, in primele noua luni ale acestui an, fata de aceeasi perioada din 2013. "In ceea ce priveste intregul an, ne asteptam ca acest trend sa se mentina. Astfel, fata de volumul inregistrat in 2013, de circa 12 milioane de metri, cantitate corespunzatoare unei valori de aproximativ 66 milioane de euro, estimam ca anul 2014 se va incheia cu un rezultat pozitiv, respectiv cu vanzari totale de pana la 13 milioane de metri si 75 milioane de euro", a declarat Sebastian Bobu, director executiv al Symmetrica. In acest an, activitatea companiei s-a axat pe eficientizarea capacitatilor de productie, pe reducerea costurilor, precum si pe diversificarea portofoliului de clienti.
Potrivit managerului companiei, principalele probleme ale producatorilor de pavele si borduri sunt reprezentate de scaderea investitiilor publice, precum si de marirea termenelor de plata a facturilor emise. "A fost o presiune constanta din partea unor mari constructori ce au intrat in incapacitate de plata in acest an. In contextul actual, suntem pesimisti in ceea ce priveste activitatea din 2015. Numai o reluare a investitiilor realizate din fonduri de la buget, in conditiile in care la nivelul lui 2014 au fost scaderi de 20%-25% in domeniu, poate face ca anul viitor sa nu se transforme intr-o alta perioada «neagra» pentru firmele din constructii si cele producatoare de materiale", a mai spus Sebastian Bobu.
In prezent, Symmetrica detine cinci unitati de fabricatie, situate la Veresti (judetul Suceava), Podu Iloaiei (Iasi), Bolintin Vale (Giurgiu), Prejmer (Brasov) si la Sintereag (Bistrita-Nasaud). In cele doua decenii de activitate pe piata locala, compania a realizat investitii totale de 24,5 milioane de euro pe plan national.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter