RO EN
Coșul este gol

PREFAB obtine crestere de 37% a afacerilor in primul trimestru, la 18 milioane lei

Producatorul de materiale pentru constructii Prefab SA a inregistrat o cifra de afaceri de 18 milioane de lei in primele trei luni ale acestui an, in crestere cu aproape 37% fata de nivelul de 13,15 milioane de lei raportat in aceeasi perioada din 2019. Potrivit datelor companiei, veniturile din exploatare s-au situat la 19,6 milioane de lei (+9%), iar cheltuielile la 18,37 milioane de lei, doar putin peste nivelul de 18 milioane de lei consemnat la finele lunii martie 2019, rezultand un profit din exploatare de 1,23 milioane de lei. Compania a revenit la profit in ceea ce priveste rezultatul net, care s-a plasat la 683.058 lei, reflectand o imbunatatire substantiala comparativ cu pierderea de peste 750.000 de lei raportata pentru ianuarie-martie 2019.
"Cresterea cifrei de afaceri se datoreaza comercializarii unui volum marit de produse, cu o marja comerciala superioara. In primele trei luni ale anului, cu exceptia produsului BCA, se observa mentinerea la un nivel scazut al pietei pentru materiale de constructii, determinata de aparitia pandemiei Covid-19 si de lipsa proiectelor de investii in infrastructura nationala", precizeaza raportul financiar trimestrial al Prefab SA.
Majorarea substantiala a rezultatului din exploatare s-a datorat, potrivit documentului, optimizarii costurilor de productie, cresterii productivitatii muncii, dar si a marjelor comerciale.
"In continuare, climatul economic in care ne desfasuram activitatea este caracterizat de lipsa investitiilor mari in infrastructura nationala, inconstanta cererii pe piata materialelor pentru constructii, fiscalitate excesiva si schimbatoare, legislatie greoaie, birocratie exagerata in obtinerea avizelor si autorizatiilor necesare functionarii, risc valutar cu influenta in pretul unor materii prime si materiale, inflatie cauzata de cresterea salariului minim pe economie cu toate consecintele asociate, care a determinat cresteri de preturi, si efectele pandemiei de Covid-19", mai precizeaza reprezentantii Prefab SA.
Potrivit raportului, globalizarea infectiei cu noul coronavirus a avut efecte negative precum incetinirea activitatii de aprovizionare, amanarea/ diminuarea vanzarilor si cresterea riscului de imbolnavire a personalului, sau intrarea unor angajati in concediu pentru ingrijirea copiilor. Compania a continuat sa lucreze, cu asigurarea tuturor materialelor sanitare pentru angajati si respectarea regulilor de igiena, preventie si distantare sociala recomandate.
"In acest moment nu putem estima impactul economic al acestei pandemii. In trimestrul al doilea al anului 2020 estimam o functionare normala (inclusiv pe baza stocului de materii prime si produse), dar daca situatia infectarilor la nivel mondial va creste, cu toate repercusiunile care deriva (inchiderea de intreprinderi si magazine, inchiderea de granite), efectele asupra functionarii companiei s-ar putea amplifica", mai spun reprezentantii Prefab.
In continuare, riscul major in caz de infectare cu Covid-19 este reprezentat de posibilitatea de oprire a productiei si izolarea/ carantinarea personalului, cu consecinte grave privind activitatea societatii, se mai arata in raportul trimestrial.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter