Printr-un comunicat transmis oficialilor Bursei de Valori Bucuresti (BVB), producatorul de elemente prefabricate Prefab SA descrie o serie de aspecte caracteristice activitatii din primele noua luni a.c., reprezentand cea mai recenta perioada pentru care sunt disponibile datele financiare ale societatii.
In consecinta, potrivit unui comunicat al companiei administrate de Marian Petre Milut, director general, „in primele trei trimestre din 2019, cifra de afaceri neta este de 54.071.060 de lei, fata de 56.810.260 de lei, cat s-a consemnat in aceeasi perioada din 2018, ceea ce inseamna o scadere evaluata la -4,83%, iar aceasta depreciere s-a datorat scaderii cantitatilor de produse comercializate. Primele noua luni ale anului in curs au fost, de altfel, caracterizate de o scadere a cererii pe piata materialelor de constructii, determinata de cresterea inflatiei si de efectele aplicarii Ordonantei Guvernului nr. 114/2018”.
Referindu-se la alte elemente din bilant, oficialii Prefab SA mai arata ca, in intervalul de referinta, „valoarea activelor imobilizate a scazut cu 0.16 %, de la 227.691.013 lei (cat s-a consemnat la 1 ianuarie 2019) la 227.329.612 lei (la data de 30 septembrie 2019), pe fondul amortizarii inregistrate pentru aceste pozitii. Valoarea activelor circulante si a altor active a crescut cu 0,73%, de la 48.753.768 lei la 49.109.109 lei, datorita cresterii valorice a acestora. Insa, datoriile totale au crescut cu 0,14%, de la 71.503.291 lei la 71.600.419 lei, ca urmare a obtinerii unor scadente avantajoase din partea furnizorilor. In aceasta perioada, se remarca si o scadere a sumelor datorate institutiilor bancare, atat in cazul creditelor pe termen scurt, cat si in al celor contractate pe termen lung”.
In general, descriind contextul segmentelor de piata pe care activeaza, managerii Prefab SA raman relativ pesimisti (cel putin pe termen scurt), explicand ca „in general, climatul economic in care ne desfasuram activitatea este caracterizat in continuare de lipsa investitiilor mari in infrastructura nationala, inconstanta cererii pe piata materialelor pentru constructii, fiscalitate excesiva si schimbatoare, legislatie greoaie, birocratie exagerata in obtinerea avizelor si autorizatiilor necesare functionarii, risc valutar cu influenta in pretul unor materii prime si materiale, inflatie cauzata de cresterea salariului minim pe economie (cu toate consecintele asociate), care a determinat cresteri de preturi etc.”.
***
Infiintata in 1967, Intreprinderea de Materiale de Constructii Calarasi s-a restructurat in 1990, sub numele de Prefab SA. In anul 1998, societatea a fost privatizata si a intrat intr-un proces amplu de modernizare si extindere continua. Printre obiectivele companiei, stabilite pentru intervalul 2017-2019, se afla mentinerea volumelor de vanzari de BCA pe pietele traditionale si cresterea marjelor, castigarea de noi piete pentru prefabricatele tipizate si tubulatura (in Banat, Oltenia, Transilvania si Moldova), precum si majorarea vanzarilor de prefabricate si tuburi in Muntenia, Dobrogea si Moldova. Pe termen lung, conducerea Prefab SA vizeaza o cota de 12% pe piata prefabricatelor netipizate si a proiectelor de infrastructura. In ceea ce priveste obiectivele pe pietele externe, acestea includ dezvoltarea retelelor de distributie de BCA in Bulgaria si Republica Moldova.
Conform celor mai recente rezultate consolidate pentru un exercitiu financiar complet, compania condusa de Marian Petre Milut a incheiat anul 2018 cu o cifra de afaceri de 75,72 milioane de lei (circa 15,96 milioane de euro), in crestere cu +5,11% fata de nivelul din 2017, care a survenit altei majorari, de +5,97%, consemnate in anterioarele 12 luni. Informatii suplimentare, la www.prefab.ro