Grupul belgian Etex, reprezentat in Romania prin producatorul de gips-carton Siniat si furnizorul de sisteme pentru acoperisuri Creaton & Eternit, a realizat, in 2012, afaceri totale de 3,16 miliarde euro, in crestere cu 37,8% fata de nivelul anului anterior. Cresterea spectaculoasa pentru aceasta perioada se datoreaza, preponderent, achizitiei diviziei de gips a holdingului francez Lafarge (cunoscuta sub titulatura de Siniat), precum si performantelor deosebite obtinute pe pietele emergente. La nivel national, filialele din Romania ale grupului au inregistrat afaceri totale de circa 26,3 milioane de euro (22 milioane de euro realizate de Siniat Romania si 4,3 milioane de euro de Creaton & Eternit). "Anul trecut a reprezentat o perioada destul de dificila pentru divizia de gips din Europa de Vest, aceasta situatie fiind resimtita in special in Franta. In ceea ce priveste pietele din estul continentului, cererea din Ucraina si Polonia s-a mentinut la un nivel optim. Pentru a sprijini activitatea din Romania si celelalte state balcanice, s-a luat decizia finantarii unei investitii intr-o noua fabrica de gips-carton in Romania, ce va deveni operationala din 2015", se arata in raportul financiar anual al Etex. Pentru anul in curs, conducerea companiei estimeaza mentinerea conditiilor economice dificile in Europa, insa principalul obiectiv stabilit vizeaza consolidarea pozitiei pe noile piete accesate o data cu achizitia celor 80 de procente din titlurile Lafarge Gips.
***
Etex Group deruleaza operatiuni in 45 de tari din intreaga lume, prin intermediul a 105 companii cu activitati in diverse domenii din industria materialelor de constructii. Compania detine 123 de fabrici si peste 18.000 de angajati. Informatii suplimentare, la www.etexgroup.com