RO EN
Coșul este gol

HEIDELBERGCEMENT: Imbunatatire a profitabilitatii afacerilor din Romania

Producatorul german de ciment HeidelbergCement a anuntat o imbunatatire a profitabilitatii afacerilor din Romania in anul 2015, in contextul unei scaderi usoare a vanzarilor si a preturilor de comercializare, precum si in pofida acutizarii competitiei pe piata locala de profil. In perioada urmatoare, conducerea companiei anticipeaza o imbunatatire la nivelul preturilor atat in Romania, cat si in Polonia. In ansamblu, vanzarile realizate de HeidelbergCement in regiunea Europei de Est si a Asiei Centrale, ce include si raportarile din tara noastra, s-au redus cu 7,2% in 2015 fata de nivelul anului anterior, pana la 1,09 miliarde euro, in contextul unui profit brut de 207 milioane de euro (-9,9%). "Afacerile din diferitele tari din Europa de Est si Asia Centrala au fost deosebit de eterogene in 2015. In Polonia, Cehia si Romania, redresarea economica a sustinut cresterile din constructii. In acelasi timp, conflictul din Ucraina a continuat sa destabilizeze economiile din Rusia si Ucraina, ce a avut ca principala consecinta scaderea cererii. In Kazahstan, lansarea productiei la noua fabrica de ciment a constituit un pol important de crestere. In ansamblu, declinul din Ucraina si Rusia nu a putut fi compensat de revigorarea cererii din celelalte tari. Pe de alta parte, vanzarile cantitative de agregate si betoane au crescut semnificativ", se arata in raportul anual al grupului german.
Din punct de vedere cantitativ, livrarile de ciment din regiune au cumulat 16,55 milioane de tone (-3,3%), in timp ce vanzarile de agregate au insumat 22,4 milioane de tone (+9,9%), iar cele de betoane s-au plasat la 3,39 milioane de metri cubi (+15,2%). La o baza de raportare trimestriala, in ultimele trei luni din 2015 HeidelbergCement a raportat o cifra de afaceri de 248 milioane de euro, cu 6,1% sub nivelul din perioada octombrie-decembrie 2014.
La nivel de grup, vanzarile producatorului german au crescut cu 7% anul trecut, pana la 13,5 miliarde euro, 2015 reprezentand, conform managerilor HeidelbergCement, cel mai bun an de la declansarea recesiunii financiare pe mapamond. In ultimul trimestru din 2015, rulajul companiei s-a majorat usor, cu 2%, pana la 3,4 miliarde euro.
HeidelbergCement detine in Romania 7 cariere si 6 balastiere de agregate localizate in 12 judete, cu un numar total de peste 1.000 de angajati. Compania mai administreaza in Romania trei fabrici de ciment (la Tasca, Fieni si Chiscadaga) si 19 statii de betoane, avand un rulaj anual mediu de circa 200 milioane de euro.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter