RO EN
Coșul este gol

LAFARGE: Afaceri in crestere cu 7,9% pe piata romaneasca de profil

Conducerea grupului Lafarge a dat publicitatii rezultatele financiare aferente trimestrului al patrulea si anului 2012, potrivit carora, in precedentele 12 luni, vanzarile totale au sporit cu 2% (pe baze comparabile – like-for-like – LFL) sau cu 3%, ajungand la 15,81 miliarde euro, fata de 15,28 miliarde euro in 2011. In acelasi timp, managerii corporatiei au sustinut o conferinta ad-hoc in fata investitorilor, anuntand principalele elemente legate de performanta operationala si previziunile anului in curs. In ceea ce priveste activitatea din Romania, incadrata in zona Europei Centrale si de Est, datele sunt pozitive pentru toate pietele specifice grupului (ciment, betoane si agregate), reflectand o majorare de 7,9%, pe baza cresterii cantitatilor comercializate (+7%) si a altor efecte generate de strategia de pret, respectiv de cea ce vizeaza produsele si clientii (+0,9%). Pentru anul in curs, se preconizeaza un nou trend ascendent al livrarilor din Romania, estimat la un nivel cuprins intre +1% si +4%. „Intr-un context mai larg, se observa, insa, ca zona Europei Centrale si de Est (CEE) a fost afectata, anul trecut, de diminuarea cererii de ciment, de la 14,1 milioane de tone in 2011 la 13,2 milioane de tone (-8% LFL), astfel incat vanzarile Lafarge in regiune s-au diminuat in consecinta (-4% LFL), pana la 1,27 miliarde euro (in raport cu 1,29 miliarde euro). Desi in Romania si Federatia Rusa situatia a fost pozitiva, in Polonia – ca urmare a finalizarii unor proiecte importante aferente infrastructurii campionatului european din iunie si problemelor privind absorbtia fondurilor europene – vanzarile de ciment au fost cu 21% mai reduse. De aceea, pentru 2013 ne asteptam ca pe piata cimentului din arealul CEE sa se consemneze o stabilizare la nivelul anului anterior, cu fluctuatii cuprinse pentru Lafarge intre -1% si +2%, din cauza continuarii regresului din Polonia (evaluat intre -6% si -9%), chiar daca in Romania si in Federatia Rusa (unde se vor observa niveluri posibile de +5% pana la +8%) tendintele actuale indica o ascensiune a livrarilor”, se arata in documentul prezentat investitorilor institutionali de Bruno Lafont, presedinte-CEO al Lafarge si Jean-Jacques Gauthier, director financiar al holdingului.
Aportul inovatiei, evaluat la 200 milioane de euro
Referindu-se la celelalte performante operationale ale Lafarge, managerii grupului au mai aratat ca indicatorul profitului brut EBITDA s-a majorat in 2012 cu 7%, la 3,45 miliarde euro, in pofida problemelor din Europa. De asemenea, sporirea cifrei de afaceri a fost posibila ca urmare a aplicarii unor masuri sustinute de reducere a costurilor operationale, fiind atinsa tinta de 410 milioane de euro propusa pentru anul trecut. In pofida scaderii generale a livrarilor cantitative de ciment (-2% LFL, la 141,1 milioane de tone), agregate in stare pura (-3% LFL, la 188,3 milioane de tone) si beton gata preparat (-2% LFL, la 31,8 milioane metri cubi), indicele EBITDA a fost impulsionat de promovarea unor inovatii, cu un aport pozitiv evaluat la 80 milioane de euro. Astfel, profitul net a ajuns la 432 milioane de euro, fiind mai mare cu 70% in cazul excluderii unor componente (costuri de restructurare, renuntarea la anumite active din Grecia, Emiratele Arabe Unite si Europa de Vest etc.). Previziunile pe plan global pentru anul in curs indica o majorare a comenzilor de ciment in toate regiunile, cu exceptia Europei, precum si castiguri mai substantiale pe baza ajustarii pretului, pentru Lafarge toate acestea insemnand o posibila majorare a livrarilor cuprinsa intre 1% si 4%. In contextul in care se are in vedere o scumpire de 4% a cotatiei energiei, ajustarile de pret sunt inevitabile in afara Europei de Vest, unde va avea loc o stabilizare, din cauza posibilei diminuari a comenzilor. Se va accelera implementarea planului Lafarge pentru performanta si inovatie, ce vizeaza o reducere cu 450 milioane de euro a cheltuielilor operationale si un aport adus de inovatie ce poate fi cuantificat la 200 milioane de euro. Cheltuielile initiale de capital (investitiile) se vor cifra la 0,8 miliarde euro, insa ar putea fi perturbate de anumite cheltuieli neprevazute impuse de tranzactiile ce presupun renuntarea la anumite activitati. Informatii suplimentare, la www.lafarge.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter